”Având în vedere că în cadrul Strategiei de dezvoltare locală a municipiului Bistriţa pentru perioada 2010-2030 sunt prevăzute şi modalităţi de valorificare a spaţiilor cu destinaţia de puncte termice, precum şi în vederea atragerii finanţării pentru realizarea unor obiective de investiţii prin fonduri structurale, este necesară corelarea destinaţiei acestor imobile cu posibilitatea aplicării acţiunilor cheie aferente obiectivelor tematice stabilite în Cadrul Strategic Comun pentru fondurile structurale 2014-2020, în acest context fiind necesară stabilirea destinaţiilor concrete pentru unele spaţii”, se arată în proiect.
Astfel, pentru PT 27 situat în str. Petru Maior, CL a aprobat în 2014 destinaţia de “Imobil pentru amenajare grădiniţă”. Din analiza în teren s-a constatat faptul că acolo nu poate fi amenajat corespunzător a unui spaţiu de joacă pentru copii, conform normelor prevăzute de lege. Pentru spaţiul situat în fostul PT 22 (Intrarea Castanului) s-a aprobat destinaţia de ”Obiectiv de interes public”. Tot din analiza în teren s-a constatat faptul că acest PT spaţiul asigură o compartimentare mai bună pentru destinaţia de grădiniţă, faţă de spaţiul situat în PT 27, iar în imediata vecinătate este amenajat un loc de joacă, ce corespunde exigenţelor impuse pentru amenajarea spaţiilor cu această destinaţie. Astfel, se propune amenajarea unei grădiniţe în spaţiul situat în PT 22 – Intrarea Castanului, iar PT 27 va fi ”Obiectiv de interes public”.
Celelalte destinaţii ale punctelor termice rămân nemodificate: PT 6, str. Aleea Ineu – ”Sediu partid politic”; PT 7, str. Năsăudului-Aleea Heniu – ”Imobil pentru amenajare parcare etajată”; PT 8, str. Florilor – ”Imobil pentru activităţi sportive”; PT 9, str. Mesteacănului-Colibiţei – ”Imobil pentru amenajare incubator de afaceri”; PT 10, str. Sucevei – ”Imobil pentru amenajare sală de sporturi asiatice”; PT 15, Piaţa Independenţei Nord – ”Imobil pentru amenajare piaţă de produse lactate şi spaţiu alimentaţie publică”; PT 16, str. Rodnei – ”Imobil pentru amenajare centru de cercetare şi inovare”; PT 19, str. Nicolae Bălcescu – ”Imobil pentru amenajare centru pentru energie regenerabilă”; PT 23, Intrarea Clopoţeilor – ”Imobil pentru prestări servicii”; PT 24, Aleea Cireşului – ”Imobil pentru amenajare bazin de înot şi sediu Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi”; PT 29, str. Ştefan cel Mare – ”Imobil pentru amenajare sediu RPL Ocolul Silvic al municipiului Bistriţa RA”; PT 30, str. CR Vivu – ”Spaţiu pentru prestări servicii – contract existent SC Aquabis SA”; PT 32, str. Spătarului – ”Imobil pentru prestări servicii”. Celelalte PT sunt ”Obiective de interes public”.
Adaugă comentariu