Social

De teamă să nu se închidă granițele, bistrițenii care lucrează în Spania și-au scurtat concediile în țară

Bistrițenii care lucrează în Spania au venit și vara aceasta în țară, dar mai mult pentru ca să-și rezolve probleme cu actele sau cu proprietățile pe care le dețin în țară. De teamă să nu se infecteze sau să nu mai poată pleca înapoi la lucru, s-au ferit de locuri aglometare, au purtat mască inclusiv în țară – așa cum fac și în Spania – și au decis să plece repede înapoi ca nu cumva să se închidă granițele.

Am stat de vorbă cu câțiva dintre ei care au ales să plece cu autocarul.

”Noi am venit luni, cu avionul. Am avut de rezolvat niște probleme, iar acum ne întoarcem în Spania. Ne temem să nu se închidă granițele și să rămânem aici. Eu și soția am fi vrut să stăm mai mult în vacanță, dar nu am mai mers nicăieri. Acolo ne simțim mai în siguranță. Aici nu se poartă măștile, nu se respectă distanțarea. În Spania umblă poliția pe stradă, când te vede fără mască îți dă amendă pe loc. Masca e obligatorie și la plajă. Numai când intri în apă ai voie să o dai jos. Noi locuim chiar lângă mare și toată lumea de pe plajă e cu mască. Au angajat vreo 8000 de gardieni care toată ziua circulă pe faleză și care nu are mască, amendă de 200 de euro în sus”, a spus un bărbat din Bistrița care locuiește în Almeria, unde nu sunt prea multe cazuri de infectare cu noul coronavirus.

”Eu respect tot. Din câte văd, aici nu se respectă regulile. Mă îngrijorează ce e aici și de-asta plecăm atât de repede. Ne temem să nu se închidă granițele, să nu mai putem pleca înapoi. Înapoi, în România, nu mai venim. Venim o lună, în vacanță, dar de tot nu venim. Eu lucrez la ambalat legume. Purtăm masca la locul de muncă, mănuși, îți ia temperatura la intrare, la ieșire. E foarte bine. Spaniolii se poartă foarte frumos cu noi. Băiatul și-a luat cetățenia spaniolă și nu mai venim înapoi în țară”, a spus soția bărbatului.

O altă femeie ne-a spus că lucrează într-un hotel care s-a redeschis.

”Când le-au închis, ne-au dat șomaj, nu ne-au lăsat abandonați. Acolo se respectă mult regulile. Oamenii sunt mai conștienți. Toată lumea e îngrijorată și acolo, dar oamenii sunt mai conștincioși. Dacă nu porți mască, te amendează. Aici nu vezi poliție pe stradă. În Spania Garda Civilă e peste tot și respectăm toate regulile”, a spus o altă femeie.

La muncă au plecat și alte femei din Petriș.

”Ne ducem înapoi, la lucru. Muncim în câmp, la agricultură. Eu am lucrat 7 ani în Italia și de 5 ani sunt în Spania. Ce să fac aici? Eu port mască și aici, port și acolo că sunt reguli stricte. Să știți că mai urât se uită lumea la noi acasă decât atunci când suntem în Spania. Mie nu mi s-a întâmplat să-mi vorbească cineva urât în Spania că aș fi româncă. Dacă m-am dus cu masca jos, pe bărbie, mi-au zis: vă rog frumos să o ridicați și să respectați! Dacă nu ai mască, îți arată ei o cutie cu măști la intrare în magazin, să-ți iei de acolo, să te dai cu spirt sau să te speli pe mâini. Nu strigă nimeni la tine să te scoată afară. Eu nu am auzit ca, în fața mea, să zică cuiva ceva urât, că ăla e român. Din contră, vorbesc frumos. toți. Nu s-a îmbolnăvit nimeni. Am cumnați, am frați acolo, dar nu s-a îmbolnăvit nimeni. Am băiatul care lucrează acolo, 16 cumnați care lucrează acolo, dar toți suntem sănătoși, Doamne mulțumim”,

”Eu lucrez la animale, în agricultură. Respectăm ce spun autoritățile. Luăm pe bunul Dumnezeu în brațe, ne rugăm Lui și ne ferește. Parcă în Spania lumea e mai liniștită. Eu nu pot veni acasă de tot pentru că salariul din Spania mă ajută să mă întrețin pe mine, bărbatul, casa, copiii. Cu salariul din România nu mă întrețin nici pe mine. Îmi asum niște riscuri. Mă duc mii de kilometri, dar știu că banii îmi ajung să trăiesc și eu și ai mei”.

7 comentarii

  • Da,frumos spus…la noi din păcate nu se poate,chiar nu se va schimba mai nimic,totul este numai din cauza noastră…

  • eu zic ca ajunge masca in locurile inchise . pe strada e deja prea mult … mai ales pe caldura aia din spania

    scrieti si despre romani din germania danemarca sau anglia
    spania si romania sunt tari care nu demult au avut dictaturi si asta se vede

  • bai cititor mai citeste

    la 1000 euro trimisi in tara 700 euro intra la buget

    Majoritatea romanilor din tara au invatat ecomomie de la iREALITATEA tv

    si inca una fiecare euro investit in infrastructura se recupereaza in 5 ani

    sunt studi facute

  • Locuiesc in Spania, chiar langa plaja, in fiecare zi mergem la plaja , nubdeparte de Almeria, Aproape de Alicante, Benidorm, si nu este asa cum zice o familie mai sus, Da toata lumea poarta masca pe oriunde, dar poti sa te plimbi si fara masca, atat timp cat poti pastra distanta!
    Chiar si dimineata mergem la plimbare, plin de politie pe strada, nu primesti amenda, asa cum zice lumea!!!
    Nu infricati oamenii, unii poate vor o vacanta dar voi ii infricati, cei care poate nu pastrati nici in Romania distanta, masca etc….
    Multumesc!!

    • In zona Andaluciei este obligatorie masca chiar si pe strada.indiferent ca poti pastra distanta.

  • Ma da voi astia ” diaspo-virusati ” care ati plecat la munci in strainatatzi, nu mai bine ati ramane si ati sta voi acolo pe unde v-ati dus , sa nu ne mai aduceti in tzara tot felul de prostii droguri… si de virusi , ca inafara plozilor si parintilor pe care-i mai aveti si pe care i-ati abandonat acasa NU PLANGE NIMENI DUPA VOI ?! S-apoi… pe acolo unde v-ati dus, plimbati-va si cu ” obloane si cu capastru de cai ” pe bot … daca vreti … ca nu va opreste nimeni !

    • Sunt sigur ca nimeni nu plange nici dupa tine „bastinaso-super-spreader-ule”. Mai degraba sunt utili cei care lucreaza in strainatate decat unul ca tine. Esti genul care doar creaza probleme si nu va respecta reguli. Probabil ca esti ruda cu nomazii cantonati la blocurile sociale din Viisoara. Din pacate esti multiplicat la extrem si de aici numarul mare de cazuri, dar poate ai noroc si vei ramane o statistica la COVID.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.