Actualitate

Demolările de puncte termice continuă. Care sunt următoarele pe listă

Recent, în Bistrița au fost demolate trei foste puncte termice în locul cărora municipalitatea vrea să amenajeze parcări: cele de pe str. Rodnei (PT 20), str. Petru Maior (PT 27) și Aleea Spătarului (PT 32).

”Punctele termice dezafectate de pe Intrarea Cireșului, Sucevei, Nicolae Bălcescu, Grănicerilor, Gării și Dumbravei sunt următoarele pe listă în vederea demolării. Totul după definitivarea situației posturilor trafo, împreună cu reprezentanții Electrica, fiind necesare studii de coexistență pentru ca noile parcări să aibă și infrastructura necesară unor stații de încărcare a mașinilor electrice”, a precizat primarul Ioan Turc.

14 comentarii

  • Bălane, Iar ai luat țeapă vezi că Turc îți face parcare pentru autovehicule pe strada ta Nicolae Bălcescu, urmează parcarea din Eminescu ha, ha

    • În curând vom vedea iarăşi pe marile ecrane idila reînodată dintre PSD şi PNL ha, ha.

      Se reface monstruoasa coaliție UDMR-PSD-PNL

      PNL-ul din Bistrița în campania electorală a avut doar două mesaje în rest 0 idei, primul a fost că PSD-ul este naşpa al doilea a fost că pârtia de schi este naşpa ca rezultat acum se aliază din nou cu PSD-ul cel naşpa şi despre pârtia de schi pentru a reduce din pierderi îl loc să o închidă şi să vândă instalția de telescaun şi restul echipamentelor acum până ce nu se uzează şi nu le va mai cumpăra nimeni în loc să facă asta primarul Turc PNL toacă alți bani pe alte investiții aiurea în zona pârtiei de schi pe care le vor lua alunecările de teren.

      În concluzia se interpretează greşit că simbolul PNL-ului este săgeată când colo simbolul PNL-ului este ȚEAPA.

    • Soluția scoateri zonei centrale din faliment este mutarea Autogării în Piața Centrală lângă Primărie.

    • Bazaconia cu îngustarea străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureşanu-Năsăudului trebuie anulată acum când mai este timp iar banii care se vor recupera trebuie redirecționați în lucrări vitale de exemplu axa pe ambele părți a căi ferate. Altfel ne vom trezi cu altă pârtie de schi dar de data asta nu departe pe păşunea Cocoşu ci de data asta fix prin mijlocul oraşului ceea va fi mult mai nasol.

    • ” Fără o centură prin afara intravilanului oraşului, fără o Autostradă, fără un Aeroport, fără toate acestea Bistrița va rămâne un cătun nenorocit uitat de timp şi lume ”
      Aceste noi parcări în locul puntelor termice sunt bune dar sunt doar nişte mici cârpele care nu rezolvă marea problemă a locurilor de parcare care vor fi distruse de acum cunoscutele bazaconi care vor sugruma traficul auto din oraş. În primul rând ar trebui făcută noua centură pe lângă Budacul de Jos ( parte a autostrāzii ) care să scape orașul de traficul care nu are legătură cu orașul după care trebuie făcute străzi noi pe direcţia Est-Vest și Nord – Sud, parcări Park and Ride ( din fonduri Europene ) la intrările din Viişoara, Sigmir, Unirea, Dumitra, Tărpiu.

  • Din păcate primaria nu mai are acces la anumite puncte termice așa ca visați in continuare punctul termic nr. 1 de pe strada Lalelelor nu va mai aparține numai cu banii jos la proprietar Blacteea din Năsăud , o ruina care sta sa cada !

  • Și cu restul punctelor termice din oraș cum rămâne? De exemplu, Aleea Ineu. În zonă sunt 2 grădinițe și o intrare la Generală 3. E foarte aglomerat.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Kiss Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS