Actualitate

Deținătorii de arme din județ, atât de mulți încât egalează ca număr locuitorii unei comune

Deținătorii de arme din județul Bistrița-Năsăud sunt atât de mulți încât egalează ca număr locuitorii unei comune de dimensiuni medii. Cei care și-au procurat ilegal puști și pistoale sau le-au folosit la braconaj s-au trezit cu dosare penale și cu ele confiscate.

”Anul trecut au fost verificați peste 3598 de deținători de arme. Aici am avut o activitate destul de intensă raportat la perioada anterioară, fiind verificați cu peste 2400 mai mulți deținători de arme față de anul anterior. Au fost ridicate în vederea confiscării 136 de arme, din care 104 letale. A fost dispusă măsura anulării dreptului de port-armă pentru 55 de persoane cu 16 mai multe față de 2022”, a spus comisarul șef Mihai Lupșa, inspector șef al IPJ Bistrița-Năsăud la conferința de presă prilejuită de bilanțul activității IPJ Bistrița-Năsăud din 2023. El a menționat că au fost confiscate acele arme deținute ilegal sau folosite la braconaj.

Potrivit sursei citate, anul trecut au fost constatate 185 de infracțiuni la regimul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, dintre care 41 în flagrant delict. În cazul a 41 de persoane, mai multe cu trei ca anul trecut, s-au dispus măsuri preventive.

Polițiștii au mai confiscat 139 de trofee de vânat și 819 kilograme de carne de vânat.

Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud a derulat și un proiect de 40.647 de euro, finanțat prin granturile de valoare redusă EMPACT, privind traficul ilicit, comercializarea și utilizarea armelor, implementat în parteneriat cu CITCO-Centro de Inteligencia contra el Terrorismo y el Crimen Organizado din Spania.

În luna septembrie a anului trecut, criminaliștii și luptătorii de la serviciile acțiuni speciale din 15 județe au participat la captarea unei rețele de traficanți de arme din Bistrița Năsăud, considerată cea mai grupare de acest tip din România care se ocupa cu furtul de arme din diverse țări europene și mai ales din Spania. La anchetă au participat și polițiști din Spania și Europol.

În perioada iunie 2022 – septembrie 2023, membrii grupului au sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania sau din alte țări ale Uniunii Europene, le-au introdus pe teritoriul României și plasat în circuitul ilegal, în scopul utilizării la acțiuni de braconaj cinegetic și la alte activități ilegale, potrivit DIICOT Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.

Etichete

3 comentarii

  • Pe pământ idioții au arme,
    
Ei cu ele pot face orice,

    Pe pământ bunul simț dacă doarme

    În zadar întreba-veți de ce
    
Pe pământ idioții au arme.

    Idioții drapați sunt în arme,
    
Ne vânează mereu mai atent,
    
Dacă lumea-i credulă și doarme

    Vom ajunge în mâini de sergent.

    Idioții drapați sunt în arme.

    25
    3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS