Actualitate

Doliu la Iproeb. Rubint Bodea, care a suferit arsuri pe 90% din corp, a decedat

„Zi tristă pentru noi, colegii de la Iproeb, prin decesul neprevăzut al domnului Bodea Rubint! Dumnezeu să-l ierte şi condoleanţe familiei”, a anunţat, sâmbătă în jurul prânzului, Sindicatul Iproeb pe Facebook.

Priveghiul va fi luni 5 decembrie ora 19 la capela de pe Tărpiului şi înmormântarea marţi la ora 14.00


ŞTIREA INIŢIALĂ Un director din cadrul Iproeb Bistriţa este în stare gravă după ce a suferit arsuri grave pe 90% din corp în urma unui incendiu produs în localitatea clujeană Nima. Este vorba de Valerian Bodea Rubint (60 de ani) care se zbate acum între viaţă şi moarte.

Potrivit dejeanul.ro, bărbatul în vârstă de 60 de ani din Bistrița venise joi la casa părintească din Nima, unde s-a întâlnit cu ceilalți doi frați, din Hunedoara și București pentru a tăia porcul. „Este posibil că bărbatul să fi adormit în timp ce pe soba cu lemne din încăpere se află o oală cu jumări la topit, iar grăsimea acestora ar fi luat foc după care flăcările s-ar fi extins. În urmă anchetei pompierii vor stabili însă ce s-a întâmplat”, scrie publicaţia.

Incendiul a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în jurul orei 2.00.

6 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS