Actualitate Politică

Dorin Popescu, Mircea Mereuţă, Mirela Cârcu, Gelu Muthi şi Marius Armean, oficial la PLR!

Consilierii judeţeni Dorin Popescu, vicepreşedinte al CJ, Mircea Mereuţă, Mirela Cârcu şi consilierii municipali Gelu Muthi şi Marius Armean, aleşi în 2012 pe listele USL (PNL), au depus la Registratura Consiliului Judeţean, respectiv cea a Primăriei Bistriţa, actele care atestă trecerea la Partidul Liberal Reformator.

”Trei consilieri judeţeni, subsemnatul, Mirela Cârcu şi Mircea Mereuţă, au trecut în mod oficial la PLR, fiind depuse documentele, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă, la Registratura Consiliului Judeţean. De asemenea, s-au depus actele de trecere la PLR şi pentru consilierii locali Gelu Muthi şi Marius Armean, documentele fiind înregistrate la Registratura Primăriei Bistriţa”, a declarat pentru Timp Online vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu.

În aceste condiţii, PNL Bistriţa-Năsăud rămâne cu doar un consilier judeţean, Samuel Coman, şi cu doi consilieri municipali: viceprimarul Ioan Peteleu şi preşedintele interimar al PNL Bistriţa, Sorin Hangan.

Gelu Muthi, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Bistriţa, a precizat că nu se regăseşte în actuala linie a PNL. ”Vreau să păstrez linia veche a PNL care, în aceste momente, pot să spun că e uşor schimbată. Nu mă regăsesc în ea şi atunci cred că, prin trecerea la PLR, o să păstrez acea organizaţie municipală, aşa cum am ştiut-o eu când am fost preşedinte. Mi s-a propus să fiu lider municipal al PLR, mai sunt discuţii. În principiu, nu aş vrea. Am câteva motive, dar voi fi aproape de ea”, a spus Muthi.

Marius Armean, şeful Agenţiei Teritoriale Bistriţa-Năsăud a Autorităţii Rutiere Române, a declarat că a fost şi rămâne un adversar al fuziunii cu PDL, dar că la nivelul Consiliului Local Bistriţa va vota aşa cum îi va dicta conştiinţa: “Eu nu am fost de acord cu fuziunea PNL cu PDL. Am spus de la început, dar la nivelul Consiliului Local voi vota ce e bine pentru cetăţeni, eu nu sunt un yesman”.

”Noi, ca şi consilieri judeţeni, avem obligaţia morală să ducem proiectele la îndeplinire, alături de primarii actuali, iar acest lucru îl poţi face într-o majoritate consolidată la CJ. Am pornit ca USL ca să ne trezim cu o decizie luată dintr-un capriciu. PDL a fost în opoziţie, sancţionat de locuitorii acestei ţări atât la referendumul din 2012, cât şi la alegeri. Neavând ce să facă, au forţat fuziunea cu PNL, iar acum se simt bine sub culorile liberale mai ales la Bistriţa. Acest proiect trebuia bine gândit, bine armonizat şi cred că se putea face asta după 2016. Cred că actuala majoritate trebuie păstrată în CJ, trebuie să nu blocăm CJ şi să ducem la bun sfârşit proiectele, iar unele capricii ale unor lideri ca să dăm satisfacţii acestei opoziţii nu sunt binevenite şi de bun augur”, a spus Mircea Mereuţă.

“Uitându-mă în urmă cu doi ani de zile, îmi amintesc de momentul în care USL a fost votat de 70% din populaţie. A fost un semn că dreapta poate coexista cu stânga şi poate face lucruri frumoase. În luna februarie, când PNL a ieşit din USL am fost foarte dezamăgită pentru că consider că nu a fost un motiv de a ieşi din USL. Când am ieşit din USL noi nu am fost întrebaţi. S-a luat decizia sus, ni s-a pus în faţă şi la revedere. Am ieşit din USL, ni s-a spus că vom rămâne pe picioarele noastre, dar la câteva luni s-a întâmplat altceva. Eu nu pot să mai merg aşa în faţa oamenilor. Cine este liberal cu adevărat va rămâne liberal în continuare. Eu îmi voi respecta promisiunea făcută cetăţenilor. Eu nu am putut rămâne în marele PNL”, a declarat Mirela Cârcu.

Biroul Politic Judeţean al PNL a decis, în 12 respectiv 27 august, pierderea calităţii de membru PNL a consilierilor judeţeni Dorin Popescu şi Mirela Cârcu.

În 2 septembrie a intrat în vigoare OUG care permite migraţia aleşilor locali fără ca aceştia să îşi piardă mandatul. Aleşii locali care îşi vor schimba formaţiunea, în termenul de 45 de zile prevăzut de OUG, o vor putea face o singură dată, ordonanţa prevăzând şi că opţiunea este pentru partid, organizaţie a minorităţilor naţionale sau statut de independent.

19 comentarii

  • Sa va vad baieti si fete cum ramaneti voi fara mandate. Putina rabdare va rog…cateva luni, doar. Nenea Mereuta te-a iertat partidul ca le-a fost mila de serviciul tau. Cu tine am inteles ca ramaneai fara slujba daca nu treceai. Armean nu era sa-l supere pe cumnatelul Dorin Popescu si nici PSD ca l-au pus sef la ARR. Madam Carcu nu putea sa piarda slujba sotiorului, mare director de liceu prin Sangeorz, etc. sa vedem ce o sa spuna judecatorii despre ordonanta voastra

  • Florine nu te chinui. Eu sunt crestin-democrat si dupa cum vezi tot mai multi suntem. N-am fost niciodata in PLD. Deci nu fi mincinos. Dorin a fost in PUR dar tu erai prea mic atunci. Acum ai devenit mare.

  • Foarte bine!!! Acești consilieri sunt consecvenți fata de electoratul care ia votat. În rest…ceilalți din PNL ȘI PDL adică noul PNL ( sa nu uitați oameni buni ca salariile și pensiile au fost tăiate, da?știți… 25%) o sa vadă la vot ce o sa pățească!!!! Haideți odată cu votul!!!!!!

    • Besikas sau cum iti spui , poate imi explici si tu cum vine consecventa asta? Le-a spus electoratul cumva sa-si pastreze functiile indiferent ce se intampla pe modelul Denes?

  • La revedere domnule deputat Dolha!!!!! Ne vedem alta dată, sper ca nu o sa va mai vad pe listele de vot pt ca o sa sun la SMURD!!!!

  • Te-ai lins pe bot Aline !Saracu ‘ Alin Seserman,normal ca l-ar omori pe Popescu,ca nu mai poate ajunge viceprimar in locul lui George Avram.Plecarea celor 2 consilieri Muthi si Armean, de la PNL la PLR ii distruge „majoritatea utopica” de la Consiliul Local Bistrita,care l-ar fi putut sustine! Ati luat-o la greu ACL-istilor… [editat]

  • bai exule tu n-ai cum sa fii exliberal, eventual esti ex-creier. cum poti sa fii asa scarbos? cu limbajul asta de mahala semeni mai degraba cu vanzatorul de canapele de la prl

    • Poi da , ca daca este tanar si nepata de comunisti securisti ca , popescu PAPAIANI , sigur ca ii deranjeaza. In alta ordine de idei PUTURA a fost mascota liceului in care a invata , ori pe cine intrebi de el toti rad, albitru la fel , doamne feri ce prostii debita si pe acolo , iar in viata de zi cu zi , zero , schimba locurile de munca frecvent pt ca toti ii dau pasolta cand ii asculta aberatiile . Florine tine palma sa scrumeze Popescu , stii tu la ce ma refer .

  • Dedicație speciala pentru domnul Dolha!!! Revine LIVIU RUSU. Ar fi trebuit sa anticipeze această mișcare preș PNL Bn. Acuma sa l vad eu…Aduc aminte faptul ca Liviu Rusu și a bătut joc de toate localitățile în care nu erau primari PDL și a bătut joc de oamenii acestui județ(și cu DNA ul după el):). Succes domnule Dolha :)))…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS