Actualitate

Descindere a polițiștilor la Bistrița, într-un dosar de șantaj. Unul dintre suspecți s-a urcat pe un stâlp

(FOTO) Polițiștii din Bistrița au organizat o acțiune de prindere în flagrant a două persoane bănuite de șantaj. La fața locului a fost prezent și un negociator de la Acțiuni Speciale, după ce un tânăr a amenințat că se sinucide, informează Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud.

Acțiunea de aseară s-a desfășurat într-un dosar aflat în instrumentarea polițiștilor de la Investigații Criminale, iar din primele verificări a reieșit că o bistrițeancă de 21 de ani împreună un un tânăr de 25 de ani, din Șieu Sfântu, ar fi încercat să șantajeze un bătrân de 70 de ani din Bistrița, solicitându-i o sumă de bani pentru a nu face publice niște imagini compromițătoare cu acesta.

Femeia a fost depistată și condusă la sediul Poliției, iar ca să scape tânărul s-a urcat pe un stâlp de electricitate, amenințând că se sinucide. Au intervenit, alături de polițiștii de la Poliția Municipiului Bistrița, un negociator de la Acțiuni Speciale și salvatori din cadrul ISU Bistrița, fiind preluat în siguranță și transportat la spitalul de psihiatrie pentru îngrijiri de specialitate.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Foto: IPJ BN

5 comentarii

    • Corupere de minori! Sanatajistul de 25 ani vs. santajatul(pidosnicul) de 70 de ani! Daca este adevarat faptul ca, individul de 70 de ani a fost filmat cu pantalonii in vine, in fata altui barbat de 25 de ani, fi sigur ca acest individ, asta a facut toata viata lui, inclusiv cu minori!

  • Niște chipsuri, o bancă sau niste scaune de plastic și câțiva oameni care sa îl încurajeze sa facă un backflip ar fi fost mai interesant decât atâția angajați

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS