Actualitate

Doris Moldovan, pelerinaj pe El Camino: M-am autodepăşit fizic, mental, spiritual

Doris Moldovan a avut parte de o vacanţă senzaţională. A participat la El Camino în Spania, al treilea mare pelerinaj din lume după cele spre Ierusalim şi Roma. A parcurs zilnic, pe jos, între 25 şi 30 de km, ajungând să străbată, în total, 760 de km.

„În ultima lună am avut parte de o experiență de viață inedită, împletită cu sport, spiritualitate, aventură, oameni extraordinari și amintiri de neuitat! Am mers 760 de km pe jos, am parcurs El Camino, alături de mii de pelerini din întreaga lume, de la Pamplona până în Santiago de Compostela (Spania). 25 – 30 km de mers zilnic, cu opriri clare, dormit în alberguri, un drum de pelerinaj care respiră istorie, cultură, frumuseți naturale, pe cât de variate, pe atât de provocatoare și îmbietoare”, a scris Doris Moldovan pe Facebook.

Ea a explicat şi de ce a vrut neapărat să trăiască această experienţă. „De ce am făcut asta? Să-mi testez limitele, ca mai apoi să realizez cât de multă putere am și cât de aproape putem să fim de Dumnezeu, dacă îl lăsăm să pătrundă în viața noastră. De asemenea, scopul pelerinajului, atât pentru mine cât și pentru ceilalți care-l parcurg este unul religios, dar şi o motivaţie culturală, un test de rezistență fizică şi o incursiune în propria experienţă de viaţă. Nu există limite… Acolo, reînveți să trăieși în primul rând cu tine! Îți descoperi puterea, realizezi că nu există limite, că viața e simplă și că totul, absolut totul este posibil. Încă ceva, descoperi frumusețea pură a oamenilor…, capacitatea impresionantă de a se autodepăși. M-am autodepășit, fizic, mental, spiritual!”

Doris pelerinaj 1 Doris pelerinaj 2 Doris pelerinaj 3 Doris pelerinaj 4

„El Camino este pentru mine, un prilej de introspecție, de meditație în mișcare, de liniște, de pauză, de reîncărcare. Am fost singura româncă…”, a mai scris Doris Moldovan.

„Statistic, 0,4% din cei care fac El Camino sunt de la noi din țară, însă am auzit doar vorbe frumoase despre România, despre noi. Pe parcursul călătoriei mele am întâlnit oameni din toate culturile, religiile și din toate zonele globului care pot conviețui extraordinar împreună, respectându-se reciproc și respectând locurile prin care trec. De ce nu ajung mai mulți Români pe El Camino? Este posibil ca principalul motiv să fie lipsa de informații despre acest pelerinaj. Astfel, după experiența mea, după energia, puterea pe care am recăpătat-o, îmi doresc să promovez El Camino, dar nu în sensul de a-i îndemna pe alții să facă acest pelerinaj, ci să le spun că el există, că nu sunt pericole, că e greu, dar este frumos și vii de pe acest traseu, TU! Dar, Camino se trăieşte, nu se povestește…Este greu să povestești această experiență inedită, dacă ar fi să aleg 7 cuvinte care să o descrie, acestea ar putea fi: Bucurie, Putere, Ambiție, Consecvență, Încredere, Simplitate și Spiritualitate”, a scris ea.

Doris pelerinaj 5 Doris pelerinaj 6 Doris pelerinaj 7 Doris pelerinaj 8

Drumul către Santiago de Compostela este al treilea mare pelerinaj creştin, după cele spre Ierusalim şi Roma. Anual, ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini şi aproape 3 milioane de turişti de pe toate continentele. În 25 iulie este sărbătorit Sfântul Apostol Iacob, iar cine ajunge în aceasta zi la Santiago primeşte indulgenţe şi binecuvântări speciale. De aceea, în această zi, mii de pelerini se îndreaptă spre Santiago de Compostela, unde se crede că s-ar afla mormântul apostolului, care este şi patronul spiritual al Spaniei. Pelerinii parcurg drumul cu trenul, cu maşina, cu bicicleta sau autocarul, dar în special pe jos.  În ultimele decenii s-a produs o reală renaştere a pelerinajului, iar ca o recunoaştere a însemnătăţii sale pentru lumea culturală şi spirituală europeană, din 1987 Camino de Santiago a devenit Drum Cultural European. În 1993 Camino de Santiago a fost inclus în lista moştenirilor culturale universale UNESCO.

Legendele lui Santiago

Fiind aşezat în cel mai jos loc de pe întreaga coasta atlantică, oraşul a obţinut o semnificaţie aparte. Legendele, care se crede că ar fi de origine celtică, au făcut din acest oraş locul în care se adunau sufletele morţilor pentru a urmări soarele pe întinsul mării. Cei nevrednici de a ajunge pe tărâmul morţilor erau condamnaţi la a bântui Galicia.

O altă legendă spune că, în anul 830, o lumină orbitoare ca a unei comete i-ar fi indicat unui ţăran numit Pelayo locul unde erau îngropate rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Apostol Iacob. De aici provine şi numele oraşului, Santiago însemnând în spaniolă Sfântul Iacob, în timp ce Compostela provine din latinescul Campus stellae adica câmp cu stele.

Legendele mai spun că în drum spre locul de îngropăciune trupul lui Santiago a fost pierdut pe mare în timpul unei furtuni, dar a reapărut la mal acoperit de scoici. O altă versiune spune că, în momentul în care vaporul cu corpul sfântului a ajuns aproape de mal, calul unui tânar care tocmai se căsătorea pe plajă s-a speriat şi a fugit în apă, pentru ca mai apoi să reapară miraculos, la rândul lor acoperiţi cu scoici. De aceea simbolul pelerinilor care străbat Camino este o scoică. Dar pe lângă aspectul legendar şi simbolic, scoica avea pentru pelerinii din vechime şi un uz practic: datorită mărimii şi formei putea servi şi drept farfurie şi drept cană.

Catedrala Santiago de Compostela

Pe locul presupusului mormânt al rămăşiţelor lui Santiago a fost ridicat un sanctuar, iar în anul 1078, din ordinul Regelui Asturiei Alfonso al II-lea, a început construcţia unei mari catedrale care a continuat de-a lungul Evului Mediu, până în anul 1211. Mai târziu au fost adăugate capela octogonală a Sfintei Fides, sau claustrum-ul, şi alte clădiri anexe, iar în perioada Renaşterii şi barocului s-au mai făcut modificări care însă nu au afectat planul şi stilul iniţial.

Catedrala Santiago de Compostela a devenit astfel cea mai mare bazilică creştină în stil roman. Pe faţada barocă, pe una din părţile originale ale catedrale romanice, lângă altar, este o carapace de aur. Pelerinii se străduiesc să ajungă să sărute acest loc, drept dovadă a evlaviei lor. În interiorul Catedralei din Santiago de Compostela se află o capelă a Relicvelor în care se păstrează şi un crucifix din aur datat din anul 874 care ar conţine o bucăţică din Sfânta Cruce.

În 1985 centrul vechi al oraşului Santiago de Compostela a fost înscris în patrimoniul cultural al UNESCO, iar în anul 2000, oraşul a fost desemnat Capitală Culturală Europeană.

Sursa foto: Facebook Doris Moldovan

46 comentarii

  • Timp Online, incepeti sa ma dezamagiti…
    Dupa sute de articole despre politicieni (care nu intereseaza pe nimeni), acum o cotiti catre can-can.
    Ce ne intereseaza pe noi ce a facut tanti asta in vacanta and who the * is Doris Moldo…Whatever?

    1
    2
    • Azi dimineata cand v-am vazut sarind pe stradutza din jos de penitenciar… chiar ma intrebam daca ati „tras” ceva inainte?
      Acum…cand vad cu ce va umpleti gazeta… sunt sigur ca ati „tras” … :)))

      1
      1
    • Bună nu vreau să supăr pe nimeni dar noi citim ce ne place , sunt atâtea persoane care chear vor să se documenteze din acest articol.O zi bună.

      1
      1
  • „De asemenea, scopul pelerinajului, atât pentru mine cât și pentru ceilalți care-l parcurg este unul religios, dar şi o motivaţie culturală, un test de rezistență fizică şi o incursiune în propria experienţă de viaţă.” Cristiana ! Va suna corect aceasta formulare?

  • Udrea de Bistrita are bani fiind consiliera unui europarlamentar si consilera unui senator, iaca doua locuri de nemunca bine platite.Iar altii nu-si pot permite un tratatment decent la medic. Aventurile lui doris moldovan, expreuteasa, exmultiamanta nu intereseaza pe nimeni desi isi plateste la greu publicitate la fel ca si prietena si colega ei montoiu.S-a autodepasit? Cred! in sens negativ.N-are nici un pic de spiritualitate si habar n-are ce este aceasta.Iar fizic si mental este un politician corupt.Si acest articol despre o femeie fara demnitate nu cred ca ii este de ajutor. O felicit insa ca nu candideaza la primaria Bistritei.

    1
    1
  • Felicitari, Doris!
    ma gandesc uneori la El Camino 🙂 recunosc… inca, nu am avut suficient curaj sa pornesc spre el.
    Poate nu o voi face niciodata.
    Tu ai reusit!
    Bravo!

  • Da, îmi place de toţi cei care aveţi caracter şi vă ascundeţi în spatele unor pseudonime. O să propun să se facă un monument al ipocriţilor – o coloană cam cum e lumânarea din Piaţa Petru Rareş – ca să vă scrijeliţi cu toţii numele pe el. E bine aşa?

    1
    1
    • D-na Cristiana, nu ma mai nauciti! E bine sa fie o coloana pentru ipocriti acolo in piata,
      dar primii ipocriti sunt politicienii….apoi ceilalti….si fiecare are ipocrizia lui. Diferenta consta in tipul de minciuna a prefacatoriei si falsitatii.

    • Buna, Da , am fost pe Camino Frances din Sant jean pier de port pana la Santiago. a fost minunat. AM 66 de ani si vreau sa mai merg din nou anul acesta. Sper ca voi reusi sa ajung pana la Finistere.

    • Doar cine a facut Camuno intelege.
      In rest hateri care umplu lumea.
      Sa apreciezi e mai greu.
      De ce o fi devenit aruncatul cu noroiul sport national?

  • Cred ca nu e bine sa amestecam planurile.
    Un pelerinaj este o optiune personala.
    Nu cred ca a fost o sarcina de partid…

    1
    1
    • Toate planurile tin de ceeasi individa doris, si politica si excursia, ea e aceeasi ipocrita in toate planurile. Si dna Crsitiana Sabau de ce da stiri despre aceasta individa? pentru ca e implicata in politica.E sarcina de partid publicitatea?

  • imi plac comenturile lui biluta
    oare ce interese o avea
    in rest articol bun, o blonda buna
    nu am votat PDl, nu am votat base, johanis NEVER EVER
    asa ca astea ma lasa rece

    nu fiti uraciosi E FAINA MO DORIS

  • Va felicit dragi bistriteni pentru rautatea de care dati dovada ! Doris , te asteptam la noi. Aici un om ca tine este totdeauna apreciat ! Rautatea si invidia sunt principalele motive pt care nu imi pare rau ca am plecat din Bistrita !

    • Ai inteles gresit, Tibi! E vorba de rautatea si invidia lui doris, Pe ea nu ai de ce sa o invidiezi.

  • Multa imbecilitate si cu Facebook-ul asta . Iisus spune sa ne inchidem intr-o camaruta si sa ne rugam in ascuns . Asta este taina legaturii cu divinitatea . Intre noi si El . Chiar trebuie sa stie toata prostimea ce facem noi ? Chiar trebuie sa ne expunem viata si intimitatea nostra tuturor oligofrenilor si cretinilor ? Cui foloseste aritudinea asta aberanta ? O tampenie mai mare nu poate exista .

  • Ce nu intelegi mai Adrian ? Foloseste ca sa te poata denigra bine tot felul de postaci . Daca ti-e dor sa te faca in fel si chip lumea , expune-te si vei fi facut de tot rahatul . E ca in zicala aia : foaie verde de acat daca n-ai de lucru , fa-ti .

  • Aici gresiti! Daca nu vedeam la d-na Moldovan pe facebook despre Camino nu stiam de existenta lui. Acum ca am citit si am vazut pozele sincer ma gandesc foarte serios sa merg si eu. Chiar nu inteleg jignirile si rautatile dvs celor care nu faceti altceva decat sa aruncati cu piatra ! In cine? Intr-un om frumos , intr-un om care nu deranjeaza , care nu jigneste si care isi vede de treaba lui. Nu imi vine sa cred ca puteti fi atat de rai ! Doamna Moldovan suntem mult mai multi cei care va apreciem si care va sustinem! Scopul denigrarilor este probabil sa va faca sa va retrageti si sa renuntati ! Dezbina si vei castiga !

    • Bună eu doresc să fac Camion în 2018 dacă aveți informatii despre cineva care dorești acelaș lucru datimi detalii. Dacă să terminat Camion de România de marcat aș vrea să strang informatii. Mulțumesc…

  • Rautate, Egoism, Frustrari, Neputinta : asta vad in comentariile acestui articol. Romanii sunt proprii dusmani. ECOLOGIZAREA daca va incepe candva, trebuie sa o i-a de jos si nu invers. Aici la povestile de pe SANT, se nasc impostori si franele societatii. Pacat de ce o ajuns poporul asta.Ar fi mai util ca acesti rautaciosi sa faca la randul lor un pelerinaj pe jos macar pana la NICULA, si sa ceara vindecare grabnica la MINTE.

  • Fata asta nu trebuie invidiata , fata asta trebuie admirata si respectata ! A avut curaj si ambitie ! A inceput si a si terminat ce a inceput ! A spus ca face si a facut ! Minunat si rar pt un om tanar ca ea , pt un om politic ! Asa ca cei care dati cu parul doar asa ca sa va aflati in treaba sa stiti ca sunteti penibili si faceti neamul asta romanesc de rusine ! De unde atata ura si rautate ! Felicitari , fata draga si succes !

    • Si eu am scris cate un blig la cele doua Camino.
      Rautacciosi tit mai mult.
      Multi nu realizeaza ca a scrie nu este a te urca pe piedestal ci a da informatii, pareri.
      A ajuta.
      Asa fac crestinii.
      Altii?

  • Doris nu iti mai scrie singura comentarii…cum nu stii alt semn ortografic decat exclamatia,pe care o folosesti din abundentă e vizibil pentru oricine ca esti tu.Serios,e ridicol.Altfel,e demn de admirat ce ai reusit cu Il Camino

  • Dati-mi voie sa va contrazic . Eu nu postez cu pseudonime , tocmai ca imi asum cele scrise in comentariul pe care l-am postat. Am folosit semne de exclamare pt a intari mesajul meu !!! Sau noi cei care avem curaj sa sustinem pe fata un om , nu avem voie ? Tot mai mult realizez ca ne meritam soarta . Suntem un popor de invidiosi si frustrati! In loc sa luam ce e bun , preferan sa aruncam cu piatra doar asa ca sa nu zicem de bine ! Urat,urat,urat !

  • Eu mă duc, mă duc, mă duc
    Și pe Domnul să apuc
    Calea Lungă mă așteaptă
    Cine știe, se îndreaptă

    Altă lume eu să caut
    Ca mâncarea de năut
    Mi s-a spus în vis aseară
    Altă lume o să te ceară
    –––––––––––––––
    iunie 2017, Camino Portugues

  • Felicitari pentru pelerinajul facut si multumiri pentru prezentarea lui. Este o experienta folositoare celor care vor putea sa-l parcurga.

  • Oamenii care TREBUIE sa ajunga sa parcurga acest DRUM MINUNAT vor ajunge.
    MINUNAT. BRAVO!
    Imi doresc si eu sa ajung sa-l bat la ps, dar inca nu a sosit momentul. NU AM SUFICIENT timp pentru asta 🙁
    Deocamdata in 2019 am sa merg intr-un circuit pe traseul Spania.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS