Actualitate

Doliu la Brigada 81 Mecanizată. Un comandant ”s-a înrolat în Armata Cerurilor”

”Cu adânc regret, personalul Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan” face cunoscută înrolarea în Armata Cerurilor a celui care a fost colonel inginer Vasile Ioan Olah, comandantul Batalionului 405 Sprijin Logistic “Năsăud”. Vineri 2 februarie, a încetat să mai bată o inimă de aur, generoasă, ne-a părăsit un spirit sincer, viu şi înalt, un militar desăvârşit, cu vocaţie. Ofiţer de o aleasă nobleţe sufletească, colonelul inginer Vasile Ioan Olah va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut şi cu care a lucrat, ca un exemplu de credinţă şi devotament. Fiu, soţ, tată, bunic şi camarad de excepţie, s-a remarcat prin dragostea nemărginită manifestată faţă de semeni, ţară şi Dumnezeu. Suntem alături de familia îndurerată şi ne exprimăm profundul regret, compasiunea şi întregul sprijin, în aceste momente de grea suferinţă”, a transmis Brigada Mecanizată într-un mesaj de condoleanțe.

Trupul neînsufleţit al colonelului Vasile Ioan Olah a fost depus la Biserica Militară de garnizoană Bistriţa, astăzi 2 februarie, începând cu ora 14.00, iar până duminică, 4 februarie, ora 11.00, cei care doresc pot să-şi ia rămas bun.

”Camaradul nostru va fi condus pe ultimul drum duminică 4 februarie, ora 13.00, la Mănăstirea „Sfântul Ierarh Spiridon” – Strâmba, din comuna Josenii Bârgăului. Sincere condoleanţe familiei şi prietenilor! Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se mai arată în comunicatul marii unități.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a transmis un mesaj de condoleanțe: ”Am primit o veste foarte tristă. Un om foarte bun, inimos, cu frică de Dumnezeu și respect pentru români și pentru România a plecat foarte devreme în ceruri. Domnul colonel Ioan Olah, comandatul Batalionului 405 Sprijin Logistic ”Năsăud”, de astăzi va sluji alături de oastea cerească. Am sărbătorit în 2016, alături de el, 15 ani de la înființarea batalionului care l-a condus cu mare vrednicie. Rămas bun unui român adevărat și unui om de mare cinste și omenie! Bunul Dumnezeu, cel pe care l-a iubit și respectat întreaga sa viață, să aibă grijă de sufletul celui care pentru noi toți a fost camaradul, comandatul, prietenul și omul Ioan Olah!”.

9 comentarii

  • Ai fost ostas al tarii si a Lui Dumnezeu! Dumnezeu a avut nevoie mai multa, de tine, decat tara! Ai plecat sa conduci Batalionul Logistic al lui Dumnezeu! Sa ai grija si de noi! Imi vei lipsi prietene!

  • Dumnezeu să-l odihnească alături de oștirea lui de sfinți!
    Va fi primul înmormântat pe dealul de lângă Biserica Mănăstirii Strâmba, unde a ținut ca să ridice prin propriul efort arma păcii, cea cu ajutorul căreia Hristos a biruit moartea. Un om demn, un om frumos.
    Toți cei ce l-am cunoscut îi vom prețui amintirea! Să-i fie veșnică pomenirea!

  • Of, of Nelutule !…..De ce ne-ai parasit?
    Odihna vesnica Ingerului lui Dumnezeu, sa te ierte si sa te primeasca in Casa Lui, sa te aiba in paza Sa !
    Dar crede-ne, nu trebuia sa pleci…ne-am fi dorit sa mai ramai………am fi avut atatea de povestit…..
    Ovidiu si Violeta….03 feb 2018

  • Dumnezeu să-l odihnească în pace. A fost un om simplu, modest, conștiincios, cu multă știință, așa … cum din ce în ce mai rar … mai întâlnești și care a plecat mult prea devreme dintre noi. Mi-a fost coleg de școală militară și un prieten adevărat. Sincere condoleanțe familiei îndurerate.

  • Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. A fost un om de o moralitate deosebita si un adevarat prieten. Am fost coleg de liceu cu Nelu Olah la Dej si am amintiri frumoase cu el. Putini oameni de o asemenea probitate sunt in Romania. Nelu a fost o exceptie. As fi vrut sa mai stau de vorba cu el, dar din nefericire oamenii buni se duc prea devreme….Condoleante familiei indurerate…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS