Actualitate Recomandări

Forțele de ordine din Bistrița-Năsăud fac verificări în contextul restricțiilor impuse de autorități

(VIDEO) Având în vedere incidența crescută a cazurilor de Covid-19 în județul Bistrița-Năsăud, în această perioadă polițiștii din toate subunitățile desfășoară activități de verificare, dar și de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile pe care le au. Scopul acțiunilor este de a proteja cetățenii și de a limita răspândirea virusului Sars-Cov-2, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Conform situației la zi, în 9 unităţi administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud rata de infectare depășește 6/1000 de locuitori, iar în alte 19 rata de infectare este de peste 3/1000 de locuitori. Polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu desfășoară acțiuni punctuale și verifică modul de respectare a restricțiilor impuse, precum și pe cele privind organizarea unor evenimente private.

Interdicțiile suplimentare sunt impuse gradual, prin hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în funcție de evoluția și incidența cazurilor.

La data de 2 octombrie, a fost adoptată Hotărârea Guvernului prin care se stabilesc noile măsuri. În localitățile unde incidența este mai mare de 6 accesul la competițiile sportive, săli de cinema, săli de spectacole, evenimente culturale în aer liber, nunți, botezuri, mese festive (la aceste evenimente private nu mai mult de 200 de persoane), restaurante, cafenele, terase, săli de fitness, săli de jocuri, piscine interioare, locuri de joacă se face, numai între orele 05.00-24.00, până la 50% din capacitatea spațiului și este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, pe baza certificatului digital, nefiind permisă intrarea pe bază de test. Purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, magazinele au program până la maxim ora 22.00, iar circulația persoanelor este interzisă pe timp de noapte, excepție fiind persoanele vaccinate sau trecute prin boală, plus cazurile de urgență cunoscute. La incidență mai mare de 7,5, carantina de noapte se aplică în toate zilele săptămânii. Dovada vaccinării sau trecerii prin boală se face prin intermediul certificatului digital.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS