Actualitate

Pană: ”Radarul pădurii” deranjează multe persoane. Nu e simplu să renunţi la obiceiuri proaste

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a spus că agenţii economici credeau că se va ajunge la concluzia că sistemul de urmărire a materialelor lemnoase nu va fi implementat şi au cerut termene de prelungire, dar că ”radarul pădurii” merge foarte bine şi softul e mai bun decât spera.

”Referitor la ”radarul pădurii”, am avut o întâlnire un pic mai grea cu reprezentanţii agenţilor economic, am finalizat prin a ne face înţeleşi că de fapt tot ce au bănuit că e rău nu e rău, ci e bine. Ei au crezut aşa: se pilotează, se ajunge la concluzia că nu se poate şi se renunţă. Şi acum au constat, cu o lună înainte, deşi aveau 120 de zile la dispoziţie, de când am ieşit cu HG, că de fapt se poate, se va implementa şi cereau termene de prelungire, eventual până la 1 ianuarie. Bineînţeles că nu am fost de acord cu acest lucru, va intra în vigoare în 8 octombrie. În plus, am modificat şi ordinul de ministru pentru că nu vreau ca în 8 octombrie să fie nimeni pus în faţa smartphone-ului şi să nu ştie, chipurile, ce are de făcut cu el”, a spus Doina Pană într-o conferinţă de presă.

Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a declarat că Sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL) merge foarte bine. ”Din 21 septembrie pilotăm în toată ţara, nu numai în cele nouă judeţe. Când intră în judeţe noi ne deplasăm local, chiar dacă au avut loc instruiri anterioare. Din experienţa anterioară, e nevoie de câteva zile pentru armonizare, dar să ştiţi că merge foarte bine şi softul e mai bun decât am sperat, în ideea că putem face verificarea şi la modul: vezi un camion cu lemne pe traseu, introduci numărul camionului respectiv şi sistemul îţi spune dacă are sau nu are codul, transportă legal sau ilegal. Ne oferă mai multe portiţe decât ne-am imaginat. Nu trebuie neapărat să opresc camionul şi să-l trag pe dreapta, verific şi dacă nu are codul comunic colegului pe traseul pe care merge”, a spus ea.

Doina Pană a menţionat că sistemul ”nu dăunează deloc persoanelor fizice”: ”Există foarte multe persoane deranjate, că nu e simplu să renunţi la obiceiuri proaste care ţi-au adus foarte mulţi bani, mă refer la cei care au făcut tăieri ilegale. S-a declanşat o adevărată campanie că dăunează inclusiv persoanelor fizice. Nu dăunează deloc. Pentru acei 3 mc de lemn pentru lemn de foc sau chiar nu pentru lemn de foc, dacă e dreptul omului, din pădurea lui, dacă îi transportă cu un atelaj, deci nu cu un mijloc auto, poate să nu folosească SUMAL-ul. Dacă transportă cu mijloc auto, că mi-au cerut ca până la 3 mc să-i las cu ARO, dar nu, pentru că am ajuns la concluzia că s-a fraudat foarte mult şi cu acest mijloc de transport, atunci va trebui să folosească SUMAL, dar nu omul, ca persoană fizică, ci reprezentantul silvic sau al firmei care vinde lemnul respectiv. Deci din punctul de vedere al populaţiei nu are niciun impact, e doar o zvonistică pentru a discredita sistemul”.

Doina Pană a precizat că ”un grup de parlamentari PSD în frunte cu deputatul Victor Ponta a iniţiat în Parlament proiectul noului Cod Silvic, este în Senat, pentru că intenţionez ca până intră în vigoare ”radarul pădurii” să fie şi Codul Silvic votat”: ”Sunt doi piloni care se completează. Ca termen, depinde cât de greu vor înţelege comisiile, dar eu intenţionez ca până în 8 octombrie, când intră în vigoare ”radarul pădurii”, să iasă şi Codul Silvic, dar nu pot garanta cum va vota Parlamentul. Deci cam până în 2 octombrie, că atunci se intră în activităţi de campanie”.

1 comentariu

  • bravo ati rezolvat problema dar ce faceti cu agentii care scot lemnul din radacini si trec pe avize cate zece metri cubi iar sub prelata au trei zeci.ce o sa faca bietii ppadurarii care din 7 mil salar umbla in masin de zeci de mi de euroo sa traiasca tot asa. o fure in continuare tot cu acte stati linistita. pana nu ai scoate de la exploatare va fi la fel.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS