Actualitate

Dezbatere la Prefectură. Gunoaiele din râuri, extremă urgenţă

Prefectul Ioan Ţintean a convocat o întrunire pentru marţi 23 aprilie, ora 12.00, la sediul Prefecturii, unde vor fi prezenţi principalii factori de decizie sau cu implicaţii directe în problematica deşeurilor de pe cursul apelor judeţene – primari, CJ, Garda de Mediu, SGA, Aquabis. ”Se impune o acţiune rapidă pentru a preveni un dezastru similar celui de la Târlişua”.

Au fost invitaţi reprezentanţi ai conducerii Consiliului Judeţean, ai Gărzii de Mediu, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, SC Aquabis SA, primarii localităţilor Maieru, Sîngeorz-Băi, Năsăud, Prundu Bârgăului, Josenii Bârgăului, Târlişua, preşedintele Asociaţiei Comunelor filiala Bistriţa-Năsăud, precum şi administratorii principalelor firme de exploatare a lemnului din judeţ sau înlocuitorii acestora de drept, cu scopul de a identifica măsuri viabile pentru o igienizare imediată şi evitarea unor situaţii de urgenţă în zonele cu grad crescut de inundaţii.

”Prin această întâlnire se doreşte o mobilizare generală în vederea conştientizării populaţiei asupra gravităţii efectelor ce pot surveni în urma neglijării apelor curgătoare. Aşteptările, pe termen mediu şi lung, sunt descurajarea practicilor de a confunda un râu, respectiv pârâu, cu o ghenă publică de gunoi, precum şi responsabilizarea fiecărui cetăţean.


Pe lângă aspectul dezolant generat de gunoaiele sau resturile lemnoase ce zac pe marginea apelor, consecinţele negative asupra mediului înconjurător pot culmina cu dezastre similare cu ceea ce s-a întâmplat la Târlişua, în 2006. Aşadar, pentru a preveni astfel de situaţii, se impune o acţiune rapidă şi eficientă, iar în acest sens suntem deschişi în a analiza orice propunere din partea cetăţenilor care vor să se implice”, informează Instituţia Prefectului într-un comunicat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS