Social

Dintre cele 251 de treceri la nivel cu calea ferată din județ, 80% sunt semnalizate doar cu indicatoare rutiere

”De fiecare dată, accidentele la trecerea de nivel cu calea ferată se întâmplă datorită faptului că nu toți conducătorii auto conștientizează riscurile la care se expun când nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice”, a declarat comisarul șef de poliție Florin Alexandru Oneț, șeful Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj, vineri, într-o conferință de presă la sediul IPJ, prilejuită de bilanțul activității instituției din 2021.

În județul Bistrița-Năsăud sunt 251 treceri la nivel cu calea ferată. Dintre acestea, 199 sunt semnalizate cu indicatoare rutiere. Alte 45 de treceri la nivel cu calea ferată sunt semnalizate cu lumini și acustică și doar 7 au barieră.

”Prin eforturile noastre de a preveni astfel de accidente, am colaborat cu Regionala CFR Cluj și, în ultimii ani, am reușit ca pentru județul Bistrița-Năsăud să fie alocate fonduri pentru modernizarea a patru treceri la nivel cu calea ferată la care au fost schimbată semnalizarea din indicatoare rutiere cu sisteme moderne de semnalizare. În momentul de față, sunt în derulare opt astfel de modernizări și este în studiu de fezabilitate una. Cele mai importante treceri la nivel cu calea ferată care au fost modernizate sunt cele de la Viișoara și de la Livezile, unde au fost în anii prededenți accidente cu urmări tragice. Noi, Poliția Transporturi și Poliția Rutieră, bilunar acționăm la aceste treceri de nivel, însă având în vedere că sunt 251, niciodată nu le putem acoperi pe toate. Ne axăm pe cele unde se întâmplă evenimente rutiere însă, ca și acum, de curând (la Miceștii de Câmpie – n.r.), din păcate, în zone unde circulația feroviară este mai puțin intensă, acolo se întâmplă astfel de evenimente exclusiv pe nerespectarea semnalizărilor la trecerea la nivel cu calea ferată”, a spus comisarul șef Alexandru Oneț.

El a menționat că, în fiecare primăvară, polițiștii cer toaletarea zonelor de lângă căile ferate pentru mai multă vizibilitate: ”Și cei de la CFR depun eforturi în acest sens,și primăriile și ele, dar având în vedere numărul mare de treceri la nivel cu calea ferată, întotdeauna fondurile se termină undeva. De acee, cei de la Regionala CFR, întotdeauna suplimentează fondurile pentru semnalizarea corespunzătoare a trecerilor la nivel cu calea ferată”.

Comisarul șef a adăugat însă că lucrurile se vor schimba.

”Acum este o lege care prevede că este obligatoriu să nu mai fie semnalizate cu indicatoare rutiere la drumurile naționale, iar administratorul căii ferate depune eforturi de a elimina toate trecerile la nivel cu calea ferată semnalizate așa”, a spus comisarul șef Florin Onest, șeful Secției Regionale de Transporturi Cluj.

16 comentarii

  • Puneți semnale luminoase și acustice la trecerea Slavici chiar cea din imagine !

    Ce este cu ” năzbâtia ” asta cu pasaj Slavici ?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Sunt necesare niște semnale luminoase și acustice la trecerea de cale ferată și este de ajuns !

    Eu personal locuiesc în cartierul Subcetate și fac drumul ăsta zilnic la muncă, cobor pe str. Subcetate, continu pe Slavici până la calea ferată unde fac dreapta pe Eroilor unde se circulă foarte bine nu ca pe ” amețala” de pe Decebal, trec calea ferată pe Cuza Vodă după care fac imediat dreapta pe Arțarilor unde se circulă excelent până la Dalas de unde merg direct la servici.

    Când merg la cumpărături cobor pe Subcetate-Slavici trec calea ferată și fac imediat stânga pe Colibiței de unde intru în Lidl. Același lucru fac oameni de str. Poienii.

    Utopia de pasaj Slavici care este mult mai scump ca niște amărâte de semnale luminoase pe Slavici.

    Pe utopia de pasaj Slavici cum s-ar putea interconecta străzile Slavici-Eroilor-Poienii și respectiv Slavici-Arțarilor-Colibiței.

    Chiar nu mai gândește nimeni în orașul ăsta !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Nu se vede imlicarea mai marilor din municipiu si de la judet la acest tip de investitie
    Oare cine poate contabiliza daca au fost promisiuni in campaniile electorale si ce sa realizat in acest domeniu

  • De unde le mai vin la zănatici ideile acestea acum cu și cu pasajul Slavici ?
    Nu este deajuns cu tâmpenile cu Linia Verde și îngustarea str. Gării-Decebal-Andrei Mureșanu-Năsăudului acum vin cu un pasaj care va ștrangula circulația și peste linie.

    • Sunt numai băieții de grei de la ” doctorate ” nu de la mâncare :o)
      Ăia au ideile astea ciudate.

  • Gogomanii ăștia nu sunt în stare să pună pe Slavici un sistem de avertizare acustic și luminos dar vor să facă un pasaj supteran care să încurce și mai mult circulația de acolo.

  • Cineva spunea mai demulut că Bistrița este orașul sensurilor giratori, ei bine se înșela profund Bistrița este orașul nonsensurilor.
    Un nonsen al circulației din Bistrița este acela că vi de pe strada Rodnei și vrei să mergi cum este normal pe Arțarilor, ei bine nu poți fiindcă îți este barată calea cu stâlpișori și ești nevoit să faci dreapta să intri și să aglomerezi și mai mult și inutil sensul giratoriu ( destul de periculos ) de la Măgura după care să te întorci pe Arțarilor. Oare cine a gândit această circulație aiurea din Bistrița.

  • Aduceți strada Arțarilor la două sensuri de circulație în spatele Pieți Decebal așa cum a fost înainte !!!!!!

  • În loc să facă acest pasaj subteran care va rupe circulația pe Slavici nu ar fi mai logic și mai ieftin să se facă trecerea la nivel de cale ferată Gheorghe Bozga cu Grigore Pletosu ?

  • Iata de ce este nevoie de voi sa va scrieti numele intreg si sa participati la dezbateri publice pe linie de Urbanism organizate de Primarie.
    Vad multe idei bune aici insa e pacat ca va pierdeti vremea si nu va baga-n seama nimeni daca nu va implicati activ.
    Acuma se pot cere dezbateri de cetateni iar domnul Primar le organizeaza incepand cu ora 16 cand lumea poate sa fie prezenta macar o ora.

    • Pentru actualu primar În actualul PMUD este prevăzut o trecere rutieră la nivel de cale ferată Sergiu Celibidache . Când va fi realizată această trecere ?

  • În Bistrița orice se poate strada Valea Rusului cu două sensuri care trebuie să treacă calea ferată se termină brusc și fără niciun avertisment fix în dâmbul căi ferate.
    Poate doar la Caracal mai poți vedea așa ceva dar nu aș miza pe asta fiidcă am întrecut demult Caracalul tot așa în cartierul Compozitorilor există o stradă cu un stâlp de înaltă tensiune fără niciun avertisment sau posibilitate de ocolire.

  • Trebuie să duc copilul la școală generală de pe Florilor lângă Lamă. Ies din cartier cu mașina de pe str. Poienii traversez calea ferată pe Slavici și imediat fac stânga pe Colibiței și parchez mașina pe Colibiței colț cu Florilor fiindcă la ora aceea numai acolo găsesc loc de parcare relativ aproape de școală, după care îmi continui drumul spre serviciu meu de pe Calea Moldovei.

    Aș dori să mă lămurească primarul sau cineva din primărie cum voi putea face acest lucru pe „visatul” pasaj subteran ?

  • Eu stau pe Apicultorilor și m-am învățat să-mi fac cumpărăturile cu mașina la Lidl pe Colibiței, să nu mai străbat tot orașul până pe Calea Moldovei. De un sistem luminos la calea ferată este neapărată nevoie pe Slavici. Pe pasajul subteran nu știu cum voi mai putea ajunge direct de pe Industrie pe Colibiței.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS