Actualitate

După 24 de ani. Ovidiu Frenţ şi George Avram despre Revoluţia din 1989

Subprefectul Ovidiu Frenţ, membru al asociaţiei de revoluţionari din Bistriţa, a spus că libertatea s-a câştigat în 1989 în câteva zile, democraţia în câţiva ani, în timp ce prosperitatea este un vis neîmplinit încă. Preşedintele Asociaţiei ”22 Decembrie”, viceprimarul George Avram, crede că Nicolae Ceauşescu trebuia să aibă parte de un proces corect şi că nu se impunea pedeapsa capitală.

”Noi ştim fiecare ce am făcut atunci, la Revoluţie, noi şi cei de lângă noi. N-am fi putut nici noi, cei care am fost în primele rânduri, să fim azi aici, fără suportul masiv al cetăţenilor, care în acele zile s-au ridicat peste înălţimea aşteptărilor. În 22 decembrie eram la Bistriţa, venisem de două zile de la Timişoara şi mă ascundeam pe la prieteni fiindcă mă căutau organele Securităţii. Am fost mândru când am văzut ieşirea masivă în stradă a celor care lucrau în zona industrială. Atunci am avut convingerea că lucrurile nu mai pot fi oprite, chiar dacă Nicolae Ceauşescu încă se afla la comandă. În faţa actualului Palat Administrativ s-a adunat o mulţime impresionantă, iar Bistriţa a devenit oraş liber. Libertatea am câştigat-o în câteva zile, democraţia am câştigat-o în câţiva ani, prosperitatea încă este un deziderat pentru marea majoritate a cetăţenilor. Speram atunci că vom ajunge mult mai repede să avem o ţară prosperă, în nici un caz nu ne gândeam la cei 20 de ani ai lui Brucan. Sper să se întâmple acest lucru pe parcursul vieţii mele şi sper ca Revoluţia să fie aniversată în viitor ca o mare realizare istorică”, a declarat subprefectul Ovidiu Frenţ, membru al Asociaţiei ”22 Decembrie” Bistriţa.

Viceprimarul George Avram, preşedinte al Asociaţiei de revoluţionari ”22 Decembrie”, a menţionat că în 1989 toată lumea dorea moartea dictatorului, dar că, după scurgerea atâtor ani, judecă lucrurile altfel: ”Se împlinesc 24 de ani de la victoria Revoluţiei din decembrie 1989, începută la Timişoara în 16 decembrie şi extinsă apoi la nivelul întregii ţări. Bistriţa are şi ea doi eroi martiri: Ioan Sabău din Brăteni şi Cristian Bucur, căzut la Bucureşti. Bistriţa a fost unul dintre primele oraşe unde oamenii au ieşit în stradă în 22 decembrie, Bistriţa fiind declarată oraş liber înaintea fugii lui Ceauşescu. Victoria Revoluţiei române a fost scump plătită, având în vedere că au căzut atunci, în total, 1.200 de eroi şi au fost peste 3.000 de răniţi. La 24 de ani încă nu cunoaştem totul despre Revoluţie, dosarul nefiind încă încheiat, dar ne aplecăm cu profund respect faţă de cei care şi-au jertfit viaţa ca să ne fie mai bine. Recunoştinţă eternă eroilor martiri din 1989. Cu toţii facem eforturi de memorie ca să ne aducem aminte cu exactitate ceea ce am trăit atunci. S-au scurs 24 de ani, sunt mulţi. Referitor la moartea lui Ceauşescu, în zilele Revoluţiei pe oricine ai fi întrebat, toată lumea dorea moartea dictatorului. După ani de zile, altfel am judecat. Într-adevăr, ar fi trebuit să aibă loc un proces drept, cred că nu trebuia să primească pedeapsa capitală”.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS