Deputatul Diana Morar a fost realeasă, cu unanimitate de voturi, în funcția de președintă a Organizației Județene de Femei a PNL Bistrița-Năsăud în prezența ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, a președintelui PNL Bistrița-Năsăud, primarul Ioan Turc, și a altor invitați.
Ministrul Sebastian Burduja a spus că președinta Organizației Femeilor Liberale (OFL) Bistrița-Năsăud, Diana Morar, este inițiator, împreună cu el, al mai multor legi.
”Am ținut foarte mult să fiu astăzi aici în primul rând pentru colega și prietena mea Diana Morar. Este un om cu totul și cu totul special. Este un om împreună cu care am trecut prin mai multe clipe interesante, grele, frumoase, în Parlamentul României. Suntem aproape colegi de bancă, dar cert este că am lucrat împreună la foarte multe proiecte de lege. Vă rog să primiți asta ca pe o apreciere pe care o fac cu toată inima: este un om care vă reprezintă cu mare cinste în Parlamentul României. Am coinițiat multe proiecte care au devenit legi datorită Dianei Morar, care le-a scris foarte bine și cu o seriozitate care o caracterizează. Mă bucur că aveți un asemenea reprezentant în Parlamentul României dintr-o generație care are datoria să schimbe România”, a spus ministrul.
Președintele filialei Bistrița-Năsăud a PNL, primarul Ioan Turc, le-a mulțumit femeilor liberale pentru implicarea lor în alegerile din 2020.
”Suntem filiala județeană care ne-am clasat pe locul 3 la nivel național, am avut cea mai mare creștere dintre toate ale PNL. Acest lucru nu era posibil fără o organizare bună, fără o comunicare bună, fără o colaborare bună pe verticală și pe orizontală. Ați făcut enorm pentru ideea de liberalism. Femeile liberale în acest județ reprezintă o parte importantă din PNL. Dacă am încerca să imaginăm o competiție politică din care ați lipsi, ar fi un coșmar. Sunteți solidare, harnice, perseverente. Ne-ați primit foarte bine la toate întâlnirile la care am participat. Suntem într-o perioadă oarecum de acalmie din punct de vedere politic în care cu adevărat ne putem organiza și am pentru dumneavoastră un mesaj cât se poate de sincer și de direct: vă rog mai mult curaj! În numeroase locuri sunt femei primari. De ce nu? Vreau femei candidat pentru funcția de primar! Vreau și vrem mai multe doamne, domnișoare pe listele noastre atât pentru CJ, cât și pentru consiliile locale. Dorim să susținem cât mai multe femei unde eligibilitatea se face pe criterii politice. Toate aceste lucruri doresc să le luați cât se poate de serios și veți observa că nu ne luăm angajamente de dragul angajamentelor. Îmi doresc ca această filială să se întărească, iar în anul viitor să fie pregătită pentru alegerile din 2024 care vor fi cele mai dificile de mulți ani de zile încoace. Avem o situație mult mai bună ca înainte. Avem Primăria Bistrița, Primăria Sângeorz-Băi, Primăria Năsăud și viceprimar la Beclean. Suntem un partid urban, dar avem obligația să facem mai mult pentru a cuceri cât mai multe redute în rural. Nu este foarte simplu, dar este perfect posibil. Avem obligația de a câștiga alegerile de toate felurile, de la europarlamentare, la locale și prezidențiale”, a spus Ioan Turc.
Președintele PNL Bistrița-Năsăud a mai adăugat că Diana Morar nu e om de show, dar este ”un om foarte eficient, un avocat bun, iar în Parlament este nevoie, în primul rând, de avocați buni”.
A transmis un mesaj și președinta Organizației de Femei a PSD, Camelia Tabără, vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud: ”Competitori politici nu înseamnă dușmani politici, iar realitatea ultimului an ne-a demonstrat asta. În ciuda faptului că adesea am fost în fața electoratului cu abordări diferite, contextul național, contextul global ne obligă să punem umărul împreună pentru mai binele acestei țări. Sper ca proiectul pe care ni l-am propus să îl ducem până la capăt și în 2024 să fim cu toții mulțumiți că am traversat cu bine o perioadă dificilă. Am venit să exprim și un gând de simpatie și de admirație pentru Diana Morar pe care o știu de când a venit la Bistrița. Venea din Oradea cumva ușor timid, dar determinat. A crescut frumos și sănătos în această comunitate. Am lucrat împreună în Consiliul Local ca și consilier și întotdeauna am admirat pozițiile pe care le ia în calitate de jurist care surprinde virgula și nuanțele care pot schimba sensul unei hotărâri și, nu în ultimul rând, prestația pe care o are în calitate de deputat. E foarte important să simțim că acolo avem reprezentanți, că acolo cineva se bate pentru noi și, din păcate, nu toți deputații reușesc asta. Cred că Diana însă o face cu prisosință și până la urmă parcă fiecare organizație se identifică cu liderul ei. Îi doresc mult succes în continuare”.
Au mai transmis mesaje de felicitare și încurajare Mihaela Suciu, prim-vicepreședinte al OFL, și Dana Crișan – președinta OFL Sălaj, vicepreședinta OFL pentru zona nord-vest, dar și Viorica Calo, consilier județean și președinte al organizației de seniori a PNL Bistrița-Năsăud.
Diana Morar a reamintit că OFL a venit cu ideea ca PNL și USR să colaboreze pe plan local, ceea ce a contat în câștigarea mandatului de primar al lui Ioan Turc.
Ea a spus că va continua să lupte pentru cotele de gen: ”Susțin proiectul cotelor de gen. E un proiect inițiat de toate doamnele parlamentar din PNL. Presupune ca o treime din locurile eligibile în Parlament să revină femeilor pentru ca apoi să fie multiplicat proiectul în administrația județeană, în cea locală. În luna mai a acestui an, Senatul a trecut, dar e blocat la Camera Deputaților fiindcă nu există o voință reală ca acest for decizional ca acest proiect să fie adoptat. A fost necesară o intervenție expresă din partea premierului Nicolae Ciucă și a președintelui Klaus Iohannis. Acest proiect nu va rezolva situația tuturor femeilor care vor să se implice în politică. Este însă un început și e normal să se înceapă cu Parlamentul României. E normal ca politicile publice pentru femei să fie făcute de către femei. Îmi doresc să treacă acest proiect de Camera Deputaților și să vă pot susține. Veți avea întreaga mea susținere. Echipa noastră e mult mai sudată și mai determinată”.
Diana Morar și-a prezentat și echipa formată din trei prim-vicepreședinți: Anamaria Blaga Wechter – medic stomatolog, Ioana Livia Creța – medic stomatolog, Daciana Legendi – profesor și inspector școlar și Mioara Gaga Seica – jurist, consilier local. Secretar va fi Doina Sigmirean, consilier județean.
Prima acțiune a OFL Bistrița-Năsăud va fi în 22 decembrie, începând cu ora 17.00, la Hotel Metropolis, unde va fi o licitație a coșurilor cu produse tradiționale. Banii adunați vor fi folosiți cu scop caritabil.
Adaugă comentariu