Actualitate Recomandări

Pensii majorate de la 1 septembrie. Cât va fi creșterea pe talon

De la 1 septembrie vor fi majorate pensiile, prin creşterea punctului de pensie la 1.265 de lei, a anunțat ministrul Muncii. Următoare majorare va fi anul viitor, prin creşterea punctului de pensie de la valoarea de 1.265 la 1.775 de lei, de la 1 septembrie 2020.

Valoarea punctului de pensie creşte, de la 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, odată cu intrarea în vigoare a Legii pensiilor, iar în 2021 va ajunge la 1.875 de lei.

Creşterea pe care o vor avea pensionarii pe talon va fi de aproximativ 15%, a spus ministrul Muncii. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poşta Română, primele sume au fost achitate către Poşta Română, iar începând de luni 2 septembrie se vor face şi primele plăţi, a spus el.

Totodată, pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei, iar indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a propus ca pensionarii să primească în avans un procent din creşterea pensiei prevăzută pentru 2021. El a mai spus că din partea lui nu va fi niciun fel de problemă şi o astfel de idee va primi aviz favorabil.

Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde şi perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Femeile care au realizat stagiul minim de cotizare şi care au născut 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 16 ani beneficiază, la cerere, de reducerea cu 6 ani a vârstei de pensionare. La reducerea prevăzută se adaugă câte un an în plus începând cu al patrulea copil. Reducerea vârstei de pensionare se aplică şi în cazul în care numărul de copii cuprinde şi copii adoptaţi şi crescuţi pe o perioadă de cel puţin 13 ani.

2 comentarii

  • Am aşteptat acest anunţ şi m-am pregătit temeinic cu dovezi! NU AM UITAT SEMNALUL dlui TRAIAN BĂSESCU privind ÎNŞELAREA CLARĂ A PENSIONARILOR! Guvernarea PSD+ALDE a amputat pensiile românilor încălcând legea. A făcut-o hoţeşte: prorogând (amânând) aplicarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Pe Dragnea et company îi deranja articolul 102 din această lege, intrată în vigoare de la 1.01.2013, care, la alin (2), stipulează foarte clar: „Valoarea punctului de pensii se majorează anual cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat”.
    Prin ne aplicarea legii mai sus invocate, toţi cei 4,691 milioane de pensionari din sistemul public de pensii, dar mai ales cei peste 3,310 milioane de pensionari amărâţi, cu pensii mai mici de 1 200 lei lunar, au fost înşelaţi de guvern cu sume de bani care, conform calculelor matematice ale lui Băsescu, însumează peste 816 milioane de euro numai în anii 2018 şi 2019. (Sursă: https://www.capital.ro/pensiile-romanilor-in-aer-basescu-arunca-bomba-cum-au-fost-mintiti-pensionarii.html?utm=EVZ)
    Prin urmare, aşa deci, PENSIONARII AU FOST DE FAPT ÎNŞELAŢI! Iată cazul meu concret (Îmi asum public datele de pe Talonul de Pensie!):

    ANUL 2017
    – Indexare; 5 %; 1370 lei (1 lună) = 69 lei; 1450 lei (5 luni) = 73 x 5 = 365 lei; 1580 lei (6) = 78 lei x 6 = 468 lei; Total: 902 lei.

    ANUL 2018
    – Indexare: 7%; 1580 lei (6 luni) = 111 lei x 6 = 666 lei; 1738 lei (6 luni) = 128 lei x 6 = 768 lei. Total: 1434

    ANUL 2019
    – Indexare 9%; 1738 lei (8 luni); 156 lei x 8 = 1248 lei

    TOTAL GENERAL (2017-2019): În perioada 1 ian. 2017 – 31 aug. 2019, prin neidexarea anuală, după pensia înscrisă pe taloane, am pierdut 3584 lei.
    Întrebările mele: 1) A încălcat Guvernul PSD-ALDE Legea 263/2010?; 2) În faţa acestor calcule clare, mi s-a mărit pensia prin Programul de guvernare PSD-ALDE? 3) Vor putea Guvernul PSD, acum singur, sau guvernele viitoare să mai mărească pensiile?… Răspunsurile mele: NU!!
    Comentariu despre Legea pensiilor în faza de Proiect: „la o primă vedere, este o minciună. Aşa aş putea descrie acest proiect, pentru că este clar că nu sunt bani pentru aşa ceva şi de aceea acest proiect creşte pensiile undeva în viitor, 2021-2022”. – Florin CÎȚU, 11 oct. 2018.
    Gândul zilei: “O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr.” – Joseph GOEBBELS, propagandist nazist
    Cartea zilei: Politica viitorului: Tehnologia digitală şi societatea/SUSSKIND, Jamie. – Bucureşti: Corint, 2019.
    Sfatul meu pentru tinerii de azi: OPTAŢI pentru PENSIILE PRIVATE!
    O seara răcoroasă la … o bere! O săptămână excelentă tuturor! Sănătate și voie bună!

    • Cine mama dracului e atat de batut in cap, atat de tolomac, incât sa voteze pdl(pnl) sau pe zurbagiii aia din usr, adica sa-si faca rau sieşi, cu mana lui?!
      Cine uraste social-democratia, uraste si dispretuieste oamenii!

      Poate afaceriştii suspecţi şi acoliţii ăstor partide nenorocite, proştii şi sinucigaşii!
      Nu exista niciun motiv serios- dimpotriva!- sa votam asemenea nenorociti.
      Ne vede Dumnezeu!
      Mama voastra!…
      ]

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS