Recomandări Social

Două fetițe, accidentate după ce o autoutilitară condusă de un bărbat de 72 de ani a izbit mașina în care se aflau

Două fete de 10, respectiv 12 ani au fost accidentate joi seara pe DN 17 la Ciceu Mihăiești după ce un șofer de 72 de ani din Bistrița a intrat cu o autoutilitară într-un autoturism care se deplasa în fața sa.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, autoutilitara condusă de bărbatul 72 de ani a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 41 de ani, din Poienile Zagrei.

În urma impactului, două pasagere de 10, respectiv 12 ani, din autoturismul condus de bărbatul din Poienile Zagrei au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal urmând să stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, a transmis IPJ.

Etichete

4 comentarii

  • Cu tot respectul pentru persoanele de o anumita varsta inaintata, dar au devenit un pericol pe sosele. Nu intentionat merg pe doua benzi, nu intentionat nu mai au reactii rapide la volan, nu intentionat merg cu 20 km/ora pe tot drumul, ci pur si simplu pentru ca starea lor fizica sau mentala nu le mai permite. Sunt de parere ca ar trebui emisa o lege ca dupa o anumita varsta sa parchezi definitiv. Bistrita e un exemplu clar de asa ceva, trec pe langa ei si saracii nu sunt obisnuiti sa se uite in retrovizoare, nu reusesc sa tina linia drumului si se mai duc si cu 20. Ei, 90% dintre soferite (la fel, cu tot respectul) , scoala si bizonii astia de 18 ani cu bani de la tata au impanzit orasul. Scoala merge tot timpul la 7-8-9 dimineata si dupa amiaza cand iese lumea de la servici si si asa e aglomerat orasul datorita lucrarilor. Ce nu inteleg eu. Pe vremea mea, acum multi ani, instructorii erau mai constienti de ceea ce se intampla si anume, bai frate… ma uit la tine ca instructor.. vad cat esti de capabil si imi fac o parere cam cat de repede iti intra in mana si cat cat de repede esti capabil sa inveti niste reguli… in functie de asta decid daca TE BAG PRIN ORAS SAU INCA NU ! In ziua de astazi, te duci in poligon, la prima sedinta, instructorul te baga in masina si iti spune bun, mergem pana la big. Bai oameni, invatati putin scolarii sa stapaneasca masina aia si sa aiba tupeu sa mearga cu 40 MACAR, ca si asa strazile orasului sunt atat de inguste incat pe singurul bulevard disponibil abia incap 2 masini in paralel. Ar trebui fixat un orar si in intervalul acela sa se permita si plimbarea cu 10 la ora pentru cei care atunci s-au urcat pentru prima data la volan, dar in orele de varf lasati-ne in pace.

  • Cele mai multe si mai frecvente nenorociri sunt cauzate de urangutani tineri si teribilisti needucati ,betzi si drogati.pentru cei in varsta sunt controale medicale care pot spune daca sunt apti sau nu mai sunt.O sa spui ca se pot smenui.la fel se smenuiesc si cele pentru tineri.Nu poti da interdictii pentru categorii de varsta cu exceptia celor sub 18 sau mai nouvsub 16.Daca te iei dupa sratistici si numar de victime e clar ca cei pana in 30 ar avea probleme.Legi si inrerdictii avem destule si solutia se afla la organele care trebuie sa le aplice asupra indivizilor nu asupra categoriilor.Apropos…eu am 46…:)))

  • Apropos . eu am 66 si trebuie sa ma feresc si sa-i feresc pe toti idiotii functionali , in numar mare cu care ma intalnesc pe drum, atat pe carosabil cat si de pe trotuare care imprevizibil sar in drum .
    Pana la Cluj si inapoi de cel putin 3-4 ori trebuie sa trag la sant ca sa nu fiu lovit de magarii cu permis.
    Sunt multi, foarte multi care nu au nimic in comun cu sofatul preventiv.
    Teribilisti sinucigasi care pun in pericol viata nevinovatilor si oamenilor corecti.
    E dezastru si pe drumurile judetene in zonele comunale si satesti incepand cu vineri noaptea pana luni dimineata.Se pare ca noua moda este sa te sui beat si drogat la volan si chiar sa nu posezi carnet .
    Nu-bai daca ma prinde ma prinde , platesc parintii , zice cel surprins la volan.
    B-N este pe locul doi pe tara la consumul de droguri.
    E BAI MARE !!!

    • Toata compasiunea pentru cele doua fetite ranote de soferul de 72 ,neatent.Asteptam si rezultatele anchetei si pedepse pentru vinovatii si complicii care au favorizat fapta in cazul celor 3 fetite accidentate in parc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS