Actualitate

Dezvoltator imobiliar, acuzat că ridică un bloc la câţiva metri de altul. Firma a mai avut probleme

Locatarii unui bloc de pe strada Valeria Peter Predescu acuză Primăria Bistriţa că a dat undă verde unui dezvoltator imobiliar să ridice un o clădire similară la doar câţiva metri de cea în care locuiesc ei. Autorizaţia a fost obţinută de firma Runcan Construct, cea care, în urmă cu trei ani, a mai fost în centrul altui scandal, de data aceasta pe strada Libertăţii.

„Sunt curioasă cum a eliberat Primăria Bistrița autorizație de construire a unui bloc fix la câțiva metri bloc-iulia-2de alt bloc. În jur de 35 de familii vor spune adio soarelui și lumini. Ruşineeee celor care eliberează acte din birou fără a verifică pe teren. Domnule primar Ovidiu Crețu, mai verificați-vă angajații din când în când!!!”, a scris pe Facebook Iulia Nagy-Popa, fost corespondent Pro TV pentru judeţul Bistriţa-Năsăud. Potrivit acesteia, blocul nou este ridicat de firma Runcan Construct, în imediata vecinătate a firmei Transmixt, către apă, între străzile Sălciilor şi Valeria Peter Predescu.

Runcan Construct SRL a obţinut în 2014 acord de mediu pentru proiectul „Construire bloc de locuințe D+P+7E+ER cu spații multifuncționale la parter-etapa a II-a” în municipiul Bistrița, str. Valeria Peter Predescu. La vremea aceea, firma anunţa APM că vrea să construiască un bloc de locuințe cu 34 apartamente, în regim de înălţime D+P+7E+ER , cu suprafața construită de 405,47 m2.

Aceeaşi firmă a mai fost în centrul unui scandal petrecut acum trei ani. Mihaela Murza a postat pe pagina de sesizări adresate edililor din ţară următoarea scrisoare primarului Ovidiu Creţu:

„Domnule primar, de ce nu vă implicați în soluționarea cazului de pe Libertății nr. 48? Este vorba de o faptă penală în care sunt implicate mai multe persoane din primărie, fals și uz de fals în scopul obținerii de foloase materiale. (…) În rezumat este vorba despre un răspuns scris pe care l-am primit de la primărie prin care ni se comunică faptul că nu putem construi nimic pe terenul proprietate din strada Libertății cu excepția parcării pentru locatarii blocului din vecini. Deși este ridicol, aveți și dumneavoastră semnături pe acest act. Am solicitat în repetate rânduri audiență la dva. Nu am ajuns decât la viceprimari. V-am scris scrisoare cu litere de o șchioapă sperând că va ajunge la dvs. dar nu a avut nici un efect. Planează suspiciuni și asupra d-voastră, deși personal nu cred că sunteți un om corupt. În lipsa unei rezolvări din partea primăriei am depus și o plângere penală care este pe rol. Urmează instrumentarea cazului în paralel cu anchetele de presă. Regret că nu va implicați în soluționarea problemei și lăsați că lucrurile să meargă atât de departe, faptele celor vinovați din primărie vor afecta și imaginea dv. precum și imaginea instituției pe care o conduceți”.

Primarul Ovidiu Creţu i-a răspuns: „Situaţia semnalată de dumneavoastră a fost prezentată şi de domnul Bota Ioan, în cadrul audienţei solictate la instituţia noastră. Cu acest prilej i s-a transmis domnului Bota că rezolvarea acestei situaţii, în termenii doriţi de dumneavoastră, poate fi realizată fie print-un acord cu SC Runcan Construct, fie în instanţă”.

Un alt cetăţean a comentat: „Greu de răspuns într-un asmenea caz. Se pare că a fost introdus un document fals în dosarul pentru PUZ. În loc de acceptul vecinului pentru PUZ a fost introdus acceptul vecinului pentru construcția blocului. Varianta cu interpretare „în extensio” nu ține aici. Cred că în comisia de Urbanism și în comisia Juridică s-au dat avizele favorabile în cunoștință de cauză, adică știindu-se despre actul fals. Miza a fost foarte mare, sute de mii de euro. Speranța celor cu falsul a fost să nu se afle niciodată. Într-adevăr nu se află niciodată dacă imobilul vecinului era intabulat. Așa însă, încercand să-l intabuleze s-a descoperit mârșăvia. Dacă justiția este justiție atunci câteva locuri după gratii ar trebui curând să fie ocupate de „lucrători” din primărie. Succes”.

Într-adevăr, firma Runcan Construct a fost acţionată în judecată de Mihaela şi Iosif Murza. Dosarul având ca obiect „obligaţia de a face” s-a judecat până în aprilie 2016 când instanţa suspendat procesul în baza dispoziţiilor art. 413 alin.1 Cod procedură civilă. Este vorba de suspendarea facultativă care poate fi dispusă: 1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi; 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel; 3. în alte cazuri prevăzute de lege.

Firma Runcan Construct îi aparţine lui Ionel Runcan (40 de ani), unic asociat şi administrator. Are ca obiect de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. În 2015, a avut o cifră de afaceri de 3,4 milioane de lei şi un profit de peste 200.000 de lei. În septembrie 2015, firma şi-a mutat sediul social pe strada Libertăţii la nr. 48A.

Sursa foto: Facebook Iulia Nagy-Popa

23 comentarii

  • asta face blocul langa al vostru ca ala un cutremur sa aiba in ce se sprijinii!!!
    am fost in blocul vostru si la cea mai mica saritura pe placa tremura paharele din vitrina
    aveti noroc ca nu avem cutremure aici ca ar fi vai de voi cu blocul vostru!!
    de umbra nu ma leg ca nu stiu…dar de rezistenta sunteti ZERO fata de blocurile de mai jos!!!!!
    eu v-as pune BULINA ROSIE!!!!

  • cred ca ar trebui multa atentie la cumpararea de astfel de locuinte, noi, facute pe bani putini, pentru imbogatirea unora, si mai ales la terenurile care se afla in imediata vecinatate, fiindca e clar ca acolo se va ingramadii inca o constructie!!!! Caci cu asta se ocupa acesti imobiliari, nu ii intereseaza confortul celor care stau in ele. Dupa ce le-au vandut….pa !aiaic macar autoritatile ar trebui sa fie mai ferme si sa tina mai mult cu populatia!!!

  • Orice teren liber va ajunge sa fie ocupat de o constructie,mai ales cele din interiorul orasului,care devin din ce in ce mai valoroase pe masura ce se imputineaza.Nimeni nu-si permite sa-si blocheze banii in astfel de terenuri:ori construieste ori vinde unui dezvoltator,mai ales acum cand piata imobiliara e asa volatila.Din pacate nu avem la Bistrita niste dezvoltatori imobiliari care sa faca proiecte mari,bine gandite arhitectural si functional,toti se rezuma la dezvoltari mici,punctuale care au si o serie de inconveniente.Acuma perfect n-au construit nici comunistii,nici in cartierele lor n-ai soare,locuri de parcare,etc.

  • Pana la urma cine e deranjat de constructia blocurilor ? Cetatenii sau reporterii care nici nu locuiesc acolo ? Bine ca de blocurile de langa , facute din carton si pe seama oamenilor care au platit si nici nu pot locui acolo nu v ati legat.. bine ca scrieti acum de runcan , care chiar a facut lucrari bune si frumoase , fara sa ti bata joc de oameni. Cautati stiri , nu barfe si presupuneri !

    • Corecta observația cu blocurile din carton! Doamne Ferește de cutremur ca nu mai rămâne nimic din ele! Totuși mă întreb pe lângă autorizația de construcție și alte autorizații în timpul construcției unei clădiri tip bloc de locuințe de la inspectoratul în construcții mai trece cineva sa verifice modul în care se construiește? Sau tipic românește așteptăm să cadă clădirea și după mergem sa facem constatăm cauza?

    • blocurile facute de runcan…acolo gasiti pe hol ce nu au 99% dintre casele facute in bistrita…
      de lucrarile facute sigur nu aveti ce comenta..
      la soare…posibil sa nu va puteti uita…depinde de unde va uitati!!!
      ASTA E CA SI CAPRA VECINULUI
      legeas pune cateva ore de soare pe zi…si se respecta SIGUR!!!

  • Sa se bucure ca macar aceste constructii ii protejeaza de vant.. pt ca altfel ar ramane dupa fiecare furtuna fara un nivel.. nu mai fiti asa carcotasi. Bucurati va ca se construieste .. si se construieste bine..

    • Bună întrebare! LA blocul ăsta sunt curios Cum de s-a dat autorizație de construcție în cimitir? Sau morții aia nu mai contau și pot sa se odihnească și pe malul Bistrițeni?

  • Oameni buni, nu va mai mirati de ce se intampla in Bistrita.
    N-avem PRIMAR! Nu stiu cine l-a mai ales!
    Asta este cauza din care se intampla asemenea anomalii.
    Aista in loc se le rezolve le baga su pres, le acopera… E uns cu toate alifiile.

  • Ati vrut sa ramana terenul parloaga ca sa nu l umbreasca pe ungur care a facut un bloc pe limita de proprietate?, acolo este un puz pentru construirea de blocuri iar acest runcan i, are blocurile de cea mai buna calitate, Ar tebuidomni ziaristi cu tot respectul sa ceara informatii de la primarie si nu sa arunce cu piatra.
    Pe str. Libertatii a cumparat de la reclamanti si s_a facut blocul cu zcordul lor dar intre timp su divortst si au vrut sa profite, din nou nu s_ a facut o verificare si s_ a aruncat cu noroi. Un ziarist care respecta meseria si e profesionist mai intai verifica. O seara buna.

    • stii d ece sunt invidiosi cei de la blocul vecin?
      nu au lifturi si unde au nu merge…
      la tine in lift e confortul cum e la unul sau doua apartamente din blocul lor!
      dar pacat ca blocul lor au bulina rosie!

    • D-le bisfitean, sunteti intr-o grava eroare, vorbiti de ziaristi care nu se documenteaza dar d-voastra aberati pe tema data, fara sa aveti habar de realitate. Am vazut dosarul respectiv la primarie si vorbesc in cunostinta de cauza.

      Pe Liberatii 48, acordul a fost pentru construirea blocului nu si pentru schimbarea destinatiei terenului ramas proprietarului, care peste noapte s-a transformat din „loc de casa” in „parcari” destinate blocului lui Runcan. Iar acordul pentru construirea blocului a fost dat doar pentru forma initiala, fara mansarda (care a fost facuta fara un nou acord al vecinilor). Pentru ca nu se putea autoriza fara locuri de parcare, primaria (inspirata e lesne de stiut de cine) a gasit solutia salvatoare, sa transforme fictiv, pe hartie, terenul vecinului in parcare pentru noile apartamente de la mansarda, asta fara nici un acord din partea proprietarului terenului. Mai mult decat atat, pe terenul respectiv era deja construit un spatiu comercial inca din anul 1998, care figura in schita medalion. Se pare ca toate aprobarile s-au dat in baza cuvantului d-lui Runcan care le-a promis celor din primarie ca va cumpara terenul, lucru care bineinteles nu s-a intamplat.
      Dupa depunerea plangerii penale impotriva lucratorilor din primarie, s-a rezolvat problema, s-a dat urgent o hotarare de consiliu care a reglementat destinatia terenului, revenind la vechea destinatie de „loc de casa”.
      In aceste conditii, autorizatia pentru mansarda blocului nu mai intruneste conditiile cu privire la locurile de parcare … dar pe cine intereseaza? Runcan si-a rezolvat problema.

  • E plină lumea de frustrați ! Când cineva face un lucru bun se formează o clica care sa să-l denigreze..mai bine sa ai gunoaie și dărăpănături lângă locuința decât un imobil frumos ?! E unul dintre cei mai buni și corecți constructori din Bistrița tine la imagine ,calitate și respecta pe toată lumea clienți,colaboratori ,autorități ..Respect John nu te lasă doborât de astfel de reacții..

  • Nu este adevarat faptul ca Murza Iosif l-a actionat in judecata pe Runcan .El a facut cerere de interventie in interesul si apararea lui. Murza Mihaela l-a actionat pe nedrept in judecata. Insa aceasta persoana nu prezinta credibilitate. Minte cu nesimtire,depune acte false la toate institutiile statului,denatureaza adevarul. Runcan nu este de vina cu nimic. La fel si Primaria. In cauza este vorba doar de niste persoane frustrate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.