”Parlamentul European a adoptat o directivă care urmărește creșterea numărului de femei în consiliile de administrație ale marilor companii, întreprinderile mijlocii cu mai puțin de 250 de angajați și IMM-urile fiind exceptate de la noua directivă. Noile reguli vizează ca minimum 40% din posturile de administrator neexecutiv sau 33% din toate posturile de administrator din companiile listate la bursă să fie ocupate de femei până la sfârşitul lunii iunie 2026”, spune deputatul PNL Diana Morar:
”Companiile listate la bursă vor transmite autorităţilor competente o dată pe an informaţii referitoare la reprezentarea femeilor şi a bărbaţilor în consiliile lor de administraţie. Dacă nu au îndeplinit obiectivele în domeniu, ele vor menționa măsurile pe care intenţionează să le ia în acest scop. Informaţiile respective trebuie publicate pe site-ul companiei şi trebuie să poată fi uşor de accesat. Noua directivă, cunoscută sub numele ”Femeile în consiliile de administraţie”, mai prevede că se va acorda prioritate sexului subreprezentat în cazurile în care doi solicitanți sunt egali calificați, criteriul fiind meritocrația.
Directiva va aduce multe schimbări la vârful companiilor din România, unde femeile sunt foarte slab reprezentate. Potrivit datelor publicate pe site-ul EIGE, în țara noastră sunt 21 de femei în funcția de membru în consiliile de administrație (CA) ale societăților listate și niciuna în funcția de președinte al unui CA.
Slaba reprezentare a femeilor a intrat și în atenția Senatului României, grație unei inițiative legislative care impune, printre altele, ca în componența consiliilor de administrație ale întreprinderilor publice să se regăsească cel puțin 30% femei.
Zilele acestea, la întrunirile pe care le-am avut la Bistrița și Beclean cu organizațiile de femei ale PNL, am abordat și această temă. Sunt bucuroasă că pot să le dau această veste încurajatoare colegelor mele care își doresc, la fel ca și mine, ca actuala clasă politică să facă schimbările pe care le așteptăm de ani buni.
Consider că introducerea cotelor de gen oferă garanția respectării egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați și a promovării pe bază de competență și meritocrație”.
Adaugă comentariu