Din șa, ministrul Ioan Deneș a schimbat regulile în hergheliile de stat (FOTO)

Holistic

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a vizitat Herghelia Beclean, unul dintre cele mai mari centre de creștere a cailor de rasă din România, ocazie cu care, din șa, a schimbat regulile privind funcționarea ei.

Ministrul s-a interesat dacă la Beclean se poate face echitație, iar când a aflat că nici la Beclean nu se poate face acest lucru, la fel nu se poate nicăieri în țară în hergheliile de stat, i-a cerut directorului general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, să schimbe situația.

”Herghelia din Beclean – ca și cea de la Sâmbăta de Sus și ca toate cele 12 herghelii pe care le are în administrare Regia Națională a Pădurilor – este cu circuit închis. Nu aveți nicio vină cei de aici pentru că sunt reglementări în vigoare pentru că nu avem instructori de care este nevoie. Îl rog pe domnul director general ca acest lucru să se schimbe într-un termen foarte scurt. Din păcate, s-a creat o direcție generală la București care a centralizat activitatea celor 12 herghelii și patru depozite de armăsari. Administrarea lor se făcea de către direcțiile silvice. Nu știu pe ce principiu s-a centralizat din nou activitatea aceasta și eu îi cer directorului general ca într-un termen scurt să-mi prezinte un plan de deschidere a acestor herghelii și pentru astfel de activități pentru că nu e normal ca la Herghelioa Beclean să nu se poată face echitație, să nu se poată plimba oamenii cu trăsura dacă își doresc acest lucru, evident contra cost”, a spus Ioan Deneș.

După ce ministrul a urcat pe un cal de la Herghelia Beclean și a făcut o tură, exemplul lui a fost luat și de primarul Becleanului, Nicolae Moldovan, de directorul RNP Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, și de prefectul Ovidiu Frenț.

Herghelia Beclean a fost înființată în 1970 ca depozit de armăsari, iar în 1978 s-a transformat în herghelie pentru creșterea cailor din rasa Semigreu Românesc, rasă omologată în 1985. Din 1992, la Beclean sunt și cai din rasa Lipțan varietatea neagră, linia de sânge Incitato. În prezent sunt 214 cai la Beclean și 18 mânji, 11 din rasa Semigreu Românesc și 7 Lipițan.

La Herghelia Beclean lucrează 31 de muncitori și șase personal TESA.

Între 17 și 19 mai a.c., Herghelia Beclean va găzdui o etapă din campionatul național de atelaje, echipajul local urmând să fie condus de Roland Varga cu care a fost încheiat un contract de colaborare, potrivit directorului Hergheliei Beclean, Ciprian Turculeț. Echipajul se antrenează zilele acestea la Oradea, unde are condiții mai bune, ca să se prezinte cât mai onorabil la concursul de la jumătatea lunii mai.

Cristiana Sabău

A absolvit Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, secţia română-franceză. În 1996 a debutat în mass-media. A colaborat de-a lungul timpului cu mai multe instituţii de presă printre care Ziua, România Liberă, Europa FM, Radio 21,Radio România, Mediafax, NewsIn, Realitatea TV. În 2011, anul în care a fondat publicaţia Timp Online, a primit distincţia "Jurnalistul bunei guvernări", decernat de Asociaţia pentru o Românie Curată pentru investigaţia care a dus la demisia unui ministru din Guvernul României.
Cristiana Sabău

Google Ads-sub articol

Comentarii

  1. Ovidiu Florean

    Politici PSD : fotografii , disimulare , incompetenta , minciuni . Denes il roaga pe directorul general Romsilva sa reglementeze chestiuni intr-un termen foarte scurt , adica niciodata . L-au plimbat si pe Mihailescu coada dupa ei ca sa dea bine in poze , l-au dus in conferinta de presa la partid , rezultat ZERO . Padurile Romaniei sunt taiate ilegal in continuare cu toleranta autoritatilor PSD corupte .

    (20)
  2. Alex

    Poate ne spune domnul ministru la ce ni-s bune cele 12 herghelii de stat. Sau dacă nu-s bune de nimic, care e strategia? Care este rolul lor economic și social, turistic, sportiv, cultural? Din articol am înțeles doar că sunt niște ferme cu circuit închis la care vine să călărească ministrul. E fermă de reproducție, de selecție? Vinde cai? Material seminal? Produc cai pentru sport, armată, agricultura țarii? Sunt ele sustenabile din punct de vedere economic? Că nu se vede nimic în afara de povești și amintiri istorice. Hipodrom nu avem, nu avem nici Școala spaniola de echitație nici sportivi nici cavalerie nici agricultură. Doar un electrician care se dă aristocrat-ministru mândru în șa.

    (15)
  3. Alex

    Absolut grețoase imaginile cu vizitele de lucru! Ăștia au crescut văzându-l la televizor de Ceaușescu și acum juisează crezându-se mici ceaușei. Au ajuns și ei să facă vizite de lucru, să se pozeze și să se dea la televizor să se mire proștii de ei: primarul și frate-său, prefectul, directorul. Sunteți tari băieți!

    (19)
    • Lea

      Cine are ochi, vede (si atat). Iapa slaba la care i se vad toate coastele. Pardoseala fara asternut, manjii dorm in mizerie. Garduri care stau sa cada, acoperisuri prin care ploua… costumele au mers direct la curatatorie dupa vizita. Driverul cu contract antreneaza caii la Oradea… la HB nu se poate calari. Investitii mari, munca de slaba calitate cu materiale proaste. Fiecare cu ce il doare. In documente toate sunt justificate.

      (0)
  4. Nea Ion

    Sincer am mai vazut poza asta,dar calaret era Elena Udrea,iar in BN Ioan Oltean,nimic nou,doar ca la un moment dat calaretul va fi calarit (de DNA),asa ca nu totdeauna sa fi pe cai mari dureaza mult timp,iar parerile sunt diferite,oare ce-i mai valoros ? ce-i pe cal sau ce-i ….sub cal?
    PAREREA MEA!

    (11)
  5. Bucifal

    Ministrul Apelor și Pădurilor a vizitat Herghelia Beclean prilej cu care Ministrul s-a interesat dacă la Beclean se poate face echitație. A venit ministrul de la București, tocmai la Beclean și s-a interesat. Ce noroc! Măăăi, fițe-ar capul! Noroc că a venit ministrul în vizită în localitatea natală! Altfel electricianul din Beclean n-ar fi aflat în viața vieților lui că herghelia e cu circuit închis.

    (17)
  6. Ovidiu

    Acum câțiva ani, inainte de administrarea lor centralizata de catre USL, se facea si echitatie si era si instructor acolo: Aniko, o fata extraordinara ce crescuse practic la herghelie. In plus, se facusera investitii in spatii de cazare. Ați venit să reparați ce ați distrus?

    (10)
  7. Nana

    Hergheliile sunt locuri unde se pot face poze de postat pe facebook cum fetele in pantaloni calaresc caii sau stau intinse pe paie…

    (9)
    • veveritza

      stau întinse pe paie suna un pic pervers.
      mai bine ziceai ca dau apa la cai.

      (7)
  8. Mihai

    Hopa… dupa 2 ani s-o trezit Denes ca exista o direcție generală la București care a centralizat activitatea celor 12 herghelii și patru depozite de armăsari dar nu știe pe ce principiu s-a centralizat activitatea. Poi in afara de a-si face poze cu caii l-a interesat ceva de cand ii ministru?

    (5)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile vor fi moderate (aprobate manual).

Vă rugăm să respectați următoarele reguli:

  • 1. Să vă referiți doar la articolul la care postați comentariul.
  • 2. Folosiți un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
  • 3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legatură cu textul.
  • 4. Autorul articolului poate fi criticat pentru eventuale greșeli, incoerență, lipsă de documentare etc.
  • 5. Numele folosit să nu fie nume de personalități ale vieții publice sau parodieri ale acestora.
Nerespectarea regulilor menționate mai sus va duce la ștergerea comentariilor, fără avertisment și fără explicații.