Actualitate

Designerul Tina Olari a purtat drapelul României la Madrid la un eveniment de Cartea Recordurilor (VIDEO)

Designerul Tina Olari a fluturat drapelul României la Madrid unde s-a desfășurat cea mai lungă prezentare de modă cu cel mai mare număr de modele, peste 380, cu care să fie doborâte două recorduri mondiale.

Tina Olari din Bistrița, designerul care a îmbrăcat-o pe Miss Word 2015 a Spaniei, Mireia Lalaguna, a fost invitată special la acest eveniment de către organizatori pentru că, după ce tânăra a câștigat titlul, spaniolii au răsplătit-o pe Tina cu premiul ”Degetarul de aur”.

”Pentru acest show, organizatorii au trimis ambasadelor câte o scrisoare de intenție ca să trimită designerul cel mai reprezentativ. Însă, atunci când a venit vorba de România, și-au amintit de momentul în care m-au premiat cu Degetarul de aur după ce am ajutat spaniolii să câștige primul titlul de frumusețe la nivel mondial din istoria lor, iar când a venit vorba de România, imediat a venit invitația pe numele meu. Am fost foarte încântată. Iată că ceea ce semeni vei culege mai târziu”, a spus Tina Olari AICI.

https://www.facebook.com/tinaolari/videos/2207842182634600/

Iată rochiile pe care le-a pregătit ea pentru prezentare:

https://www.facebook.com/tinaolari/posts/2207353849350100?__xts__[0]=68.ARChpxVy7Gx0WjU1fkzg92XbzUgq_LOennppcYT5qpJCZxMLFTRdTvKXt9wprvAmkMdVOsomRDtMwssEWZ_8lONeFlt3uS2velxbbeiPg90dpE99NSxy8SWVDqmFILybDUoHQCC1VRtLp_6X_AOz6U2iOYu-HDwKGROWF7koTPB9_fI3_d79zXj_OiXntWJBUWKoMq5cU7ZTAgeGrf6TRKgv4ez_qfqFW-Sbw85fn4ygz1rarWKnjbxbwOXvnaY650viJv3WGjMVUNcUYXQLWArwXYtvmg&__tn__=-R
https://www.facebook.com/tinaolari/posts/2208868542531964?__xts__[0]=68.ARCAxXT9gyxJwKmDpH6SsiXuhrLTYNPqoHTnWuflOEKr71r91VWdhT3whdkkkNnUqIHEfMgb9rw02SF8_lwejpVYCXw7iQhU2bMfJMpkqG9O4Iwa6oxKYduIpa3-GH-k53GOdEgg57dQ3z8d4Qc6bvCAtLj8OR200cE9WfEfmCPt8XLbHwOE66cp0rdWbOczKv66UwrsMpP7X5O2OKFD3VLNlzUMENbprLvG93qCaAURGj8Hpa3xozSeshR1S0S_jW1t7ftFFAVVOoZM1S0KD2D_aNfFgQ&__tn__=-R
Etichete

2 comentarii

  • Ne bucurăm foarte mult că creaţiile tale au strălucit pe mari podiumuri ale lumii, printre care cele din: Dubai, Milano, Barcelona, Madrid sau din România.
    Ne bucurăm că rochia care a îmbrăcat pe cea mai frumoasă femeie din lume, MISS WORLD 2015 a fascinat publicul din Dubai, Milano, Barcelona și Madrid.
    Premiile tale vorbesc : 2016 – Dedal de Oro; 2015 – Miss Worl, Mireia Lalaguna; 2015 – Miss World Spain; 2015 – Miss World Spain Barcelona.
    Iar acum în 2019, reuşita de la cea mai cea mai lungă şi mai spectaculoasă paradă de modă din Madrid, confirmă extraordinarul
    tău talent.
    SİNCERE FELICITĂRI Şİ MULT SUCCES !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS