Politică

Dolha: Tentative de amputare a justiţiei. O să ni se spună că am făcut scut în jurul nostru

Copreşedintele filialei judeţene PNL, deputatul Stelian Dolha, a spus că prin amendamentul la Codul Penal, în urma căruia formula ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice” înlocuieşte sintagma de ”suspiciuni rezonabile” din actuala lege, s-a creat o ”hiperimunitate”.

”Legat de sistemul juridic românesc, ne confruntăm aproape săptămânal cu o amputare sau tentativă de amputare a justiţiei în Parlament. A trecut în Senat, pe ascuns aşa, un amendament în urma căruia arestarea preventivă o să fie din ce în ce mai greu de realizat. Se înlocuieşte formula de ”suspiciune rezonabilă” cu cea de ”probe temeinice”. Povetea are un tâlc, pentru că atunci când vorbeşti de probe temeinice înseamnă că acuzatul va fi foarte greu de băgat în arest preventiv. Frică mi-e că în perioada următoare societatea civilă, românii în general, o să le spună iar parlamentarilor că am făcut scut în jurul nostru, că am creat o hiperimunitate, că suntem mai presus de muritorii de rând. Şi aşa imaginea noastră, a parlamentarilor, e la cea mai scăzută cotă. De ce era nevoie de astfel de iniţiative? E un răspuns pe care PSD trebuie să-l dea”, a spus Stelian Dolha

Potrivit amendamentului, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă ”suspiciunea rezonabilă” că o persoană a săvârşit o infracţiune”, s-a modificat, prin amendament, în Senat, cu următoarea formulare: ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”.

Proiectul de lege va ajunge în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Etichete

4 comentarii

  • Problema asta trebuia sa v-o puneti si atunci cand ati votat, voi parlamentarii PNL, impotriva inceperii urmaririi penale in cazul Vosganian!

  • Adice pe scurt trebuie sa mergi 2 ani sa cauti probe si apoi dupa 5 ani cand vine randul dosarului persoana reclamata este bine mersi pe plaja in Ibiza.

  • Oricum „probe” sau „indicii” suna mult mai bine de cit „suspiciune”. Asa ca nu vad problema, dimpotriva.

    • Domnule Born, Mia a fost laconica dar a sintetizat bine treaba cu suspiciunea rezonabila.Practica e cam la fel in dreptul penal si al altor tari UE, de unde s-au inspirat si romanii cand au facut codul penal. Daca exista suspiciunea rezonabila ca a comis fapte,omul care are acces la rechizitoriu are suficient timp sa stearga probe, sa influenteze martori, sau daca are suficienta putere sa-i intimideze. De asta se ajunge la arest preventiv…Modificand aceste doua cuvinte o sa vedeti suficiente aberatii cat sa nu va mai doriti,, indicii temeinice,, ca doar nu e vorba de condamnare, ci de etapa initiala. Sigur n-o sa mai vedeti parlamentari arestati preventiv.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Tic Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS