Politică

Doina Pană: La ce s-a întâmplat în păduri, mi se pare absolut normal să se controleze tot

Deputaţii PSD Doina Pană şi Daniel Suciu au lansat o invitaţie parlamentarilor liberali din Bistriţa-Năsăud să voteze, alături de social-democraţi, pentru noul Cod Silvic ”împotriva distrugerii pădurilor”, chiar dacă cererea de reexaminare vine de la fostul lor preşedinte Klaus Iohannis.

”Îi invit pe toţi parlamentarii miercuri, când se va vota Codul Silvic, pentru că este de interes naţional să vină îmbrăcaţi în costum naţional. Am obosit văzând atâtea minciuni grosolane legate de Codul Silvic, eu aşa disperare n-am văzut în viaţa mea. Nu speculaţii, nişte invenţii, de exemplu că noul Cod Silvic ar permite defrişarea perdelelor forestiere. Eu nu încetez să mă minunez de ce poate fi în spate încât să fie atâta înverşunare şi atâtea minciuni. Pădurea nu e orice marfă, Consiliul Concurenţei nu poate judeca pădurea ca pe orice altă marfă. Pădurea are rol economic, social şi ecologic. Avem în Constituţie faptul că în România e concurenţă liberă, dar că statul trebuie să asigure protejarea resurselor naturale în interesul naţional. Mai e o prevedere foarte importantă, că totul trebuie să fie în conformitate cu strategiile UE, iar strategia UE asta spune: exploatarea şi prelucrarea locală a pădurii. Toată tevatura asta mi se pare deplasată. Invit toţi deputaţii de Bistriţa să voteze Codul Silvic”, a spus deputatul PSD Doina Pană într-o conferinţă de presă.

Legat de neregulile descoperite de Corpul de control al premierului la Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud şi de percheziţiile DNA la această instituţie, Doina Pană a spus: ”Corpul de control al premierului a ales aleatoriu cinci filiale ale Romsilva pentru control, sunt convinsă că vor urma şi celelalte. Mi se pare absolut normal, la ce s-a întâmplat în pădurile României, să se controleze tot. Şi retrocedări, şi modul în care a fost exploatată pădurea, pe toate palierele. Instituţiile statului îşi fac treaba. Chiar vreau ca pe toate palierele instituţiile statului să-şi facă treaba, inclusiv cu retrocedările, acela e punctul nodal. Romsilva e în administraţia ministerului, e un fel de stat în stat, CA hotărăşte ce se întâmplă”.


Deputatul PSD Daniel Suciu s-a referit şi el la Codul Silvic: ”Am fost la şedinţa comună a comisiilor unde s-a discutat Codul Silvic. Mă bucur că după un an şi jumătate de discuţii, tema principală în România este protejarea pădurilor de monopol, de tăieri ilegale, mă bucur că săptămâna viitoare vom da un vot extrem de important pentru viitorul României. Sunt convins că toţi parlamentarii PSD vor respinge cererea de reexaminare şi lansez şi o invitaţie publică colegilor noştri de la PNL, în special celor care sunt specialişti în domeniu, să voteze alături de noi împotriva distrugerii pădurilor, chiar dacă cererea de reexaminare vine de la fostul lor preşedinte”.

Proiectul de modificare a Codului silvic, trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis, a intrat marţi în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor, forul decizional, după ce Senatul l-a readoptat în aceeaşi formă. Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic, care va fi supus votului în plen săptămâna viitoare.

12 comentarii

  • Ce s-a intamplat? S-a intamplat faptul ca se fac presiuni fabuloase pentru eliminarea pragului de 30%, pentru ca Schweichofer sa poata beneficia in continuare de privilegii in exploatarea padurilor Romaniei.

  • Intr-o societate normala, nu ar exista astfel de discutii. Toti parlamentarii ar vota pentru respingerea solicitarii lui Iohannis de reexaminare.

  • Sa faca bine sa nu submineze binele tarii. Pentru ca daca, saptamana viitoare, Codul Silvic nu va fi aprobat in forma actuala, va fi vai si amar de noi si de padurile patriei!

  • Ceea ce se stie mai putin este faptul ca primele contracte in Romania ale firmei austriece Schweighofer Holzindustrie au fost incheiate in guvernarea CDR, mai exact de catre Directia Silvica Suceava condusa la acea vreme de catre liderul PDL- Gheorghe Flutur. Ulterior, in timpul guvernului Nastase, dar mai ales dupa 2005, cand Gheorghe Flutur a ajuns ministrul agriculturii si padurilor, firma austriaca a acaparat piata lemnului din tara noastra.

  • Sunt presiuni fabuloase care se fac in momentul de fata pentru eliminarea pragului de 30%, tocmai pentru ca Schweichofer sa aiba in continuare acces nemarginit la padurile Romaniei.

  • Nu înțeleg grija pentru parlamentarii din opoziție. PSD are largă majoritate la Camera Deputaților. Dacă ei vor, codul va trece, dacă nu, nu. De ce să împartă meritele astea senzaționale cu alții? Dacă nu fac din nou contract privilegiat pe încă zece ani cu firmele străine așa cum a facut Nastase si Ponta ar putea fi în regulă. Dar am o întrebare. Cât la sută din pădurile rămase în picioare vor fi tăiate în următorii 25 de ani? Nu mă interesează dacă drujba e austriacă sau nu. Câtă pădure vor avea generațiile viitoare? Concret.

  • Mai da ce de frati de-ai copy paste VVP. Va e lene sa modificati mesajele, le puneti copy paste la fiecare articol. Asa v-a ales. ieftini si prostuti Coriolane, Cucutza si Todica, ca de Tic nu am ce comenta, el este endemic. Nu mai copiati, creati. Doar VVP are acest drept si bineinteles seful meu, Papaiani, slavit sa-i fie numele.

  • Dacă vor să vadă toată țara în stradă să nu îl voteze. Sor duce PNL-işti cu austrieci cu tot în austria că pădurile sunt a noastre şi aşa vor rămăne ori ce interes au alți în frunte cu patriotul de la cotroceni. Asteptăm să vedem legile dacă nu om vedea ce vom face cu pădurile rămase din mosi stramosi care au murit în războaie şi acum vin nişte parveniți să le fure şi să se îmbogătească. Poate vor să vadă cum expoldează mămăliga şi nu mai apucă să îsi ia la revedere de la mai marele țări nici la granița cu ģermania.

  • Nu trebuie sa vina in costum national, ca il pangaresc. In costum national se imbraca numai cei care au inima de romani adevarati . Nu este cazul parlamentarilor, care isi voteaza pe ascuns pensii nesimtite. Sa-si aduca cate un rand de catuse, si sa le puna doar in fata celor care se stiu a fi patati la afacerile necurate cu padurea. Este vorba si de retrocedari prostesti, cu legi prostesti. Plus atatea amar de legi antinationale.

  • Noi vă rugăm doamna ministru să faceți un paragraf de lege prin care sa ne lăsați banzicurile neautorizate de după sură sa funcționeźe în continuare ca pînă acum. Sa fie obligat fiecare pădurar sa dețină TAF şi remorca şi cel putin o perecche de cai de tractiune. Pe lîngă ciocanul de marcat legal cel puțin unul ilegal şi două trei sape de laz. Salarul cel puțin 1500 de euro şi o remorcă de lemn furată la o saptămînă ca restul îl ducem cu căruța. Să primim săptămînal o masa la un restaurant de lux unde sa putem face strategia pe saptamîna ce urmeaza. Concedii numai în străinatate ca de țară suntem plictisiti. Sa nu primim amenda daca suntem prinsi cu lemn furat si sa dispară ITRSV-ul să nu mai auzim de ei veci mai ales dom.Ştețco care îşi bate joc de noi şi avem insomni şi spasme din cauza lui. Sa se inventeze salamul de soia că mulți dintre noi suferă de gută de la salamul de urs şi mistreț.ETC.

  • Cu munți noştri nu se joacă sau jucat destul. Dacă nu vor să creadă vor vedea. Moții işi ardeleni o să îşi ia pădurile de la străini înapoi. Veți vedea ce nu ați văzut v-am votat să ne apărați interesul național nu al străinilor. Cine nu e Romăn o să vadă ce înseamnă Romănia.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS