Actualitate

Diana Bortăș de la CNLR, elevă de 10: ”Fără emoții. Am avut profesori buni”

Diana Beatrice Bortăș, absolventă a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița (Științe ale Naturii), a obținut media 10 la Bacalaureat după contestații. După ce 9,80 la Matematică a devenit 10, Diana este a doua elevă care obține maximum posibil la Bac și singura de la ”Rebreanu”. Ca și Ioana Popescu de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, Diana Beatrice Bortăș a ales pentru viitor Medicina, la Cluj.

În primul rând, felicitări. Te așteptai să se schimbe nota după contestații?

Da, pentru că știam că am rezolvat corect exercițiul respectiv și în acest sens am făcut contestație. În prima fază depinde cum au corectat profesorii, cum au văzut ei. Tot ce pot să spun este că mă bucur că s-a schimbat nota la contestații.

Te gândeai la început că vei obține media 10?

Nu, la asta nu mă gândeam, nu mă așteptam, dar bineînțeles că îmi propusesem să obțin o medie cât mai mare, peste 9 clar.

Te-ai pregătit puternic pentru acest examen?

Nu neapărat, însă am avut profesori foarte buni la școală care ne-au pregătit bine pentru Bacalaureat și țin să le mulțumesc pe această cale. La un astfel de examen contează fiecare detaliu, pentru că se punctează, contează să fii atent, să fii concentrat și, dacă se poate, să nu ai emoții. Eu nu am avut emoții.

Ce planuri ai în continuare?

Vreau să urmez Facultatea de Medicină la Cluj. Sunt încrezătoare, la simulare am luat note foarte bune. Acolo nu se ține cont de media de la Bac, dar asta este.

1 comentariu

  • Bravo Diana! Felicitari pentru nota, felicitari pentru felul in care vorbesti despre cei care te-au indrumat! Cu siguranta vei lua nota 10 si in viata la fiecare examen pe care il vei da! Ma mandresc ca avem asemenea valori!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS