Proiectul “Concept de amenajare, funcţionare şi revitalizare a unor spaţii interioare şi curţii Muzeului Judeţean Bistriţa-Năsăud”, în valoare totală de 6.171.949 lei (1.397.158,80 euro), derulat de Consiliul Județean și finanțat de Ministerul Culturii din fonduri norvegiene prin programul ”Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, se apropie de final.
În 8 aprilie, CJ a alocat suplimentar 500.000 de lei pentru pentru derularea fără sincope a proiectului, până la obținerea următoarei tranșe de bani de la Ministerul Culturii.
Proiectul se va încheia în luna mai, pentru zilele de 27, 28 și 29 mai (ultimul weekend al lunii) Complexul Muzeal Județean pregătind o serie de evenimente care să marcheze redeschiderea Muzeului, a precizat directorul instituției, Alexandru Gavrilaș.
Proiectul vine cu noi soluţii de mobilare şi expunere; utilizarea mijloacelor multimedia pentru diversificarea şi eficientizarea transferului de informaţie către public, creşterea atractivităţii domeniilor de interes; asigurarea de spaţii multifuncţionale, care să permită conferinţe de mică şi medie anvergură, prezentări, lansări de carte, expunere de suveniruri, mese rotunde, evenimente de profil, evenimente pentru comunitate etc.; asigurarea mediului care să favorizeze şi să catalizeze interacţiunea între comunitatea locală, turişti, invitaţi, personalităţi în domeniile de interes ale muzeului; regenerarea secţiei Ştiinţe naturale, o nouă scenografie de expunere şi contact al publicului cu exponatele şi informaţiile; deschiderea unor spaţii noi în demisolul muzeului pentru asigurarea unui cadru inovativ de contact al publicului cu informaţiile relevante; remedierea unor porţiuni degradate şi a unor aspecte nefuncţionale; reconsiderarea curţii interioare ca spaţiu de interacţiune şi cunoaştere.
Subsolul va deveni spaţiu interactiv de creaţie, curtea care va avea sistem de iluminat ambiental va fi împărţită în mai multe zone – urbană (parc tematic cu spaţii verzi, două fântâni arteziene), rurală (alei, gazon, marcarea bisericii din lemn), piaţă volantă pentru târguri şi expoziţii. În timpul lucrărilor se vor crea 63 de noi locuri de muncă, iar după finalizare vor fi şase noi posturi: două de supraveghetor, două de ghid galerii de artă şi două de ghid obiective culturale. În urma activităţilor prevăzute prin proiect, secţia de istorie naturală va fi dotată corespunzător, în conformitate cu normele internaţionale de conservare şi prezentare, precum şi potrivit obiectivelor de creştere a atractivităţii a muzeului, inclusiv cu proiector 3D, microscoape şi panouri de informare multimedia.
Astfel, proiectul îşi propune ca, printr-o suită de măsuri de dotare şi modernizare, să pună mai bine în valoare patrimoniul cultural existent, să consolideze calitatea muzeului de reper important în turismul cultural şi istoric, să regenereze imaginea muzeului, utilizând soluţii inovative preluate din experienţa internaţionale şi integrate şi adaptate potrivit specificului Muzeului Judeţean.
Sectia de Stiintele naturii a Muzeului Judetean este practic inexistenta. De acea,odata cu reamenajare a muzeului, o atentie deosebita ar trebui acordata acestei sectii . Ar fi bine ca in cadrul Sectiei de Stiintele Naturii sa fie prevazuta amenajarea unui acvariu care ar putea fi amplasat la subsolul muzeului. Acvariul populat cu specii piscicole prezente in apele din toate zonele judetului, dar si cu exemplare exotice, ar putea constitui o baza de diversificare a activitatii stiintifice derulate in cadrul sectiei, dar si o creste gradul de atractivitate al muzeului pentru vizitatori.
Bravo lui Gavrilas. A schimbat fata si spatele muzeului.