Actualitate

Doi falşi instalatori, arestaţi pentru furt. Au jefuit o femeie din Bistriţa în locuința ei

Doi bărbați din județul Cluj, în vârstă de 37 și 35 de ani, au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile pentru furt calificat, respectiv complicitate la furt. Cei doi au intrat în locuința unei femei de 67 de ani din Bistrița, sub pretextul că sunt instalatori, și au furat dintr-o poșetă 5.000 de lei.

Doi bărbaţi în vârstă de 37 de ani şi 35 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, respectiv localitatea Bonţida, judeţul Cluj, sunt bănuiţi că în cursul lunii septembrie 2014 i-ar fi sustras 5.000 de lei unei femei, în vârstă de 67 de ani, din municipiul Bistriţa.

Aceştia s-ar fi prezentat la locuinţa femeii, situată în Bistriţa, unde, sub pretextul că sunt instalatori, i-ar fi solicitat acesteia permisiunea de a verifica instalaţia de apă, moment în care, profitând de neatenţia persoanei vătămate, i-ar fi sustras dintr-o poşetă suma de bani respectivă, informează Inspectoratul de Poliție Județean.

Bărbatul în vârstă de 35 de ani din Bonţida, judeţul Cluj, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, apoi Judecătoria Bistriţa a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Totodată, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore şi faţă de bărbatul de 37 de ani din Cluj-Napoca, acesta fiind ulterior prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa cu propunere de arestare preventivă. Propunerea a fost însuşită, iar instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat.

În altă ordine de idei, poliţiştii au fost sesizaţi de către administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Bacău cu privire la faptul că unui autovehicul al firmei, utilizat în distribuirea unor produse din carne, nu i se permite părăsirea curţii interioare a unei instituţii din municipiul Bistriţa pe motiv că marfa livrată nu ar corespunde calitativ.

Poliţiştii de ordine publică s-au deplasat la faţa locului şi au identificat un tânăr în vârstă de 22 de ani din judeţul Bacău, bănuit că ar fi distribuit 16 kg de carne şi produse din carne, despre care există suspiciunea că ar fi alterate. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că tânărul a efectuat transportul şi distribuirea produselor din carne fără a avea forme legale de angajare cu societatea distribuitoare, sens în care a fost sesizat Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud care a luat măsurile legale.

La faţa locului au fost prezenţi şi reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare Bistriţa care au efectuat verificări iar cantitatea de carne şi produse din carne a fost pusă la dispoziţia instituţiilor abilitate în vederea continuării cercetărilor şi a luării măsurilor ce se impun.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS