Politică

Decsei Atilla (UDMR): PPMT e un pas greşit, neinspirat şi o alegere foarte proastă

Preşedintele filialei Bistriţa-Năsăud a UDMR, Decsei Atilla, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) este „un pas greşit, neinspirat şi o alegere foarte proastă făcută de iniţiatorii lui”.

„Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania considerăm că e un pas greşit, neinspirat şi o alegere foarte proastă făcută de iniţiatorii lui. Din acest motiv, nici nu-i putem felicita fiindcă e o mişcare greştă care atrage după sine slăbirea comunităţii maghiare din Transilvania şi nu numai. UMDR nu va permite ca cineva din exterior, şi mă refer la Ungaria, Budapesta, sau din interior, şi mă refer la Bucureşti, să ne destrame. UDMR a fost şi este singura formaţiune care reprezintă minorităţile din România şi niciun alt partid sau formaţiune politică aflată la guvernare în cei peste 20 de ani nu a reprezentat minorităţile din România şi mai ales minoritatea maghiară. Degeaba se laudă unii”, a declarat Decsei.

El a spus că nu ştie despre existenţa vreunei filiale judeţene a PPMT, dar are informaţii că s-au adunat semnături şi de la maghiarii din judeţul Bistriţa-Năsăud, mulţi dintre ei neştiind pentru ce anume semnează.

„Nu ştiu să existe vreo filială, dar semnături ştiu că s-au strâns şi din Bistriţa-Năsăud. Nu avem date exacte legate de câte semnături s-au adunat, dar, din informaţiile pe care le avem, s-au strâns semnături, iar oamenii nu ştiau pentru ce semnează”, a declarat Decsei.

Întrebat de ce UDMR condamnă în termeni atât de vehemenţi constituirea PPMT, Decsei a declarat că uniunea nu poate accepta faptul că din PPMT fac acum parte cei care „strigau în urmă cu câţiva ani că UDMR a devenit un partid”.

„UDMR n-a devenit un partid, este o uniune pentru toţi şi sperăm ca şi în viitor va fi tot aşa. Uniunea este deschisă pentru toţi şi aceşti oameni care au strigat că uniunea a devenit un partid, ei sunt cei care au făcut un partid care, din punctul nostru de vedere, nu e un lucru benefic pentru comunitatea maghiară din România plus că duce la destrămarea comunităţii fiindcă este un partid pe zonă, adică pentru Transilvania şi sunt mulţi etnici maghiari care trăiesc şi în alte regiuni ale ţării”, a declarat el.

Decsei a spus că, în opinia sa, în PPMT sunt cei care „nu şi-au găsit rostul în UDMR”.

„Sunt convins că acest partid a fost creat de cei care nu şi-au găsit rostul în Uniune, dar să nu uităm că şi domnul Tokes a intrat în Parlamentul European de pe lista UDMR şi nu mi se pare corect din partea dânsului ce a făcut. Procentajul UDMR a rămas oricum constant, iar ei au obţinut 10%, procent pierdut de UDMR când s-a format Partidul Civic Maghiar”, a declarat Decsei.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.