Actualitate

Doi tineri, accidentați în timp ce traversau pe zebră Bd. Republicii din Bistrița

(FOTO) Doi tineri au fost loviți pe o trecere de pietoni de pe Bulevardul Republicii din Bistrița. Un echipaj de terapie intensivă mobilă a fost trimis la locul accidentului întrucât s-a anunțat că ambii erau inconștienți. Unul are 19 ani, iar celălalt – 25 de ani.

Echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD a preluat unul dintre pietoni care era în stare gravă, având traumatism cranio-cerebral grav. Pacientul a fost intubat și stabilizat în vederea transportarii spre UPU-SMURD Bistrița, acolo unde a fost transportat și celălalt pieton preluat de echipajul de prim-ajutor SMURD. Acesta era conștient, având diferite leziuni și traumatisme, informează ISU Bistrița-Năsăud.

”Conform primelor verificări, a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Bistrița, care conducea un autoturism pe un bulevard din municipiu, a surprins și accidentat doi pietoni, angajați în traversarea regulamentară a străzii, pe trecere pentru pietoni. Unul dintre  aceștia are 19 ani și este din Bistrița, celălalt, în vârstă de 25 de ani, este din comuna Cetate. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Biroului Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea acestora să stabilească cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

(Sursa foto: Facebook)

25 comentarii

  • Chiar atunci eram in zona. La unul dintre baieti ii tasnea sangele din cap. Sper sa supravietuiasca. Batranul zice cu nu i-a vazut. Daca nu vezi mergi mai incet, sau daca nu vezi trecerea de puetoni lasa masina acasa. Asa ai nenorocit o gramada de oameni invlusiv pe tine. Atentie oameni buni la trecere. Mori cu zile, asa se conduce in Romania. Stiu ca e trecere si ca trebuie sa opreasca dar pana la urma uite tu dai cu capul. Te omoara cu zile. Treci doar daca vezi ca are intentia sa opreasca. Ma repet, tu dai cu capul de asfalt.

    • Să ai 25 de ani și să nu te asiguri când treci strada, chiar dacă traversezi pe trecerea de pietoni, mi se pare de o infantilitate crasă. Știu că sună foarte cinic ce zic acum, dar unora parcă le lipsește instinctul de conservare, de supraviețuire, iar în cazul lor intervine selecția naturală (accidentul relatat în articol nu s-a soldat, din fericire, cu decese, dar în multe alte evenimente oamenii accidentați au și murit). Nu neg vina conducătorului auto, în ziua de azi sunt mulți șoferi teribiliști, mulți bătrâni care conduc vehicule deși n-ar mai trebui să conducă etc., dar să traversezi pe trecerea de pietoni ghidat doar de ideea „e dreptul meu, să oprească boul” te poate aduce în situația de a muri cu dreptu-n mână.

    • Tânăru de 19 ani e fratele meu iar cel de 25 e vărul meu , eu rog pe toți care comenteaza aiurea sa ieasă și să nu își de-a cu parerea daca nu a fost la locu accidentului , nu a aparut brusc in fața mașini hai sa fiim seriosi cine vrea să pățească așa ceva , nu doresc nimănui , fratele meu nu se poate deplasa din cauza impactului si e lovit la cap , iar vărul meu încet îsi revine dar cu multe probleme , asa ca rog toti idioti sa nu vorbeasca aiurea că stateau pe telefon sau că nu sau asigurat , erau la jumate de trecere pt pietoni , cum spun ca nu sau asigurat , nu vreau sa imi pierd timpu explicandule unor oameni incompetenti care nu inteleg , e usor sa judeci !!

  • Mosneag cu dioptrii multe + soarele care bate din fata = combinatia perfecta.
    Acuma ramâne de vazut cât de temeinic s-au asigurat si tinerii (de parca pentru ei ar mai conta).
    INAINTE DE A PUNE PICIORUL PE TRECERE ASIGURATI-VA CA MASINA CARE SE APROPIE FRANEAZA.
    Altfel va riscati viata si e pacat. Nu v-o mai da nimeni înapoi.

    • Atâta va mai cacati pe voi ca pietonii sunt de vina și plm, poate au și ei partea lor de vina, poate nu s au asigurat cum trebuie, dar un bătrân de 60 la 50km/h reflexe p.a, pe când unul tânăr o sa aibă reflexul de a pune frâna și la 100 km/h și in oraș. Ii auzi pe bătrâni zicănd ca suntem vitezomani, posibil, dar unii din noi avem Și reflexe.

  • Regula nr. 1 atunci cand traversezi strada este sa te asiguri. Multi trec vorbind la telefon si nu se asigura. Am vazut caini care se uita atunci cand trec pe la zebra. Oamenii……????

  • Dar dacă trece un nevăzător? Ce facem???voi sunteți persoane autorizate sa conduceți…. Doar ca nevazatorii sunt la volan!nu doar pietonii sunt vinovați! Am văzut și șoferi care sunt cu ochii în telefon sau căutând lucruri căzute pe sub scaun etc. Pietonii sunt vinovați doar când traverseaza strada prin loc nepermis…Fiecare își protejează propria viata!!!

    • Nu contează „cine e vinovat”, contează că cei 2 sunt grav răniți. Dacă își căscau ochii și nu se aruncau în fața mașinii, așteptau să treacă bătrânul și ei ar fi mers mai departe și ar fi ajuns cu bine la destinație, acasă, la familie. Dacă scapă cu viață, cu siguranță pe viitor se vor asigura temeinic, vor traversa doar după ce mașina a oprit si șoferul le face semn să traverseze.

    • Aici nu e cazul.
      Mosul ala clar n-avea viteza, ca altfel nu se oprea în 2-3 m de la trecere.
      A fost probabil un cumul de „nepotriviri”: erau la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit, si persoanele nepotrivite.
      Daca se uitau toti mai temeinic se termina frumos ziua pentru fiecare.

  • Am o nedumerire! De ce exita marcaj de trecere pentru pietoni SI in dreptul scuar-ului? Asta inseamna ca, pietonii se afla pe trecere si in dreptul scuar-ului, NU numai cand se afla pe trecerea pentru pietoni, marcata pe sensurile de circulatie. Prin urmare, pietonii trebuie sa se asigure cand patrund pe sensurile de circulatie atunci cand se afla in dreptul scuar-ului, sau NU? Daca trecerile de pietoni de pe bulevardul Republicii sunt trasate prost, trebuie luata la intrebari si Autoritatea care a realizat marcajele, cu sau fara aprobarea Serviciului Circulatie al jud. BN.

    • Am vazut chiar zilele astea, caz concret. Pietonii aveau verde, vine SMURDU, pietonii traverseaza agale… nici nu ridica ochii catre masina cu girofare si sirena urland. De asemenea, in calitate de conducator auto, toti stim ca, masina are un punct de vizibilitate mort. Acel unghi mort, la care se adauga faptul ca nu poti sa vezi din masina pietonii de dupa masinile parcate pe margine. Asigura-te, omule, inainte sa treci strada. As mai adauga si faptul ca un om la 64 de ani nu mai are reflexe si nu ar mai trebui acceptat cu masina pe drumurile publice.

  • Având în vedere faptul ca în această zonă sunt școli deci elevi,consider că ar fi bine montate pe carosabil denivelări cum sunt pe drumul Budacului care ar obliga pe șoferi să reducă viteza deși această zonă are restricție de viteză 40.

  • Unde ați mai văzut voi treceti pentru pietoni care răsar de după vreun mar, după niște flori sau printre copaci? Plus ca noaptea e luminata zona apropiată trecerii, nicidecum trecerea in sine. Doarme primăria?

  • Pentru mai tinerii comentatori : Jigniti oameni care inca nu sunt legal in pensie! Apelative ca: mosneag cu multe dioptrii sau batranul acela, etc. nu au ce cauta,dupa parerea mea, in vocabularul curent referitor la oameni care la aceasta varsta sunt inca utili societatii! Va doresc din toata inima sa prindeti 64 de ani! Fapta comisa trebuie sanctionata! As fi curios sa aflu varsta celor care comit mai multe accidente… Oameni varstnici sau mai tineri? Cu respect,MNPop

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Doru Marcatoru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS