Actualitate

Primarul Ioan Turc: Două școli din Bistrița reabilitate cu bani europeni, gata să primească elevii

(FOTO) Două școli gimnaziale din Bistrița unde s-au făcut lucrări de reabilitare cu bani europeni își vor primi, luni, elevii în condiții total diferite, constructorii devansând termenul de finalizare a lucrărilor. Este de vorba de Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” și de Școala Gimnazială nr. 4.

”Mâine dimineață, școlile gimnaziale nr. 4 și “Lucian Blaga” din Bistrița, unde se desfășurau mari lucrări de reabilitare, vor putea primi elevii, odată cu începerea noului an școlar”, anunță primarul Ioan Turc pe Facebook.


Potrivit edilului, la Școala Gimnazială nr. 4, circa 40 de muncitori se ocupau, ieri și azi, de curățenie și de ultimele rectificări: ”Ar mai fi de montat tartanul pe pistă și un loc de joacă, dar, până la recepția finală, se pot face ore în siguranță. Termenul de încheiere a lucrărilor era luna noiembrie a acestui an”.

La Școala Gimnazială “Lucian Blaga”, va fi recepționată chiar luni investiția, după prima zi de școală, termenul de finalizare fiind aici luna octombrie 2021.

”Constructorii de pe ambele șantiere merită felicitări pentru mobilizarea de care au dat dovadă!”, a transmis primarul.

Școala Gimnazială nr. 4 – valoarea investiției este de 20.585.490,31 lei, din care 20.078.010,25 lei – valoare totală eligibilă şi 507.480,06 lei – valoare totală neeligibilă. Contribuţia proprie în proiect a municipiului Bistriţa este de 909.040,26 lei, reprezentând atât achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului – în cuantum de 507.480,06 lei cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului – în cuantum de 401.560,20 lei.

Ce presupune proiectul:

  • Sporirea capacității – de la 31 săli de clasă la 36 săli de clasă funcționale şi creșterea capacității de la maxim 650 de locuri în prezent la maxim 900 de locuri, prin reabilitarea/modernizarea, echiparea și dotarea imobilelor Corp A regim de înălțime P+2, suprafața construită la sol de 1055 mp, Corp B regim de înălțime P+3, suprafața construită la sol de 721 mp și Corp C regim de înălțime P+1, suprafața construită la sol de 299 mp;
  • Reabilitarea/ modernizarea, echiparea și dotarea sălii de sport, regim de înălțime P+1, cu o suprafață construita la sol de 760 mp
  • Amenajare centrală termică amplasată la parterul sălii de sport, pe o suprafață de 16,80 mp, și refacerea racordurilor și branșamentelor pentru asigurarea functionalității invesției;
  • Amenajare curte și spații verzi suprafață de 10.111 mp.

Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” – valoarea totală a proiectului este de de 19.682.341,47 lei, din care 19.665.389,12 lei – valoare totală eligibilă şi 16.952,35 lei – valoare totală neeligibilă. Contribuţia proprie în proiect a municipiului Bistriţa este de 410.260,13 lei, reprezentând atât achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului – în cuantum de 16.952,35 lei cât şi contribuţia de 2% din valoarea eligibilă a proiectului – în cuantum de 393.307,78 lei.

Obiectivele proiectului:

  • Reabilitarea/ modernizarea, echiparea şi dotarea imobilului școlii având o suprafață de 1950 mp;
  • Reabilitarea/ modernizarea, echiparea şi dotarea sălii de sport având o suprafaţă de 590 mp;
  • Reabilitarea centralei termice având o suprafaţă de 32,70 mp şi refacerea racordurilor şi branşamentelor pentru asigurarea funcţionalităţii investiţiei,
  • Amenajarea curţii şi spaţiilor verzi cuprinse în proiect cu o suprafaţă de aproximativ 7190,30 mp.
https://www.facebook.com/ioanturcpnl/posts/883682245888290
https://www.facebook.com/lucien.solutions/posts/2456322394499592

8 comentarii

    • Postacule!!! Cand PSD punea postari de acest fel injurati ca la usa cortului.
      Acum lingeti posteriorul lui Turc pentru exact acelasi tip de postare.
      Huo!

  • Domnule primar în primul rând dumneavoastra nu aveti nici cel mai mic merit pentru aceste proiecte, singurele merite le are constructorul care a încercat tot posibilul sa le finalizeze avem in vedere ca voi cei care sunteti acum la butoane ați creat doar piedici tùturor prin creșterea prețurilor la tot …. iar constructorul a trebuit să găsească soluții pentru a duce la bun sfârșit a ceea ce a început….felicitari MIS GRUP iar partidelor si oamenilor politici ar trebui să se ascundă de oamenii de rand pentru ca nu fac absolut nimic pentru tara se gândesc doar la umplerea buzunarului propriu ….va spun drept ca de fie care data cand ma rog celui de sus aprind câte o lumânare si pentru voi dragi politruci da de o sa se scape tara asta de voi….

  • Multumim partidului pentru implicare in proiecte europene , preocuparea cea mai importantă sau cu celeritate, așa cum ne place noua sa spunem, a fost sa implicam consilierii personali in proiecte europene. Aportul PNL in municipiu pentru a da cetățenilor proiecte sustenabile este 0. Nimic din programul PNL nu s-a implementat. Deci poate va prinde rușinea si nu mai indrazniti sa va atribuiti nici un proiect initiat de altii. Consilierii dumneavoastra, aia erau importanti sa fie remunerati din proiectele europene destinate municipalitatii. Cum era aia , vă vedemmm!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Zorro Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS