În urma efectuării unor percheziţii pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Suceava, poliţiştii au identificat principalii suspecţi de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, respectiv un tânăr de 19 ani din localitatea Păltinoasa, un altul de 27 de ani şi un minor de 14 ani, ambii din localitatea Sîngeorz-Băi.
Aceştia sunt suspectaţi că la data de 11.07.2016 au pătruns în locuinţa unei femei de 57 de ani din localitatea Cormaia, de unde au sustras suma de 8.000 lei, informează IPJ BN.
Față de doi dintre aceştia a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, urmând a fi prezentați Judecătoriei Năsăud, în vederea luării măsurilor legale.
La data de 14 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în executare mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Bistriţa, împotriva unui bărbat de 38 ani, din localitatea Zoreni, fiind condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere fără permis.
Acesta a fost încarcerat în Penitenciarul Bistriţa.
La aceeaşi dată, poliţiştii bistriţeni au pus în executare mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania, împotriva unei femei de 29 ani din localitatea Bistriţa Bârgăului, cercetată pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă. Aceasta a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a emis împotriva ei Ordonanţă de Reţinere pe o perioadă de 24 de ore. De asemenea, femeia a fost prezentată Curţii de Apel Cluj, care a emis împotriva acesteia mandat de arestare pe o perioadă de 30 de zile, în vederea executării mandatului european de arestare.
Adaugă comentariu