Deneş a menţionat că a adresat o interpelare ministrului Muncii, Rovana Plumb, şi ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, în care a solicitat un punct de vedere privind nevoia revizuirii modului de acordare a alocaţiei pentru copii cu probleme speciale, mai exact tinerii care sunt în centrele de educaţie incluzivă. ”Pe Legea 61/1993, copiii beneficiază de alocaţie de stat până la vârsta de 18 ani. Există o categorie specială de tineri cu dizabilităţi, care începe clasa I la 10 ani şi ajung în liceu în aceste şcoli speciale să fie în clasa a IX-a la 20-21 de ani. După ce vom primi un punct de vedere, noi parlamentarii PSD din Bistriţa-Năsăud – eu, Doina Pană şi Daniel Suciu – vom depune o propunere legislativă de modificare a legii, prin care aceşti copii să beneficieze de alocaţia de stat şi după ce împlinesc 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani”, a spus senatorul PSD.
El a adăugat că în Comisia de administraţie din Senat, din care face parte în calitate de secretar, s-a dat aviz favorabil pentru un proiect de modificare a OUG 55/2010, dată de Guvernul Boc, legat de plafonul de combustibil pe care au dreptul să-l consume instituţiile publice: ”Acum, o comună nu poate consuma pe lună mai multe de 75 de litri de combustibil, un oraş sau municipiu nu mai mult de 125 l, iar alte instituţii publice nu mai mult de 100 l. E anormal. E normal să laşi unităţile administrativ-teritoriale să gestioneze acest lucru în limita fondurilor aprobate prin buget. De exmplu, comuna Şanţ, aflată la o distanţă mare faţă de Bistriţa, la 75 l nu ştiu dacă reuşeşte să vină de două ori pe lună în municipiu. Guvernul a dat aviz favorabil. Va intra în dezbatere acest proiectm, iar până în 28 aprilie trebuie să se dea un vot în Senat, Camera Deputaţilor fiind decizională. Sunt foarte mari şanse ca aceste plafoane să nu mai existe, ci să fie lăsate la latitudinea instituţiilor”.
Deputatul PSD Doina Pană a completat: ”Ca şi ministru, trebuia să merg în teren şi aveam la dispoziţie 200 l de combustibil pe lună. Judecaţi şi dvs. dacă poţi îndeplini ambele condiţii: să respecşi şi cota, să faci şi deplasările”.
Asta a facut PDL cat a fost la guvernare: a taiat tot ce s-a putut ca sa aiba Udrea bani de posete si excursii de shopping la Paris.
Mai Tic, pedeleul nu mai exista si-or fost mai buni ca tatuca iliescu.
Si ca Udrea is toate femeile din politica, corupte, nu conteaza ca au furat un ou sau un bou. Tara geme de saracie si tu cu burta-ti pesedista plina n-ai de lucru
si nu te intreb ce faci cand nu comentezi pe aici, coruptia te-o atins si pe tine.
Denes un zero absolut .Mai lasane cu povestile tale aiurea doar ca Sa Te afli in treaba
DA AM INTELES CA SUNT UNII CARE NU O SA POATA SA SE INTRETINA SINGURI DAR DECE NU LE CREATI LOCURI UNDE SA POATA LUCRA IN FUNCTIE DE CE POT . DAR PE COPII FARA PROBLEME DECE NU-I AJUTATI SI PE IEI ,MAI BINE ATI PUNE LA PUNCT ASISTENTA SOCIALA