Actualitate

Deputatul Diana Morar: Bistrița are nevoie ca de aer de o variantă ocolitoare, iar județul de un drum expres

Deputatul PNL Diana Morar spune că investiții care au fost amânate prea mult timp – varianta ocolitoare a Bistriței și drumul expres de la Cluj la Bistrița – se pot realiza în viitorul apropiat.

”Am participat, alături de colegii mei liberali și de partenerii noștri de coaliție, la semnarea acordurilor de colaborare între autoritățile locale și CNAIR pentru realizarea investițiilor ”Varianta de ocolire Bistrița” și ”Drum expres Cluj – Dej – Bistrița”.

Este un demers în care m-am implicat și l-am susținut în calitate de deputat PNL de Bistrița-Năsăud întrucât consider că Primăria Bistrița și Consiliul Județean pot urgenta, prin implicarea lor directă, realizarea acestor lucrări de o importanță majoră pentru municipiu și județ.

Îl felicit pe primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud, pentru că în doar patru luni de la preluarea mandatului a reușit să încheie un acord cu CNAIR, actualizat astăzi cu ceilalți parteneri.

La rândul meu, am avut întâlniri alături de colegii mei parlamentari PNL și USR pentru a determina urgentarea celor două mari investiții.

Noi, liberalii, cunoaștem dificultățile cu care se confruntă de 30 de ani orașul în ceea ce privește traficul de tranzit, iar de îndată ce a stat în puterea noastră să schimbăm această stare de fapt nu am ezitat să punem umărul alături de autoritățile publice locale.

Municipiul Bistrița are nevoie ca de aer de o variantă ocolitoare, județul Bistrița-Năsăud de un drum expres care să-l lege de județul Cluj, iar eu am convingerea că aceste investiții care au fost amânate prea mult timp se vor realiza în viitorul apropiat pentru că o infrastructură de transport modernă înseamnă dezvoltare și bunăstare.

De asemenea, am luat parte și la inaugurarea secțiilor de Boli infecțioase, Pneumoftiziologie și Dermatovenerologie ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița după modernizarea cu bani europeni.

Consider la rândul meu că orice ban alocat pentru sănătate reprezintă o investiție și nu o cheltuială. Îi felicit pe toți cei care au muncit la reabilitarea clădirii de pe str. Alba Iulia și care au transformat-o într-un loc în care oamenii să aibă mai multe șanse de vindecare. Le doresc și vă doresc tuturor multă sănătate!”, a scris Diana Morar pe Facebook.

Etichete

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.