Social

Doi bărbați din Nepos, reținuți după ce au furat bani din locuința unui tovarăș de pahar

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au fost sesizați prin plângere, de către un bărbat de 41 ani din Nepos, cu privire la faptul că în seara de 24.10.2021 i-a fost sustrasă din locuință o sumă de bani, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor efectuate, în aceeași zi, polițiștii de la Postul de Poliție Feldru au identificat și condus la audieri doi bărbați de 32 de ani respectiv 61 de ani, din Nepos, bănuiți de comiterea faptei.

Totodată, în urma verificărilor, a reieșit faptul că cei doi ar fi consumat alcool la locuința bărbatului de 41 de ani și, profitând de neatenția acestuia din urmă, i-ar fi sustras suma de 2.800 de lei, bani pe care-i avea în locuință.

Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, iar cercetările continuă în vederea recuperării prejudiciului. Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă documentarea faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.