Actualitate

Doina Pană: S-a instalat o criză profundă. S-a ajuns la niște prețuri uriașe

Deputatul Doina Pană, vicepreședinte PSD și lider al Organizației Municipale PSD Bistrița, fost ministru al Apelor și Pădurilor, a declarat că în sectorul silvic, din cauza faptului că nu există legi clare de aplicare a Codului Silvic, industria din domeniu este aproape de colaps.

”A fost o bătălie uriașă pentru Codul Silvic și cu toate presiunile din partea sectorului silvic legislația subsecventă nu a fost adoptată. Suntem în situația în care s-a instalat deja o criză profundă, aproape că intră în colaps industria din domeniu. Vă amintesc că vorbim de un aport uriaș la PIB, circa 3 miliarde de euro, de 150.000 de locuri de muncă, regulamentul de valorificare a masei lemnoase fiind defectuos. Ministerul Mediului nu vrea să se implice în elaborarea acestor legi. S-au făcut presiuni de la asociațiile administratorilor și proprietarilor de păduri, de la firmele de exploatare, am trimis și eu o scrisoare deschisă în care spuneam că nu e de glumă. Doamna ministru tace, nu face nimic. În 25 ianuarie se anunță un protest mare la București, urmat de unul și mai mare dacă nu se rezolvă nimic”, a spus Doina Pană într-o conferință de presă.

Ea a afirmat că ”așa cum CSAT a hotărât că pădurea reprezintă un interes de siguranță națională, se poate vedea cu ochiul liber că și un ministru incompetent la Păduri poate însemna o problemă de siguranță națională”. ”Aspectele sunt multiple. Industria mobilei poate ajunge pe butuci. Industria mobilei s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Pe lângă faptul că dreptul de preemțiune nu apare, s-a ajuns la un preț uriaș de vânzare a lemnului pe picior care face să nu mai fie competitivă pe piața externă, circa 3 miliarde de euro însemna exportul de mobilă. Nu mai pun la socoteală că suntem în plină iarnă și asigurarea cu prioritate lemnului de foc pentru populație nu se aplică, s-a ajuns la niște prețuri uriașe, până la 400 de lei metrul cub. Procentul de 30% pentru care a fost acea bătălie uriașă nu este aplicabil, până în 15 ianuarie ar fi trebuit să publice exact volumul de masă lemnoasă pe fiecare sortiment care însemne acel 30%. Nu știu dacă este neputință sau rea-voință sau amândouă la un loc, dar în niciun caz nu putem vorbi de performanță”.

10 comentarii

  • Draga D-na DEPUTAT. Solutia cea mai simpla este in voointa politica de care trebuie sa dea dovada PARLAMENTUL ROMANIEI. Daca acesti domni sunt romani si le pasa de ce lasa in urma, singura salvare este una extrem de simpla si nu mai povestim bancuri cu padurea si nu ne mai risipim energia de pomana. PROHIBITIA TOTALA LA LEMN, pe o perioada de 15 – 20 de ani. Albania a facut-o deja si este in fata noastra. Ei o au pe 10 ani. Dar, avand in vedere ca la noi mafia si pagubele facute, sunt cu mult mai profunde ca la ei, ne trebuie timp dublu, pt. a se reface in mod natural aceste paduri. In zona noastra temperat – continentala, regenerarea naturala este destul de buna, daca tafurile nu mai calca padurea. Doar lemnul de subzistenta pt. focul necesar pt. o gospodarie trebuie aprobat. si bine calculat. Ce mai atatea discutii. I-a sa vedem ; sunt capabili polticienii de o asa lege ?

  • rog sa propuneti o lege si sa o aprobati in guvern prin care ….
    SA CERETI SA SUBVENTIONATI CU 100% TRANSPORTUL DE LEMN BRUT DIN UNIUNEA EUROPEANA IN ROMANIA…..
    ce defilati si va incurcati cu someri..industrie…butuci…..mobila.. etc…

  • Adica mai intii introducem legislatia si pe urma ne plingem de preturi lemnului?
    Era de prevazut cu legislatia si cind se termina cu furatul prin paduri ca asa va fi. Chiar ati crezut dna. Pana ca se poate manaca vacha si post mortem se fie smulsa?
    Acum lemnul in Romania costa cit costa si in Germania ca si cam toate materialele care le prelucram in fabricarea de mobilier. Angajati calificati pleaca in strainatate ca se gastiga cu 2 eur mai mult net si competitivitatea o am pierdut deja. Dejaba avem doar 16% impozit pe profit si 20% TVA daca nu facem profit, piata interna cumpere doar produse sub costul materialului si exportul se duce si asta in jos.
    Ar trebui re-introdus o bariera de export a materialului brut daca cumva se poate in sistemul UE. Ma tem ca nu se poate. Romania incet, incet a ajuns ce a fost prevazut se fie. Un furnizor a resurselor ieftine, o sursa pentru muncitori calificati pentru UE si o piata de dezfacere pentru retaileri mari tot din UE.
    Se consumam doar produsele import ca in afara de placi OSB si cablaje auto nu se mai produce nimic in tara, ca oricum nu ai cu cine. Noapte buna. Trezirea va fi pe masura. Deficit mare si datorii la stat tot mai mare…ca in Grecia.

    • pretul lemnului din romania este la fel ca cel din germania pentru ca baietii destepti din romania il cumpara foarte ieftin aici si-l vinde in germania!!!

      (in germania se taie?)
      de ce nu cumperi lemn din germania pentru jucariile tale?

    • Pentru ca la altceas pret cu costuri de transport mai mic gasesc si aici. Doar ca nu ati inteles bine ce am scris. Aici e vorba de competivitate. De ce ar cumpara cineva din Romania la preturi actuale? M-am cam saturat se fiu apostrofat in stilul dvs., mai ales anonim, ca de peste 20 ani traiesc aici si numai ar fi cazul. Si da, in Germania se taie, dar se taie mai putin de cit creste pentru ca functioneaza administratia bine. Aici nu este functionala administratia. Aici doar se fac legi si pe urma nu se controleaza deloc aplicarea. Ca e mai simplu se stai la biro de cit se verifici in teren. Am avut recent o discutie cu cineva care a reclamat peste 30 de camioane cu transport lemne si care dupa ce a intrebat mai tirziu de rezultate, a aflat ca era cam 10 fara acte dar niciunul nu a fost rezolvat dupa legislatie existenta. Asa ca va inchipuiti ca legea, de altfel cu bune intentii, nu este aplicata ci singurul lucru care s-a intamplat este scumpirea lemnului pe piata interna. Ati mai incercat se cumparaticiteva scinduri de la Frassin sau MIS grup? Nici nu va vind nimic. Totul merge spre Schweigjhofer si parteneri.

    • daca a ales romania atunci sa nu de-a exemple ca „prima lui nevasta” gateste mai bine!!!!
      si cu lemnele …nu sunt de acord cu nici o taiere… si azi am vazut cel putin 3 caute furate din padure….dar ce sa fac?
      sa sun la paudurar?…degeaba…
      la politie?…si mai degeaba…
      si asta pentru ca nu vreau sa auziti ca a luat foc o ferma… de la o tigara uitata ….d.e un nefumator!!!!

  • D-le WALTER. Va rog sa nu mai fiti suparat pe aricii care se ascund si va scriu in anonimat, tot felul de lucruri. Pt. mine este un mare castig si onoare ca un GERMAN a ales sa traiasca in Bistrita. Va rog mult daca puteti, mai aduceti niste prieteni sa se stabileasca aici, poate vor reusii si anonimii si multi altii si de prin administratie sa invete ceva din rigoarea GERMANA. O ZI BUNA !!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.