Declaraţie politică: ,,Revocaţi Ordinul 920, domnule ministru al Agriculturii!”
Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi
Mii de fermieri se confruntă în aceste zile cu o situaţie dificilă, imposibil de anticipat până în urmă cu câteva luni. Au aflat că riscă să nu mai primească subvenţiile pe cap de bovină din pricina unui ordin al ministrului Agriculturii, 920/2013, emis şi semnat la mijlocul lunii septembrie. Ordinul, care abrogă un altul din 2010 introduce câteva condiţii care elimină din start din schemele de subvenţionare extrem de mulţi fermieri.
O categorie vizată este cea a agricultorilor care, accesând Măsura 141, a fermelor de semisubzistenţă, au fost obligaţi pentru a fi eligibili să-şi deschidă PFA-uri şi să-şi transfere aici cota de lapte pentru a demonstra că vând lapte. Cei mai mulţi, forţaţi de condiţiile de eligibilitate şi-au transferat cota de lapte pe forma fiscalizată, dar şi-au lăsat animalele în schimb tot pe persoane fizice.
Pe ei noul Ordin, 920, îi lasă de aici înainte fără subvenţiile pentru bovine. În aceeaşi situaţie s-au trezit mulţi alţii. Cei care au moştenit exploataţia agricolă înainte de 31 ianuarie 2013, dar certificatul de moştenitor a fost încheiat după această dată, sau chiar dacă a fost operat înainte nu a fost înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor. Şi situaţiile de acest gen continuă pentru moştenitorii celor care au decedat după această dată de referinţă, pentru cei care au cumpărat exploataţii după acest termen si pentru multe alte cazuri diverse.
Dincolo de toate aceste date tehnice, de condiţii şi obligativităţi, unele impuse de realităţile diferite faţă de anul 2010, altele izvorând dintr-un exces de zel tipic birocraţiei româneşti, se ridică o întrebare simplă: de ce pur şi simplu subvenţia nu urmează exploataţia? Este mai simplu şi mult mai practic. Se schimbă proprietarul, fie prin cumpărare, fie prin deces, subvenţia o va primi noul proprietar. Fără condiţii inutile, fără stres.
Şi încă nu este prea târziu. APIA primeşte încă solicitări pentru schemele de subvenţie pentru bovină, până în 28 octombrie, iar cererile sunt acceptate pentru toată lumea. Aveţi, deci câteva zile la dispoziţie, domnule ministru Daniel Constantin să modificaţi ordinul! Stă în puterea dumneavoastră să schimbaţi, cu câteva cuvinte, soarta a mii de fermieri. Să nu uităm că-i aşteaptă zile grele. Din ianuarie 2014 nu mai pot vinde laptele neconform, iar din 2015 se suspendă cotele de lapte. Haideţi să le acordăm, cât stă în puterea noastră un răgaz, nu să le tăiem din puţinele drepturi pe care le au!
Cu stimă, deputat Stelian Dolha
Felicitari domnule deputat ! Va multumim pentru tot ce faceti pentru noi!
Nu ma dau in vant dupa oamenii politici,vechi sau actuali,dar pe Doha il plac!Se straduie, se implica in problemele oamenilor de rand fara sa-l poti suspecta ca are vreun interes patrimonial.Felicitari d-le deputat!
Dolha sau Doha?
Dolha,cu scuzele de rigoare!
Pentru ce-l felicitati ? Deocamdata numai galgara tot ceea ce zice si ce face . Concret ce a facut pana acum inafara ca numai ne-a vorbit , ne-a promis si cam atat . Cine credeti ca-l baga in seama la minister ? Au inceput sa conduca Romania pe cont propriu ? Dolha poate da legi zonale ? Poate ? Se pricepe ? Ma indoiesc !
Un mare filozof spunea : Ideea de caine nu latra ! In concluzie nu simple idei aruncate prin presa ci fapte d-lor deputati si senatori de la putere . Vremea vorbelor a trecut . si sincer ne-am cam saturat ! Rusine sa va fie !
Hai sa aruncam cu noroi in toata lumea ca doar la asta ne pricepem cel mai bine, nu vad de ce va deranjeaza ca sare in ajutorul fermierilor? In loc sa stam sa ii criticam mai bine ne-am pune mintea la contributie si am cauta idei si solutii care ar putea schimba ceva in societate, sunt sigur ca Dolha ne-ar ajuta sa le punem in practica daca sunt bune ideile dar e mai simplu cu critica nu?
pai isi scriu ei comentarile
ca in rest mergem din rau in mai rau
nu au cum sint oameni seriosi..rau am mers decand-i lumea ca santem o natie de ….
da este un om de omenie dl deputat,ajuta oamenii,si a adoptat si doi caini,are suflet mare…mare noroc avem cu el….multa sanatate d-lui deputat.
asta ii un papagal de doi bani, ca si ala cu magarusul.. Numa de gozeri de astia avem parte, pe care nu ii baga nime in sama, mai ales useleu de la bucuresti nu da un scuipat pe ei…