Actualitate

Diana Morar, intervenție în plen la dezbaterea moțiunii pe Justiție (VIDEO)

Camera Deputaților a respins moțiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Justiției, Cătălin Predoiu.

Într-o intervenție în plen, deputatul PNL Diana Morar, fost secretar de stat în ministerul Justiției, a spus că desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie era un obiectiv major pentru România, un angajament luat în fața românilor.

”Blocajul trebuia să înceteze, având în vedere și termenul din programul de guvernare pentru desfiinţarea SIIJ – 31 martie 2022. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a venit cu un proiect agreat în coaliție, l-a pus în dezbatere publică, CSM a dat aviz favorabil, Parlamentul a adoptat, Curtea Constituțională a respins sesizările, președintele a promulgat legea, deci lucrurile sunt foarte clare. Este pentru prima dată când pe acest subiect atât de lung dezbătut actorii implicați s-au pus de acord. Oare de ce nu au făcut acest lucru cei care astăzi contestă forma actuală și au fost la conducerea Ministerului Justiției? Trebuia să amânăm la nesfârșit această cerință?

Invocând urgența desființării secției, în 2020 USR a atacat în permanență conducerea PNL a Ministerului Justiției că nu dă OUG privind desființarea SIIJ. La data preluării Ministerului Justiției de către USR, proiectul era matur, exista majoritate parlamentară, însă ministrul Stelian Ion nu a promovat nici OUG și nici într-un alt mod proiectul de desființare a SIIJ.

Într-o perioadă similară de timp, și cu problemele create de pandemie de gestionat, pe lângă actele normative adoptate în timpul mandatului PNL, am elaborat 22 de proiecte de lege, 34 de proiecte de hotărâre de guvern, 16 proiecte de ordin de ministru, toate lăsate la cheie pe masa ministrului Stelian Ion, acte normative ce care nu au ajuns nici la Parlament, nici la Guvern, deși erau și sunt necesare.

Comparând activitatea ministrului PNL cu cea a ministrului USR, autocritica ar fi mult mai potrivită în dreptul USR în loc de inițierea unei moțiuni”, a spus, printre altele, Diana Morar.

1 comentariu

  • Doar secția specială a lui drac-nea era rea, asta compusă și condusă de fsn cică e foarte bună! Face minuni! Era exac ce ne trebuie! Distinși jurnaliști, despre amendamentul referitor la amnistierea plagiatorilor propus și susținut de fsn, nimic? Nu scrieți nimic? Nu îl aduceți la cunoștința opiniei publice? Că și ăsta tot pentru binele oamenilor de rând este adoptat! Toți avem câteun doctorat plagiat acasă, abia așteptăm să fim exonerați de o astfel de acuză!Vai de ea țară! O țară fără justiție și fără mass-media independentă, e o țară profund bolnavă! Așa e România, nu e de vină ea, ci „bravul” popor ce o populează! Deci, secția specială nu s-a desființat, ci s-a mutat în altă parte. Chiar s-a consolidat și s-a făcut mult mai funcțională pentru politicienii cu chef de corupție! Scopul: păcălirea ălora de la UE!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS