Recomandări Social

Doliu în lumea școlii. O profesoară a murit la numai 42 de ani

Comunitatea dascălilor din Bistrița-Năsăud este în doliu după ce o profesoară de numai 42 de ani. S-a stins după trei săptămâni în care a fost internată în spital, fiind diagnosticată luna aceasta cu cancer.

Este vorba de Alina Săcălean care a mai predat germana la Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” din Bistrița, dar și la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu”. Ea a ajuns profesoară chiar în școala pe care a absolvit-o, Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud.

Alina Săcălean era absolventă a Facultății de Litere a UBB Cluj, și-a continuat studiile la Universitatea București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, iar o vreme a fost asistent universitar la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Înmormântarea va avea loc miercuri, 03.04.2019 ora 13.30 la capela ortodoxa din orașul Năsăud.

Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei!

Etichete

3 comentarii

  • Păi, nu au băgat-o la aparatul minune pe care l-au prezentat mai deunăzi la spitalul județean? Cum e posibil ca după atâtea investiții făcute și cu medici cu salariile până la cer, o persoană să moară de cancer după doar 3 săptămâni? Ce are de spus Radu Moldovan despre eficiența investițiilor din sistemul medical?

    • sa iti fie rusine AL, sau cum te-o fi chemand! daca si aici politizezi discutia….esti jenant. Daca asta mai inseamna opozitie, iti doresc sa vezi ce inseamna boala asta, cat de greu se depisteaza, uneori foarte tarziu, si cat de virulenta este….asa ca tine….. rusine!!!

    • si tie … e normal sa investesti tot mai mult in spitale si sa cresca in continuare mortalitatea?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS