Duminică mi-am zis că e o zi superbă în care străzile ”orașului academicienilor” vor înflori grație Maialului elevilor năsăudeni, adică tuturor copiilor îmbrăcați în costume populare. Evident că m-am dus la Năsăud. M-am bucurat din toată inima când mi-am dat seama că mulți dintre cei cu care am vorbit știau câți ani au straiele, cine le-a purtat sau cine le-a făcut.
O discuție cu o femeie din Zagra care a făcut tot ce i-a stat cu putință ca mamă să aibă fata îmbrăcată ca în cea mai importantă zi de sărbătoare a fost pentru mine de ajuns ca să-mi spun că a meritat fiecare pas spre Năsăud ca să văd acest eveniment vechi de peste un secol. Femeia aceasta a scotocit prin lăzile de zestre după opincile bunicii, i-a făcut cu mâna ei traistă, i-a căutat cel mai frumos pieptar. Fata din Zagra, singurul ei copil, era ca o floare rară, iar acestei femei inima îi bătea cu putere, de bucurie, să o vadă strălucind în mulțime. Purta pe ea o întreagă istorie, cu respect față de truda mamei și a fiecărei femei care a cusut o mărgea. Da, așa trebuie îmbrăcată și purtată haina tradițională, cum bine spune Silvia Floare Toth din Mocod, o adevărată enciclopedie despre tot ce a fost și poate că mai este frumos în această țară a Năsăudului, ținut de graniță, de hotar, unde românii au luptat pentru limba lor, pentru credința lor, pentru portul lor.
Dar nu mică mi-a fost mirarea să constat că tot ce era autentic și tradițional se oprea între zidurile școlii, acolo unde însăși directoarea Colegiului Național ”George Coșbuc”, doamna Steluța Vîju, a pus piciorul în prag și a interzis unui grup de tineri să intre cu motocicletele în coloană chiar dacă au pus pe ele două pene și un ștergar. Nu se cădea să turuie ”noii cai”. Felicitări, doamnă! Într-adevăr, nu se cuvenea și bine ați făcut că ați pus această stavilă.
În schimb, administrația orașului a considerat că se cade să aștepte parada în ritmurile Dr. Alban și a altor muzici care făceau deliciul discotecilor. Ce-i drept, câtă vreme era o adunătură de îmbrăcați în fel și chip în fața Primăriei Năsăud, de doamne care și-au asortat o ”ie” cusută în atelierele de business tradițional la o pereche de blugi, poate că era într-adevăr, muzica potrivită, însă pentru vreo reuniune de partid, nu pentru un eveniment cu o tradiție atât de îndelungată. De la Dr. Alban, la niște elevi de liceu care s-au bâțâit în ritmuri de etno-disco, nu a fost decât un pas.
Pot să înțeleg că politicienii vor să fie pe gustul maselor care nu mai au niciun gust, nu de alta dar vine anul de grație al cerșetoriei de voturi, dar atunci trebuie să pună punct unei tradiții de 137 de ani și să înceapă un nou eveniment Disco(ialul) marca Primăria Năsăud, anul de grație 2023, ediția 1.
Spun asta pentru că eu consider că întreaga clasă politică, de la un consilier plătit cu bani publici, la un viceprimar, primar sau parlamentar, toată are obligația morală de a păstra nealterată identitatea acestui popor, iar această obligație nu este față de noi, cei de azi, ci față de străbunii noștri care au murit în războaie, care au luptat contra comuniștilor care îi cotropeau, care au rezistat în timp. Să le întâmpini urmașii care le poartă straiele în ritmuri de Dr. Alban e ca și cum le-ai scuipa broderiile și pieptarele. Rușine să vă fie tuturor celor care nu înțelegi un strop din misiunea pe care o aveți!
Rușine să vă fie tuturor care batjocoriți portul popular. ”Cămeșile” voastre sunt niște râze sinistre făcute ca să câștigați bani mulți, nicidecum ca să păstrați o tradiție veche de sute de ani. A fost îngrozitor de penibil Disco(ialul) ediția 2023!
Mă așteptam ca toți oamenii din ”orașul academicienilor” – un templu al culturii și minților strălucite – care mai au un strop de conștiință, și credeți-mă că sunt mulți care au – să reacționeze la un asemenea kitsch ordinar. Nu e târziu nici la anul. Faceți Maialul cu o sută de copii dacă atâți mai poartă straie vechi, cu respect față de ele, nu-l mai faceți cu mii care poartă blugi și au unghii vopsite cu lac negru, iar voi administratorilor fără conștiință faceți Disco(ial) cu gleznele la vedere dacă doar atât puteți.
Despre ”echipa de suflet” a bistrițenilor
Văd că toți marii susținători ai handbalului de pe la noi s-au transformat într-o zi în cei mai mari dușmani ai lui. Așa că le-aș spune câteva cuvinte, nepricepută fiind la nimic altceva decât la scris. Eu nu sunt precum alții care știu mai bine, pare-se, ce trebuie să facă un sportiv, un antrenor și o echipă, ei nepracticând sport în viața lor.
Stimați așa-ziși suporteri care v-ați înghesuit la loje și la locuri libere prin tribuna presei, voi toți, atât de mult ați transformat acest sport într-un business din care vreți să vă recuperați banii (ai altora, nu ai voștri) încât nu mai sunteți capabili să înțelegeți că, în sport, poți pierde la fel de bine cum poți câștiga, uneori din supramotivare sau din mult prea multă presiune.
Eu îmi aduc aminte de meciurile din vechea sală polivalentă unde jucau handbaliștii de la Liceul cu Program Sportiv (LPS), fie băieții domnului Vlad (Mihai Ciui și Rareș Fortuneanu printre ei), fie fetele domnului Crăciun și ne duceam cu tot liceul să-i vedem, să-i aplaudăm și să ne bucurăm cu ei dacă se întâmpla să câștige sau să-i încurajăm dacă pierdeau. Nu ne prea păsa ce se întâmpla de fapt, nu luam nimic în tragic. Ne bucuram pentru bucuria lor și ne supăram odată cu ei. Era tot ce puteam face din tribune, ca susținători.
Acum că ”echipa de suflet” a pierdut pare că nu mai aveți suflet niciunul dintre marii ei iubitori, v-ați transformat în acuzatori. Și asta pentru că brusc v-ați adus aminte că ați pierdut bani și putere, nu că au pierdut fetele un meci sau două. Pentru că mai nou sportul e despre bani și putere, nicidecum despre victorii frumoase și înfrângeri pe măsură, ultimele cele mai bune lecții pe care viața ni le dă. Mai nou, sportul e urât, de fapt, dar nu cauza celor care îl practică, ci din cauza celor care umplu tribunele la comandă și din oportunism, doar ca să fie văzuți acolo, nu pentru că le place sportul respectiv și ar fi suporteri adevărați. Sunt aceiași care, tot la comandă, lasă tribunele goale și nu mai iubesc ”echipa de suflet”. Mari suporteri, mari analiști!
Mai nou handbalul e urât, nu din cauza unor fete care au avut, poate, o zi mai proastă sau a unui antrenor care e găsit pe nedrept vinovat de fiecare minge scăpată, ci din cauza tuturor care își spun, fără niciun motiv, suporteri.
Pentru mine, sportul ca spectacol privit din tribună e o succesiune de înfrângeri ale noastre, de oameni incapabili să facem noi sport, și de victorii ale celor care și-au ales acest mod de viață.
Bravo, fetelor! Ați avut un traseu frumos până aici. Toți cei care vă acuză cu disperare nu sunt decât niște oameni care nu au făcut sport și nu vor înțelege niciodată că cea mai mare victorie e de fapt înfrângerea din care ai atâtea de învățat pentru ca data viitoare să fii mai bun, să te autodepășești.
Un articol decent si plin de adevar!
Felicitări doamnă Sabău foarte bine scris acolo unde se bagă politicenii se duc toate în bălării.
Despre „Mai(disco)al)” nu ma pot pronunta (intrucat nu am fost la Nasaud) dar pot cita proverbul „La pomul laudat sa nu te duci cu sacul!” Despre cele doua zile de intreceri am scris (in esenta) numai despre ce am vazut si am inteles eu din ce s-a intamplat pe teren. Nu am dat vina pe d-l antrenor pentru ca nu a jucat el. Media (inclusiv TimpOnline prin d-l Eugen Gheorghe!) in schimb , a anticipat cu mult timp inainte o calificare de rasunet a echipei in grupele European League. Politicienii au facut tot posibilul sa se intample acest lucru , neprecupetind nici bani nici influenta pentru a se intampla ce se anticipa , uitand ca „socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ.”Am incercat de mult timp sa temperez acest entuziasm fara acoperire cerand celor implicati sa ramana cu picioarele pe pamant. Am fost „dislike-uit”! Nu conteaza. Da , aveti dreptate , din infrangeri se poate invata! Dar numai daca ara are cine sa invete)…Nu cred ca mi-ati citit comentariul de dupa utimul meci a Gloriei , care si-a pierdut mult din glorie. Nu conteaza nici asta.
nu ma duc odata la Maial in orasul meu natal si hop ritmuri de dr. Alban vai ce-am perdut mai
articol de citit la cafeaua de dimineata, bun si ironic si de toate
De bun simț articolul, dar, ca la radio Erevan, cu o mică observație !
Cât timp sportul este de masă , de plăcere, pentru folos personal și pe cheltuiala publică rezonabilă (a obștii) – gen sportul școlar – nu se supără nimeni (real) dacă pierzi sau câștigi.
E doar sport.
Când însă sportul este destinat doar unor elite , întreținute pe bani publici mulți, mulți, spre folosul lor și a unora (altora) ce-și trag capital de acolo, este normal să ne întrebăm/revoltăm ce se întâmplă cu invesiția urbei/județului .
Ion Țiriac spunea că vremea sprtului din timpul lui Pierre de Coubertin a trecut. Acum totul, din păcate, e pe bani.
Hambalul nu este fotbal unde câştigă numai cine ” trebuie ” aşa că este firesc să pierzi dacă prinzi nişte zile mai proaste nu ar trebui să se supere nimeni că de acea este sport şi nu fotbal.
Recent am fost la un meci de rugby de primă ligă dintro țară puternică la acest sport . M-am nimerit să stau fix lângă galeria echipe adverse oaspete, la rugby lumea este civilizată şi se stă în tribune amestecat gazde cu oaspeți fără probleme. Echipa oaspete a mâncat bătaie la scor mare cu toate acestea galeria oaspete a încurajat echipa lor tot timpul şi nu iau huduit niciodată şi ca deobicei şi noi gazdele am aplaudat reuşitele echipei adverse asta înseamnă sport. La sfâşitul meciului jucătorii echipei oaspete au venit să mulțumească galeriei unde au fost ovaționați de galerie şi aplaudați de ceilalți spectatori din partea aceea a terenului. Nimeni nu sa ofticat, nimeni nu a cerut vreo demisei etc toată lumea sa bucurat de frumusețea sportului.
Mi-a placut articolul.
Frumos jocul de cuvinte despre gust.
Dar, oare haina (portul popular) il face pe om?
Despre Gloria 2018…
Nu a avut o zi proasta. La propriu, au fost doua zile. Consecutive.
Nu le critic pe fete. Am plans la primul esec. De ciuda, de durere, de neputinta.
Ceea ce era valabil pe vremuri ( nu ne prea pasa ce se intampla de fapt) nu se mai potriveste acum. Bugetul echipei e enorm. Si e din bani publici. Finantarea asta cere performanta.
Locul 3 in campionat nu e rau. A ramas insa aceasta ultima impresie. Care, se pare, conteaza mai mult decat prima.
Am considera fireasca atitudinea unor medici care ar spune ca nu le pasa de rezultatul operatiei? Ca, vezi tu, mai sunt si zile proaste.
Paul este foarte forțată comparația ta cu operația medicilor.
În sport respectiv în hanbal sunt două echipe, ambele echipe au jucătoare, ambele echipe investesc bani nu numai una așa că ambele echipe pot să câștige, dacă ai ști dinainte ce echipă o să câștige nu ai mai merge la meci aici este tot farmecul. Faptul că ai plâns de ciudă că fetele ai pierdut înseamnă că ești un fraier și nu înțelegi ce înseamnă sport.
Poate că a plâns de ciudă fiindcă a jucat la pariuri sau mai bine spus la ” păcănele ” și atunci chiar că a pierdut.
Stau și mă întreb dacă marmota mai învelește ciocolata în staniol sau s-a lăsat și cât mai costă halatul. Pace!
Pe bune, ai vrut să spui ceva sau doar erai pe aici ?
Cu plusuri și cu minusuri sărbătoare de la Năsăud a fost frumoasă și sper că la anul să fie remediate aspectele care nu au fost la locul lor.
Deși este doar sărbătoarea copiilor la anul vreau să merg și eu la Năsăud să-i văd cât de frumoși sunt.
Am fost şi eu la Năsăud, a fost frumos această sărbătoare a copiilor trebuie organizată şi pe străzile din Bistrița.
Observ că toți se oftică că am pierdut însă nimeni nu analizează strategia de joc a echipei , nimeni nu analizează în special strategia de joc a celorlate echipe pentru a ne putea îmbunătăți performanțele, de ce celelalte echipe au jucat mai deștept și au câștigat în timp ce noi am pierdut. Parcă sunt toți chibiții tembeli de la fotbal care în loc să vadă jocul echipei caută să vadă doar faultul și cum o mare vedetă de prin barurile de noapte dă cu piciorul pe lângă poartă.
PSG-ul a cumpărat toate vedetele cu toate acestea performațele continuă să lipsească.
Eu mă duceam la meciurile de hanbal și nu numai la Sala Polivalentă din Parcu Mare acum nu mă mai duc la meciuri fiindcă noua Sală Polivalentă este foarte departe de oraș .
Acum merge destul de multă lume la noua Sală Polivalentă pentru noutate însă deoarece că este departe de oraş cu timpul o să meargă din ce în ce mai puțină lume. Dacă mergi în timpul săptămâni la Sala din Cocoşul vei observa că este pustiu acolo aproape lafel de pustiu ca pe pietonal.
Uf Iar ne dă clasă Becleanu !
Cum l-am putea convinge pe Moldovan să vină să candideze la Primăria Bistrița.
Măcar un an Moldovan să stea Primar în Bistrița să pună lucrurile la punct fiindcă cu zeveci ăştia actuali de la noi suntem pe nicăieri !
Pentru o dezvoltare sănătoasă a sportului Bistrițean este necesar să vedem în noua sală polivalentă meciuri de juniori .
Poate că ar fi indicat să se investească serios în alte sporturi nu numai în fotbal şi hambal.
Tenisul de masă Bistrițean a avut şi are performanțe însemnate la nivel național şi european cu toate aceasta a rămas o Cenuşăreasă a sportului din Bistrița.
Doctor ALBAN sa-i consulte putin pe cei din primaria Nasaud !