Două familii din Ghinda, ale căror case au fost grav avariate de incendiul de duminică, au nevoie de ajutorul semenilor ca să-și refacă locuințele, anunță Alina Buhai de la Asociația Salvatorii Sufletelor Nimănui.
”În cazul familiei Prislopan, au fost distruse în totalitate casa și anexele gospodărești. Toată munca de-o viață. Stâlpul casei, Nicolae Prislopan, are probleme locomotorii după un accident de mașină și mai multe operații și se afla întins în pat când a izbucnit incendiul. Nu a apucat să își salveze nici măcar actele. Focul a distrus tot.
În cazul familiei Lolici, vecinii unde s-a extins focul, casa tocmai ce a fost terminată și mobilată. Imaginați-vă că terminați casa cu bani câștigați greu în străinătate și într-o clipă totul e scrum. Pentru că și aici pagubele sunt uriașe: trebuie făcuți pereții și tavanele de la zero, acoperișul, la fel și parchetul și mobila schimbate. În ambele cazuri este nevoie de ajutor. Oamenii sunt de bună-credință, oameni cinstiți si muncitori, oameni cu frica de Dumnezeu. E de datoria noastră de oameni să îi ajutăm să treaca cu bine de această încercare. Orice mic ajutor contează
Conturile pentru donații sunt:
- Cont lei familia Lolici: RO02BTRLRONCRT0538392301, Banca Transilvania, Lolici Lucreția,
- Cont euro familia Lolici: RO49BTRLEURCRT0538392301, Lolici Lucreția. Nr tel 0770880221 Lolici Dani
- Cont lei familia Prislopan: RO60BTRLRONCRT0638257801Banca Transilvania, Prislopan Vasile Nicolae
- Cont euro familia Prislopan: RO23BTRLEURCRT0250434301, Prislopan Niculina nr tel 0765431296.
Asigurare ptr locuință aveau????
Măcar cea ,,obligatorie, .
Nu au autorizare dar au apartamente in oras destule in care sa se mute.
Familia … nu e cea care are doi baieti pentru care tata era la politie lunar sa_i scape de furturile care erau la ordinea zilei in Ghinda? Bine ca am plecat din Ghinda in Spania. Erau vreo 4 care furau orice. Puteti verifica la politie ca si mie mi_au spart si furat din curte.