Referenţii Centrului Cultural Municipal au dat citire elementelor caracteristice etniilor, iar ansamblurile participante la festival au prezentat, pe rând, câte un dans reprezentativ.
La prima parte a spectacolului a fost prezent şi primarul Ovidiu Creţu, alături de soţie. Edilul Bistriţei a aplaudat încântat fiecare dans la care a asistat.
După terminarea programului artistic, toată lumea a fost invitată să să admire rezultatul măiestriei bucătarilor şi modul de prezentare a apetisantelor mâncăruri cu specific maghiar, rusesc, săsesc, polonez, grecesc, italian sau românesc, dar şi să deguste meniurile tradiţionale ale popoarelor.
Atracţiile culinare ale serii au fost gulaşul şi varza ungurească, puiul a la Kiev şi tarta cu ficat, musacaua de cartofi şi souvlaki cu sos, salata berlineză şi cartofii eintopf, friptura ţigănească şi cartofii cu sos ţigănesc, tocăniţa poloneză, pizza şi lasagna, precum şi neaoşele sărmăluţe şi mămăliguţa cu brânză.
Le puteţi descoperi pe toate, în imagini, pe pagina noastră de facebook!
Adaugă comentariu