Actualitate

De unde vă puteți cumpăra miei anul acesta. Cât costă kilogramul în viu

Peste 20.000 de miei vor fi sacrificați în perioada Paștilor în cele trei abatoare din județ și în gospodăriile oamenilor, a declarat pentru Timp Online directorul Direcției Sanitare Verinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud, dr. Romulus Bița, din informațiile căruia mieii se vând cu prețuri similare celor de anul trecut, între 9 lei și 10 lei kg în viu.

Anul acesta, din cauza epidemiei, nicio primărie nu a transmis solicitări DSVSA Bistrița-Năsăud pentru autorizarea vreunui punct de sacrificarea mielor. Ca urmare, cine vrea să-și cumpere miel de Paște poate apela la magazinele de desfacere a cărnii sau la hipermarketuri. În gospodării se pot sacrifica animale însă doar pentru consum propriu.

”Mieii pot fi procurați din magazine, din supermarketuri, se vor găsi fără probleme. Județul Bistrița-Năsăud are trei abatoare pentru sacrificarea bovinelor, ovinelor și porcinelor. Sunt funcționale, se sacrifică miei atât pentru piața internă, cât și pentru comerțul intracomunitar. Până acum s-au sacrificat circa 6.000 de miei pentru comerțul intern, miei care vor ajunge în supermarketuri și în magazine”, a spus dr. Bița.

Potrivit directorului DSVSA Bistrița-Năsăud, la export nu mai pleacă animale vii, ci mai degrabă carne: ”Față de anul trecut a scăzut foarte mult comerțul intracomunitar cu animale vii. Se încearcă mai mult pe partea de abator să plece carne de miel în comerțul intracomunitar în Italia, Grecia, Germania. Ciobanii vând animale la centre de colectare”.

Etichete

3 comentarii

  • Io cumpar melu de la DEDEMAN de la electrice. Acolo sunt ieftini si are luminite de gradina. Il am si la Pastele de la anul ! Tat aprind si iarasi il bag la cuptor, la cuptorul soarelui .

    • Asta e glumă de „BRIGADA ARTISTICĂ” a C.A.P.-ului. Zi drept bălane! ai fost în grupul umoristic la Ștefan Ghiorghiu?

  • Da, da, fiind umanist ca si profil ma cam pricep si la astea . Dar ZAU ca nu am dat-o pe la Stefan Gheorghiu . SANATATE MULTA !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.