Politică

Stelian Dolha: Ioan Oltean şi PDL nu-şi spală păcatele nici dacă fac 20 de ani de penitenţă

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, a declarat că PDL şi Ioan Oltean, care se comportă ”ca şi cum ar fi la un schit”, ar trebui să facă nu doi, ci 20 de ani de penitenţă la cât rău au făcut României şi nici atunci nu şi-ar ispăşi toate păcatele. El a adăugat că PDL nu reprezintă dreapta, deoarece provine din ”celula-mamă” FSN, şi ”nu mai călăreşte cai albi”.

”Îmi aduc aminte de perioada 2000-2004, când în România se încerca să se instaureze partidul unic. Nu mai vreau vremurile alea. Acum, balanţa democraţiei în România s-a echilibrat, până acum atârna tare în dreptul puterii. Vorbim de o revenire a democraţiei în România. Pe cine deranjează foarte tare intrarea PNL în opoziţie? Pe democraţi! De ce? Până acum stăteau bine mersi pe scaunele lor călduţe prin Parlament sau prin alte părţi şi se gândeau că după patru ani o să revină la guvernare, că aşa e istoria asta, ciclică. În momentul în care liberalii au intrat în opoziţie, le-am luat obiectul muncii, pentru că devenim principala forţă a opoziţiei”, a spus Dolha într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că membrii PDL au început să se comporte ”ca şi cum ar fi reprezentanţii unui schit monahal”. ”L-am auzit şi pe domnul Oltean, şi pe domnul Blaga, spunând că ar trebui să facem vreo doi ani de penitenţă şi pe urmă să intrăm în opoziţie. Şi dacă tot e vorba de asemenea ispăşiri, le spun şi domnului Oltean, şi domnului Blaga, tuturor celor din PDL, că ei nu doi ani de penitenţă trebuie să facă, ci 20, şi nici după 20 de ani de penitenţă nu îşi spală păcatele la cât rău au făcut României. Că nu noi am tăiat salariile şi pensiile, ci ei, nu noi am sărăcit România, aducând-o la pauperizare, ci ei. Ei trebuie să facă penitenţă, nu noi”.

”I-am mai auzit pe mai marii PDL vorbind de puritatea doctrinei de dreapta: le-aş aduce aminte, iar dacă nu ştiu le spunem, de unde  au provenit ei: din celula-mamă FSN-istă, care n-a fost de dreapta, ci social-democrată, de stânga, ei de acolo vine. După ce în 2005 s-a dezlipit PLD de la PNL cu aceste aluviuni liberale, nu poţi să vii acum să spui că eşti reprezentantul dreptei în România. Eşti altceva, nu mai călăreşti cai albi acum, în 2014, când de fapt vii din altă parte”, a comentat liderul PNL.

4 comentarii

  • Don Stelica,HO ca doara nu vin tatari doar o vinit numai PNL din USL mai usor cu asemenea afirmatii voi trebuie sa vedeti ograda voastra s-apoi alta. Sinteti dupa doi ani de sclavie. va intelegem in cei care v-au fost sefi trebuie sa dati astea cu pdl sint lucruri marunte.Cunosc oameni de la PDL care v-au respectat si va mai respecta .Daca nu va place Oltean aveti cu el nu cu tot pdl-ul.Aveti grija de Fenechiu de Taricianu,de Chitoiu si altii.Mult respect!

    • Judeca inainte de a grai, mantuitule de pacatele politichiei de Dambovita, nu mai fi papagal in a repeta aceleasi chestii cu PDL si Basescu, aia de’s vinovati de toate relele pamantului. M’am plictisit ca sa nu zic scarbit de toti ipocritii politici, aia de se cred numai ei curati ca lacrima.

  • cred ca e demn de inteles ca nimeni si nimic nu poate sa desparta PNL..PNL un partid cu coloana si viziune..o guvernare PNl ar fi cazul..si un presedinte de dreapta!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.