Provocarea a venit din partea subprefectului Ovidiu Frenţ, voluntar Tăşuleasa Social, care, în deschiderea şedinţei de Colegiu prefectural de miercuri, i-a dăruit prefectului o pereche de mănuşi cu care să-şi protejeze mâinile, provocându-l ca împreună să facă un gest simbolic prin care Instituţia Prefectului să îşi arate ataşamentul faţă de mediu. Prefectul a acceptat şi, imediat după şedinţă au trecut la fapte şi au plantat doi molizi.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Bistriţa-Năsăud, Cristian Niculae, şi directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Bistriţa-Năsăud, Sever Roman, i-au ajutat să fixeze bine arborii în pământ, în timp ce restul şefilor de instituţii au privit de pe margine, situaţie care i-a adus aminte prefectului Ioan Ţintean de vorba românească „unul cu sapa, doi cu mapa”, adaptată la un nou context „doi cu sapa, mai mulţi cu mapa”.
În fiecare an, în 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului, fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970 cu scopul de a trezi clasa politică din dezinteresul pe care il arată faţă de mediu. Ziua Pământului a fost celebrată în primul an de circa 20 milioane de cetăţeni americani, în marea lor majoritate tineri şi foarte tineri.
În anul 1990, peste 200 milioane de oameni din 141 de ţări au transformat Ziua Pământului într-o manifestare de amploare în istoria omenirii, prin alăturarea lor în dorinţa de a milita pentru un viitor mai bun al planetei noastre.
Cristiana Sabău
Laudabila actiune, dar daca mai castiga un mandat , O. Cretu o sa le vina de hac.( molizilor)
Nu ma deranjeaza ca au sadit doi molizi , puteau sa fie zece, dar ma deranjeaza numarul mare de APLAUDACI. A fost cineva sa-i numere?, cred ca sunt treizeci de „slugi” umile.
Penibil!
Astia 2 au venit imbracati corespunzator ( la costum ) ca sa dea la harlet . Mai vedem in poza vreo 20 de Gura-casca , chibitii care fac galerie . Frentiu a lasat-o mai moale ca sa termine boss-ul Tintreanu primul ca , deh sefu-i sef la naiba . Cat circ ieftin mai tata . Astia-s reprezentantii guvermului plagiatorului mitoman in judet .