Camera Deputaților a adoptat amendamentele depuse de deputatul PNL Diana Morar la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind unele măsuri în domeniul registrului comerţului.
Pentru simplificarea la înregistrarea în registrul comerţului, Oficiul Registrului Comerțului transmite autorităților competente în domeniul autorizării funcţionării, doar pe cale electronică, informaţii din declaraţiile-tip pe proprie răspundere cu privire la îndeplinirea condiţiilor de funcţionare/desfăşurarea a activităţii pentru sediul social/profesional şi/sau sedii secundare datele de identificare ale persoanelor înregistrate, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării în registrul comerţului. Așadar, nu se mai transmit și copiile declarațiilor-tip ca până acum.
Legea merge la președinte pentru promulgare.
”Măsura vine în sprijinul firmelor și al lucrătorilor de la Oficiul Registrului Comerțului, pentru reducerea birocrației și a timpului de așteptare până la emiterea documentelor. Continuăm demersurile pentru adaptarea legislației la realitățile actuale”, spune Diana Morar.
Dupa cum se poate intelege , birocratia se reduce dar numarul birocratilor ramane acelasi.