Cultură

”De ziua ta, femeie”, Direcția 5 a cântat în centrul istoric al Bistriței

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, trupa Direcția 5 a susținut vineri seară un concert pe pietonalul Liviu Rebreanu, evenimentul dedicat tuturor doamnelor și domnișoarelor fiind organizat de Primăria Bistrița.

În deschiderea concertului intitulat ”De ziua ta, femeie” au cântat formațiile locale Riveria și Sadetica.

Direcția 5, cap de afiș al evenimentului muzical din centrul istoric al Bistriței, a interpretat refrene cunoscute, în ton cu sărbătoarea de 8 Martie. Trupa condusă de solistul Marian Ionescu va celebra în 2026 împlinirea a 35 de ani de la înființare. Până în prezent, Direcția 5 a lansat peste 30 de discuri, 70 de videoclipuri și sute de melodii îndrăgite de publicul din România.

”Bistrița, mulțumim din suflet pentru toată energia dăruită!”, a fost mesajul trupei Direcția 5 la finalul concertului de pe pietonal.

Primarul Gabriel Lazany le-a urat ”La mulți ani”, de pe scenă, doamnelor și domnișoarelor.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.