Actualitate

Diana Morar: Desființarea secției speciale, un proiect important pentru România

Deputatul PNL Diana Morar spune că desființarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este un proiect important pentru România, un mare pas înainte pentru eliminarea raportului MCV:

”Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, din care fac parte și în cadrul căreia am exprimat punctul de vedere al grupului PNL, a dat raport favorabil în privința proiectului de desființare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, urmând ca acesta să ajungă la vot în plen, întâi la Cameră apoi la Senat.


La înființarea secției speciale, CSM a dat aviz negativ. În plus, în Raportul MCV și experții Comisiei Europene au criticat înființarea acestei structuri, pentru că reprezintă un pericol la adresa independenței justiției. PNL s-a opus înființării SSIJ, a sesizat la vremea respectivă Curtea Constituțională și a promis desființarea secției în momentul în care va ajunge la putere. Acum, proiectul a intrat în linie dreaptă.

În urma centralizării punctelor de vedere ale instanțelor și parchetelor, 85,47% din procurorii respondenți și 72,22% din judecătorii participanți la sondaj s-au pronunțat în favoarea desființării secției.

Secția specială a cheltuit anual peste 6 milioane de lei, în condițiile în care sunt 5.790 dosare nesoluționate, 211 clasări și 1 rechizitoriu. Așadar, structura este total ineficientă: în toată activitatea sa nu a dus niciun dosar până la capăt, nicio condamnare nu s-a dat pe baza unui dosar făcut de această secție specială. Totodată, procurorii acestei secții, care nu are corespondent în teritoriu și este practic una nefuncțională, beneficiază de un tratament discreționar, ei nefiind cercetați pentru potențialele lor infracțiuni. Dosarele cu magistrați ale SIIJ vor fi redistribuite către parchete.

Desființarea secției speciale este necesară pentru a corecta legile justiției și pentru ca România să aibă un raport favorabil al Comisiei Europene, care ar permite ridicarea MCV și eliminarea, astfel, a ultimului motiv care poate fi invocat împotriva aderării noastre la Spațiul Schengen. PNL și-a asumat îndeplinirea tuturor recomandărilor pe care Comisia Europeană le-a enunțat în cadrul MCV. În 2022, România ar putea fi pentru prima dată evaluată la fel ca toate celelalte state membre UE, doar în contextul raportului privind statul de drept”.

4 comentarii

  • D-na deputat , cu toata stima , iar confundati Romania cu doctrina balaurului cu trei capete. Sa stiti ca Romania reala nu este cea pe care ati vrea-o , are grijile zilei de maine , procurarea painii de toate zilele , plata facturilor tot mai mari la utilitati , pandemia , educatia si sanatatea. Romania nu este constituita din magistrati si pe cei mai multi romani ii doare-n basca de luptele D-vs pentru subjugarea justitiei. Daca judecatorii accepta sa fie „calariti” , asta e . Nu este lupta noastra , a romanilor obisnuiti care respecta legile (bune , rele) isi platesc impozitele la stat si nu au de gand sa ajunga la cinstita lege (pe care o vad din timp in timp cum „da dreptatea”). Cu mare celeritate (dupa 10 ani ) , cu „masura” (pe cei sarmani cu executare , pe cei speciali cu suspendare ) pastrand independenta (lasand pe marii infractori in libertate si arestandu-i pe micii borfasi) si asigurand in general judecati „corecte” pentru o imagine imaculata a justitiei.

  • Era edificator sa spuneti cu ce personal activa aceasta sectie. Si cu cate piedici.
    Deci, dupa 2 ani dosarele se redistribuie. Iar. la noi, d-na noastra preuteasa se va ocupa de ele cu binecunoscuta onestitate cu care respecta juramantul depus. Dar ce mai conteaza un juramant cand …ai tamaia in casa…
    E mai mult decat evident ce rezolvare veti da acestor dosare daca vreti sa instituiti imunității si mai sporite pentru magistrati ( cerand avizul CSM pentru ca procurorii si judecatorii sa fie trimisi in judecata).

    Asa sa va ajute Dumnezeu!

  • Liberalilor nu le-a iesit asa asa cum dorea candva si exclama cu voce tare Rares Bogdan la Realitatea tv. Tapa de zile mari, atata timp cat un judecator si un procuror nu pot fi trimisi in judecata fara sa fie miruiti pe cap de CSM. Exact ca in Parlament daca va amintiti scena cu Vozganian .CSM s-a imprumutat cu astfel de apucaturi de la Parlamentari. Deci vrajeala este ceea ce ni se spune noua. E drept ca nici coalitia nu s-a inteles pe subiect.

  • Toti trebuie sa raspundem la servici daca gresim ,doar cei din justitie nu .poate sa vina un procuror sau un judecator sa te terfeleasca si sa nu pateasca nimic.mai ne si laudam ca desfintam asa ceva .

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS