Cultură Politică

Doamnele de forţă ale politicii bistriţene s-au distrat cu MRU la Predeal (FOTO)

În week-endul petrecăreţ din această "primăvară minunată", partidul mic a făcut petrecere mare. Doamnele şi domnişoarele din Forţa Civică Bistriţa-Năsăud au fost invitate de însuşi Mihai Răzvan Ungureanu la un chef pe cinste la Predeal. Monica Hurlui şi colegele au dansat de mama focului.

Pentru ca activul de partid să aibă cât mai multă poftă de lipit afişe şi de mobilizat electoratul la vot, el trebuie motivat din când în când şi chemat la câte o dănţuială cu mâncare şi băutură. Aşa procedează de ani de zile partidele mari care îşi sărbătoresc femeile de mai multe ori în luna martie, o dată pe cele de la oraş, a doua oară pe toate din judeţ.

Dacă PSD a ocupat sâmbătă o sală imensă de la Giulia unde a adus miniştri, parlamentari mai vechi sau mai noi, iar PDL a petrecut şi el cu organizaţia municipală (adevărata demonstraţie de forţă fiind programată de 8 Martie, la fel ca şi la PNL), Forţa Civică, partid mai mic, dar ambiţios nevoie mare a sunat adunarea naţională a femeilor de forţă la Predeal. De buna dispoziţie s-a ocupat însuşi Mihai Răzvan Ungureanu, preşedintele partidului, care s-a fotografiat cu doamnele, a dansat şi a servit masa alături de ele.

Printre participante s-a numărat şi Monica Hurlui, preşedinta femeilor din FC Bistriţa-Năsăud, dar şi Maria Urs. Cele două au postat pe Facebook fotografii cu liderul care va candida, cel mai probabil, atât la alegerile europarlamentare, cât şi la cele prezidenţiale.

În timp ce bărbaţii din Forţa Civică Bistriţa-Năsăud par să fi intrat într-o ciudată amorţire, iată că doamnele sunt active, vesele, gata de marile bătălii electorale ale anului.

Foto: Facebook

Forta Civica 5 Forta Civica 4 Forta Civica 3 Forta Civica 2

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS