Politică

Dreapta are de recuperat doar 10 procente ca să ajungă din urmă candidatul PSD, spune Dolha

Deputatul Stelian Dolha afirmă că a dorit să coordoneze şi alte filiale ale PNL din Transilvania fiindcă e momentul ca modelul de succes de la Bistriţa să fie adoptat şi de alţii. De ce crede el că primul pas pe care liberalii trebuie să-l facă este să tureze motoarele la maxim şi să facă filialele să funcţioneze.

Timp Online l-a contactat pe deputatul Stelian Dolha şi l-a întrebat ce înseamnă pentru el noua responsabilitate pe care i-a dat-o partidul la nivel naţional, cea de coordonator de filiale.

„E o responsabilitate în plus, o funcţie executivă. Acum două zile m-a sunat preşedintele Klaus Iohannis şi m-a întrebat ce mi-aş dori şi i-am spus că mi-ar prinde bine o funcţie executivă, de coordonator de câteva filiale, nu ştiu câte, trei sau patru. Trebuie să intrăm şi în restul Transilvaniei cu un rol coordonator. Cel puţin trei filiale voi avea eu în coordonare. E o responsabilitate în plus, dar plăcută şi care sper să dea roade. La fel cum a dat roade la Bistriţa, sper să-i ajut şi pe colegii mei să adune câteva procente. Până la urmă, sunt procente pe care reuşim să le adunăm la coşul mare al PNL”, a spus Stelian Dolha.

Întrebat dacă noua responsabilitate îl privează de vacanţă, vicepreşedintele PNL a răspus: „O să am şi puţină vacanţă. Îmi iau câteva zile, cred că opt în total, dar nu pe toate o dată fiindcă se anunţă într-adevăr o vară, aşa cum ne aşteptam cu toţii, fierbinte. Vom avea multe şedinte de Birou Permanent Naţional, Delegaţii Permanente şi foarte multe atribuţii în teritoriu”.

Liderul PNL spune că nu e timp de pierduit fiindcă alegerile prezidenţiale bat la uşă şi trebuie privite cu multă responsabilitate.

„Alegerile prezidenţiale schimbă România pentru un deceniu de acum încolo. E clar că primul pas pe care trebuie să-l facem este să turăm motoarele la maxim şi să facem filialele să funcţioneze pentru că sondajul recent apărut – în care Klaus Iohannis e undeva la 27%, el singur, iar Victor Ponta undeva la 32-36% – ne arată clar că avem doar 10 procente de recuperat faţă de candidatul PSD care e sub scorul partidului şi asta ne dă o speranţă mare, spun eu, dreptei româneşti, să privim alegerile prezidenţiale cu multă responsabilitate şi să le câştigăm”, a spus Stelian Dolha.

12 comentarii

    • Ce pacat ca nu le puteti pune fiola comentatorilor astora . Si, turmentatule. Pe caldura o iei mai incet, bai frate…cred ca ti s-ar potrivi niste sedinte de alea pe la Alcoolicii anonimi care incep cu <, ma numesc Turmentatu si sunt alcoooolic …

    • hai mai domnule……! pai are dreptate turmentatu. si sa stii ca parlamentarii astia ai nostrii nu beau nimic[poate] si sint mai …….ca unul care a baut toata noaptea.

  • V-ati agatat de gat piatra de moara numita PDL+Bashescu.. Lumea nu uita scaderea cu 40% a salariului, disponibilizarile masive, cresterea TVA-ului, inchiderea spitalelor, Referendumul de demitere a chiorului si peste astea mai vin si banii primiti de la interlopi sa intervina matelotul in justitie…
    10% zici ca trebuie recuperat, eu zic ca trebuie mai multe procente, oricum sunt o imensitate…Sa nu uitam ca Bashescu a iesit cu 1% in 2009 numai cu furaciunea din strainatate, si asta fiindca era la putere… Acuma in opozitie, canci, mai ales ca baga si PSD-ul mana in borcanul cu dulceata…

    • Mama! ce s-a pornit masina de clevetitori ai PSD. Bagati, baieti, nu va lasati. Racoriti-va pe aici ca vad ca nu va iese in alta parte. Lasati naibii refrenul cu Basescu ca sunteti ridicoli. N-are ala nicio treaba cu partidul asta de dreapta. Sau are, ca l-ar distruge cu placere, dar nu mai poate…

    • Serios..!! N-are treaba Bashescu cu PDL-ul? Sa i-o spui lui Mutu..
      Nu-i asa, voi , PDL-istii, ati scazut salariile si ati dat afara oamenii, voi v-ati batut joc de tara asta, marinerul doar v-a aratat calea.. Sa nu credeti ca scapati doar aratand cu degetul spre Cotroceni…PDL-ul va plati intotdeauna pentru Bashescu, el v-a facut mari, el va omoara…

    • Numai ca Basescu nu este in PDL..El a fost cel mai mare dusman am PDL-ului in ultimele luni.

  • Avem legi proaste, legi cu înțelesuri ambigue, avem domenii fără reglementări legislative, dar ai noștri ca brazi numără procente.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS