Localitățile din județ în care au fost ridicate mănăstiri și schituri, oaze de spiritualitate

Pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud erau, între secolele XV – XVIII, foarte multe mănăstiri și schituri, adevărate vetre de cultură și spiritualitate. Unele au dispărut total, altele au fost reînființate, dar sunt dovada vie că, în aceste locuri, oamenii aveau credință în Dumnezeu.

”Multe ca număr, mănăstirile şi schiturile din această vatră erau în general mici, majoritatea construite din lemn, având aproape toate caracterul unor sihăstrii săteşti, legate profund de viaţa, de sufletul şi de evlavia credincioşilor ortodocşi din jurul lor. Ele erau de obicei locuite de puţini călugări, însă rolul lor spiritual şi de apărare a dreptei credinţe în masa românilor era cu atât mai mare cu cât în această parte se aflau sate de maghiari, germani şi secui“, potrivit preotului Ovidiu Halas.

Dintre cele mai reprezentative aşezări monahale din această vatră a judeţului Bistriţa-Năsăud, următoarele au fost consemnate în documentele vremii:

Mănăstirea Bichigiu (comuna Telciu) era pe un platou înalt mărginit de culmi împădurite, numit “Valea Mănăstirii”. Doar câteva toponime din hotarul satului sunt mărturii ale existenţei unei vechi vetre monahale. Că înaintea acestei mănăstiri, cunoscută din surse documentare, reiese că au fost şi alte câteva aşezăminte monahale, mici schituri, despre care ştim doar că au existat.

Mănăstirea Ciceu-Poieni (sat Ciceu-Poieni) înfiinţată între anii 1475 şi 1529 în timpul stăpânirii moldave asupra Ciceului, situată în partea de sud-est a satului, pe ,”Vârful Mănăstirii”. Aici se presupune că a fost o ”şcoală mănăstirească-bisericească” încă din 1475. După ce a ars în 1761, pământul a fost ocupat de localnici.

Mănăstirea Procov – Sângeorz-Băi a fost la început schit clădit de meşteri locali în Valea Precilor sau după alţii în Valea Procoaia, pe locul numit ,”La mănăstire”. Mănăstirea a fost construită înainte de 1761. Avea strânse legături cu schitul Procov din Moldova., influienţând viaţa culturală şi spirituală dintre cele două provincii româneşti.

Mănăstirea din Feldru atestată la 1440 sub numele de Nyirmezeo. Se pare că în hotarul acestei localităţi au fost mai multe schituri a căror date de întemeiere şi amplasament sunt vag cunoscute, cei mai mulţi istorici considerând că ar data din secolul al XVII-lea, ca o mică sihăstrie de eremiţi la ,”Gura Râmetei”. Ultimul ei călugăr, Samuil, a murit în 1766. În 1768, sătenii au fost îndemnaţi să mute biserica în sat, iar bunurile ei să fie utilizate pentru biserica parohială. .

Mănăstirea din Mintiul Român (comuna Nimigea) a fost fondată înainte de sec. XVII-lea și distrusă în anul 1767. Urmele unei mănăstiri au fost localizate la poalele dealului ,”Muncelul” la trei km. de Mintiu, în locul numit ,”La mănăstire”. A fost arsă la 1767, iar toate pământurile ei au fost luate şi transformate în păşune, de stăpâna locului, aparţinătoare familiei Teleki. În anul 1780, sătenii au ridicat pe locul ei o troiţă. Piese din inventarul ei se păstrează în biserica parohială: două icoane vechi, două sfetnice din piatră menţionate la 1885, şi un clopot cu inscripţie, dar fără an.

Mănăstirea Negrileşti, construită pe ruinele unui turn de strajă roman, probabil înainte de 1700. Pe vremuri i se spunea locului unde s-a aflat mănăstirea ,”La Mănăstire”. În a doua parte a secolului al XVII-lea, aici exista o şcoală mănăstirească.

Mănăstirea Păltineasa (comuna Spermezeu) exista pe la anul 1800. Mănăstirea a fost mistuită de flăcări la o dată necunoscută.

Mănăstirea din Rebra situată la nord de această localitate, în partea numită Valea Vinului. A existat până în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, fiind un important focar de cultură. Vechimea acestei mănăstiri era, desigur, mult mai mare, dovadă este şi un Minei slavonesc din secolul al XIV-lea găsit în podul vechii biserici din Rebra şi care are printre file o petiţie către Ştefan cel Mare şi Sfânt. O altă dovadă este şi o frumoasă icoană ce se păstrează reprezentând pe Maica Domnului cu Pruncul, de tipul Eleusa, icoană ce datează probabil din prima jumătate a secolului XVII-lea.

Mănăstirea din Zagra, întemeiată în 1718 de Vasile Rai pe loc sătesc, aflat în partea stângă a hotarului, spre Aluniş, între o culme împădurită şi un pârâu. În 1723 trăiau în mănăstire un călugăr şi trei laici. Pentru confecţionarea lumânărilor necesare slujbelor, mănăstirea avea trei stupi. Mănăstirea a existat aici înainte de timpul unirii cu biserica Romei, deci înainte de 1700.

Despre unele mănăstiri care au existat pe teritoriul judeţului, avem puţine date păstrate în arhivele locale, menţionându-se doar întemeierea şi dispariţia lor, aşa cum au fost consemnate de Ioanichie Bălan în lucrarea ”Vetre de sihăstrie românească- Transilvania” – Tabel cronologic de mănăstiri şi schituri, astfel:

• Mănăstirea Băiţa, fondată înainte de sec. al XVII-lea, desfiinţată în sec. al XIX-lea.
• Mănăstirea din Rebra Mare, fondată înainte de sec. al XVII-lea, desfiinţată în sec. al XVIII-lea.
• Mănăstirea din Rebra Mică, schit înfiinţat în sec. al XVII-lea, dispărut în sec. al XVIII-lea.
• Mănăstirea din Sântioana, fondată înainte de sec. al XVII-lea, dispărută la sfârşitul sec. al XVIII-lea.
• Mănăstirea din Milaşul Mare, fondată se pare în sec. al XVII-lea, desfiinţată la începutul sec. al XIX-lea.
• Mănăstirea Obârşia, comuna Monor fondată înainte de sec. XVII-lea, transformată în biserică de sat în sec. al XIX-lea.
• Mănăstirea din Silvaşul de Câmpie, fondată înainte de sec. XVII-lea, de cîţiva călugări, desfiinţată în sec.al XIX-lea.
• Mănăstirea din Şopteriu, fondată în sec. al XVII-lea, rămasă fără călugări în sec. al XVIII-lea.
• Mănăstirea Pocrov, comuna Sîngeorzul Român, întemeiată după 1723, dispărută la 1767.

Schitul Piatra-Fântânele, comuna Tiha Bârgăului, construit de săteni din lemn, în anul 1920, datează până în zilele noastre, o perioadă ca biserică de sat, în prezent mănăstire de maici.

Mănăstirea din Telciu, întemeiată în sec. al XVI-lea, pe locul unei sihăstrii din secolul al XV-lea, situată lângă apa Byrckes, pe stânga drumului între Hordou şi Telciu. Documentul ei de reînfiinţare datează de la anul 1523, an în care preoţii Matei, Şandor şi Petru împreună cu unii cnezi din valea Rodnei, adresează magistratului oraşului Bistriţa o solicitare în acest scop. Cererea a fost aprobată. În anul 1526 mănăstirea ar fi fost jefuită de Sigismund Nagy.

Sursa: Pr. Ovidiu Halas: ”Istoria monahismului din județul Bistrița-Năsăud. Partea a II-a – vetre monahale din secolele XV- XVIII”