Social

Domeniu schiabil în zona Sîngeorz-Băi? Care sunt planurile și piedicile

Scretarul Primăriei Sîngeorz-Băi, Traian Șorecău, a menționat că ”sunt probleme mari cu amenajarea unui domeniu schiabil”: ”Avem un studiu pentru un domeniu schiabil pe teritoriul cadastral al orașului Sîngeorz-Băi, în zona Munților Rodnei. Problema pe care o avem este cu Consiliul Științific al Parcului Național Munții Rodnei, care la solicitările noastre nu au acceptat amplasarea de stâlpi pentru transport pe cablu. Ne-au spus că betonul pentru fundația stâlpilor nu este potrivit pentru rezervație. Nu am renunțat la proiect, în asociere cu Maieru și Rodna vom încerca să convingem Consiliul Științific al PNMR să aprobe niște investiții care nu vor dăuna faunei și florei. Ne dorim un domeniu schiabil la altitudinea de 1.200 – 1.700 de metri, cu circa 7 km de pârtie cu coborâre spre Sîngeorz și spre Anieș”.

Primarul orașului Sîngeorz-Băi, Traian Ogâgău, a menționat că în martie se va întruni Consiliul Științific al PNMR dar că ”trebuie să fim realiști și să nu ne îmbătăm cu apă rece”. ”Ei nu acceptă să tai o crenguță. Pe traseul telecabinei trebuie curățată vegetația forestieră și nu vor să audă de așa ceva”.


El a afirmat că în paralel au fost deschise discuții cu proprietarii unor terenuri pe Valea Cormăiței. ”Pe versantul nordic am identificat o zonă de 1,2 km cu un grad mediu de înclinație, însă avem o problemă cu proprietarii care trebuie să ne lase iarna traseul respectiv pentru schi. Nicicum nu ne putem înțelege cu unii dintre ei. Sperăm până la urmă să-i convingem, dacă nu o să încercăm un parteneriat public-privat, asta însemnând ca persoane din mediul privat să negocieze cu ei iar noi să asigurăm accesul, partea electrică, parcări. Altă zonă cu versant nordic nu avem pentur a putea amenaja o pârtie”.

1 comentariu

  • sunt probleme mari acolo, are dreptate; o zic cu ironie
    sa relocheze partia din oras, acolo
    si sa plateasca ei creditele

    dar nu lor le trebuie bani sa faca ei, cum vor, cu cheltuiala

    primarul in sedinta aia de 40 minute o zis multe dar voi faceti din alea 40 minute peste 7 articole de zici ca … parcul national ramane asa, iar dreptul de propietate nu poate fi negociat

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS